Îi place să organizeze, să se implice, să facă lucrurile să se așeze pe făgașul lor. Îi place să dea o mână de ajutor acolo unde este nevoie și să vadă oamenii fericiți. Îi place să lucreze cu tinerii care trebuie să-și regăsească busola în viață. Este head of everything la serviciu și un prieten minunat acasă!

 

 

Invitata ediției este Anda Griveteanu.

R-Anda este șeful administrativ și finaciar al unui ONG scoțian numit Venture Scotland. Știu că dorința ta, în copilărie, era să te faci musafir atunci când o să fii mare! A rămas valabilă această opțiune?

 

„Îmi place să organizez evenimente, îmi place să văd lumea fericită”

 

AG-Nu prea, acum joc mai mult rolul de gazdă; am descoperit că-mi place și cred că mi se potrivește, cel puțin așa îmi spun prietenii și cei apropiați. Îmi place să organizez evenimente, îmi place să văd lumea fericită- poate ăsta este un motiv pentru care avem câteva perechi de fini și câțiva finuți drăgălași, unii mai mici, unii mai mari acum.

R-Ai în spatele tău o mulțime de picturi și desene; cred că vin de la copilașii din jurul tău, după cum arată!

AG-Sunt făcute cu dragoste de nepoțeii mei, Daria și George; la începutul lockdown-ului, când toată lumea trebuia să lucreze de acasă, am urmat și eu același principiu, ei la momentul respectiv încă puteau să vină să ne viziteze- sunt învățați să vină la Anda’s house destul de des- și li s-a părut că noul meu birou de acasă e un pic cam trist, așa, fără culoare. Și-au zis: de fiecare dată când venim la tine, o să-ți facem un desen!

R-E frumos, colorat și vesel, să-ți facă plăcere să lucrezi de acasă! Tot de la tine știu că în România ai făcut un liceu cu profil de informatică; și totuși, după, nu ai fost tentată de IT sau de alte studii tehnice, ci ți-ar fi plăcut să te faci bucătar. N-ai ajuns chef, însă; ce te-a împiedicat să alegi drumul ăsta?

AG– Nu știu, probabil că și cultura din România, faptul că la vremea respectivă nu se punea așa accent pe bucătăreală…

R-Nu părea destul de important, cred

AG-Da, era un fel de mama în bucătărie- ce, te duci să faci mâncare pentru alții? Mai bine faci altceva! Bine, am zis, hai că încerc; am cochetat un pic și cu psihologia, dar mi-am dorit și să fiu profesor, sau educator, învățător pentru că eu iubesc foarte mult copiii…Aveam prieteni care făcuseră liceul pedagogic și în mintea mea de atunci, de 17-18 ani, mă gândeam că am pierdut trenul ăsta cu pedagogia și nu mai este pentru mine…Apropo de psihologie, neavând atât de mult acces la informație, nu știam ce aș putea să fac după ce termin facultatea; nu mă vedeam stând într-un cabinet psihologic toată ziua și văzând pacienți. Apoi am zis, îmi place dreptatea, îmi place să învăț, deși făcusem un liceu cu profil real, m-aș descurca la drept. Am plecat de-acasă hotărâtă să mă înscriu la Facultatea de Drept- sora mea se hotărâse să meargă cu mine, să-mi depun dosarul, am stat la ea în seara, în noaptea de dinainte- am vorbit, am discutat și până la urmă am zis: gata, nu mai merg la Facultatea de Drept, mă înscriu la Facultatea de Geografie! E frumos și-mi place! Prin clasa a 4-a, îmi doream să devin astronaut; am zis că visul din clasa a 4-a o să se îndeplinească, dacă fac Facultatea de Geografie! Ei, n-a fost așa…

R-Traseul cuiva către meserie poate să fie și întâmplare, și hazard, și vise din copilărie care se amestecă cu posibilitățile prezentului…și uite cum nu știm încotro ne duce viața pașii, până la urmă.

AG-N-am fost niciodată foarte hotărâtă, să zic: asta mi-am dorit, asta o să fac, ăsta e țelul meu! Nici acum nu sunt ferm convinsă că o să ies la pensie din jobul ăsta, sau un job similar cu ăsta- nici nu știu dacă îmi doresc asta.

R-Poate că în ADN-ul tău există gena de explorator; trebuie să încerci tot felul de lucruri!

AG-Câte puțin din fiecare și luăm ce-i mai bun!

 

„…când am primit undă verde de la medici, când mi-au spus că totul este ok, mi-am propus să fac ce-mi place, nu ce cred că trebuie! Și am zis că asta e cel mai bine, să fac câte puțin din ce vreau eu, să trăiesc clipa, că nu se știe niciodată cum se-ntoarce roata!”

 

R-Apropo de faptul că nu știm pe unde ne duce viața pașii, tu ai avut un moment de cumpănă important, pe la 20 de ani; a fost o problemă de sănătate, serioasă. Mă gândeam dacă atunci, în momentul acela, ți-ai promis ceva, dacă ai făcut un pariu cu tine, dacă ai făcut o proiecție asupra viitorului…

AG-Am avut un șoc, pur și simplu; era un ganglion, pe care primul instinct a fost să-l ignor. O „gâlmă”, îi ziceam eu, o să-mi treacă- dar părinții, bunica, toți au insistat să fac un control, am mers, să scap de gura lor. Șocul a venit când am primit rezultatul analizelor și am aflat că e un limfom non-Hodgkin, adică o formă de cancer. A urmat o perioadă destul de grea, de 1 an de zile, cu spitale, tratamente, cu plânsete, cu zile mai  bune, cu zile mai puțin bune- am avut noroc că am avut oameni iubitori și înțelegători care m-au susținut în această perioadă…Soțul meu- prietenul meu, pe vremea aceea- m-a susținut, mergeam la cursuri printre ședințe de chimioterapie- nu mi-a influențat asta foarte mult rezultatele la Universitate…și-apoi, când am primit undă verde de la medici, când mi-au spus că totul este ok, mi-am propus să fac ce-mi place, nu ce cred că trebuie! Și am zis că asta e cel mai bine, să fac câte puțin din ce vreau eu, să trăiesc clipa, că nu se știe niciodată cum se-ntoarce roata! E ușor de zis, mai greu de făcut, mai ales în condițiile actuale, dar merită încercat!

R-Cum ați ajuns în Scoția, tu și soțul tău, Bogdan?

 

„…ne-am luat 2 valize și speranța de mai bine și am plecat!”

 

AG-În 2007 sora mea a venit în Scoția împreună cu familia ei; noi, automat, am început să venim în vizită- o dată, de două ori pe an…Am început să cochetăm cu ideea asta, ne-a plăcut viața de aici, nu știam sigur care e diferența între a trăi cu adevărat, zi de zi, și a veni în vacanță, dar stând la sora mea, ne-am cam dat seama…Era o comunitate de români destul de închegată, se înființase Biserica Românească la Glasgow și ne-a surâs ideea. Ne-a luat ceva timp, nu ne-am hotărât peste noapte, în septembrie 2011 am venit aici…ne-am luat 2 valize și speranța de mai bine și am plecat!

R-Ați privit vreodată cu nostalgie, înapoi?

AG-La-nceput a fost greu; nu pot să zic că ne-a fost ușor, că a fost totul frumos, că ne-am găsit imediat joburi…trăiam cu speranța că, la un moment dat, o să ne fie bine! Eu, în mintea mea, am avut mereu un feeling că n-o să stau ani mulți în România; știam că o să plec la un moment dat. Nu știam unde și cum, dar parcă așteptam o oportunitate; și iată că s-a ivit! Ne este dor de România și acum, suntem români în inimile noastre; primele lucruri pe care le-am achiziționat când ne-am mutat în Scoția au fost costume populare românești.

R-V-am și văzut îmbrăcați în costume populare, la o seară românească; acolo, majoritatea românilor asta purtau și mă gândesc că ăsta este un semn de apartenență, un semn că rădăcinile rămân, în inima ta…

AG-Da, avem o colecție de costume populare: din Bistrița-Năsăud, din Câmpulung, eu am o ie primită cadou de la o prietenă din Breaza, mama lui Bogdan a găsit într-un pod, o cămașă de-a bunicului lui, și e foarte mândru, o poartă de fiecare dată când are ocazia…de fiecare dată când mergem în România ne gândim ce să mai achiziționăm, ca să ne îmbunătățim colecția.

R-Să mai aduceți o bucățică de România, la voi acasă…Aici , în Scoția, știu că te-ai implicat în foarte multe activități de voluntariat; ai fost mereu un membru activ al comunității. Ăsta este un lucru pe care l-am remarcat la mulți români de aici, chiar dacă la noi acasă nu avem o tradiție în sensul acesta, aici, lucrurile par să se schimbe!

 

„Din punct de vedere profesional contează foarte mult voluntariatul… scoțienii nu țin cont doar de ce poți tu să faci profesional, ci țin cont și de cum ești tu ca om, care sunt valorile și principiile tale.”

 

AG-În primul rând, simți oarecum nevoia să fii înconjurat de români, să cunoști comunitatea; m-am implicat în tot felul de proiecte, nu neapărat cu și despre români, ci și în exterior. Din punct de vedere profesional contează foarte mult voluntariatul, când mergi să aplici pentru un job; ei nu țin cont doar de ce poți tu să faci profesional, ci țin cont și de cum ești tu ca om, care sunt valorile și principiile tale.

R-Pornind de la voluntariat ai ajuns să și lucrezi la ONG-ul Venture Scotland? Mi s-a părut o idee interesantă și generoasă în același timp, ideea pe baza căreia funcționează ONG-ul: de a promova dezvoltarea personală prin activități în natură. Te rog să ne povestești ce faceți exact!

AG-Venture Scotland este un charity care a fost înființat acum ai bine de 30 de ani; atunci un grup de voluntari au realizat că activitățile în natură ajută foarte mult sănătatea mentală. Noi aici oferim un program, în 4 stagii; primul, este de provocare- lucrăm cu tineri, între 16-30 de ani, tineri care provin din medii defavorizate, care au probleme cu sănătatea mentală, diagnosticați cu autism, cu ADHD, au avut sau încă au diverse dependențe: de droguri, de alcool…Dar sunt tineri care au spus: Stop! Vreau să mă schimb! Vreau să mă ajutați să scap de problemele mele, sau, dacă nu pot să scap, măcar să învăț să trăiesc cu ele și să iau decizii mai bune, în viitor. La început sunt jocuri care pot părea amuzante, distractive, dar în spatele lor sunt teorii, sunt ani de studii; am colegi specializați în așa ceva, cu cursuri de psihologie, cursuri de traumă, să le poată oferi suport participanților, când au nevoie. Totodată, sunt foarte calificați în domeniul activităților outdoor: noi îi ducem la cățărare, de exemplu- acolo îți trebuie un instructor calificat- îi ducem pe râuri, cu caiacul, cu canoea, să facă sărituri în Marea Nordului- eu am declarat că nu o să încerc niciodată așa ceva! Avem câteva bothy-uri, adică niște cabane în pustiu, fără acces la electricitate, la internet- ei învață acolo să socializeze, să se ajute unul pe altul, să gătească împreună, să se respecte, în primul rând- pentru că este foarte important să-l respecți pe cel de lângă tine…E interesant să-i vezi cum se schimbă, chiar și după primul stagiu, care durează 5 zile; se sfârșește cu un weekend la un bothy, în Scottish Borders. O dată pe an, avem o seară în care îi premiem, în care sărbătorim realizările lor; am avut un participant care, atunci când a venit nu spunea decât potatoe, iar după un an, a susținut un discurs în fața a peste 100 de oameni, la City Chambers, în Edinburgh. Lucrurile chiar se întâmplă, dacă încerci să gândești un pic out of the box!

R-Ce se-ntâmplă în celelalte stagii?

AG-În stagiul 2, Discover Stage, participanții încep să se-nțeleagă mai bine pe ei înșiși și pe alții. Durează 10 săptămâni, timp în care ei fac câte 2 avtivități pe săptămână dar au și întâlniri de suport cu colegii mei, discută prin ce trec, cum se simt, dacă au nevoie de ceva…La finalul celor 10 săptămâni merg într-o excursie de 5 zile la un bothy în Glen Etiv, acolo provocarea e un pic mai mare- drumul mai lung, mai greu, trebuie să fie pregătiți…

R-Exerciții de responsabilitate!

AG-Exact! Apoi urmează stagiul de Explore, când ei sunt conectați oarecum cu natura; sunt încurajați să facă activități de voluntariat cu alte organizații, au ședințele de suport cu colegii mei; urmează să facă un proiect în comunitatea din care provin- cu prietenii lor, cu charity-uri, sau alte organizații din zona lor, grupuri religioase- sunt încurajați să-și dezvolte gândirea, să-și dea seama cât de bine este să lucrezi în echipă! Să știe că nu este o rușine să ceri ajutor.

 

„Tu ești șeful administrației și finanțelor acestui ONG, Venture Scotland, cum zic colegii tăi, head of everything!”

 

R-Sunt mulți tinerii care au astfel de probleme și vin către voi?

AG-Din păcate, sunt, nu facem față, nu putem susține atâția tineri câți ne sunt recomandați. Vin prin recomandări, de la familie, prieteni, din auzite, recomandări de la medic; am avut un proiect cu închisorile din Scoția, cu cei care după ce-și ispășeau pedeapsa voiau să facă altceva.

R-Rata de rezolvare, sau de a învăța să gestionezi problema ta, este mare?

AG-Da, pentru cei care urmează programul până la capăt; unii renunță pe parcurs, dar alții, se întorc peste câțiva ani să fie voluntari, ca să dea înapoi ceea ce au primit și ei…

R-Mi se pare că este o idee care ar merita să fie importată, și de alții. Locuri în care să se organizeze așa ceva există, în România, nevoie, există de asemenea, chiar este un model care ar merita implementat!

Tu ești șeful administrației și finanțelor acestui ONG, cum zic colegii tăi, „head of everything”!

AG-La sfârșitul stagiului 4, Leadership, când ei învață să ia taurul de coarne și devin lideri, trebuie să-nvețe să se organizeze singuri, să planifice o expediție sau două, cu toate detaliile…tot anul acesta se sfârșește cu seara de premiere, Awards night. Fiecare participant primește o diplomă și recunoaștere, primesc certificate- toate stagiile sunt acreditate de Scottish Qualification Authority, ceea ce-nseamnă că la sfârșitul proiectului pot avea și un grad de calificare în youth work, munca cu tinerii. Le este mult mai ușor să aplice pentru un job, primesc calificări, dacă se țin de lucru pentru caiac-canoe, pentru cățărări…în seara premierii, pot să țină un speech, să povestească ce le-a plăcut, ce nu le-a plăcut…Eu așa m-am îndrăgostit de Venture Scotland, la un astfel de eveniment. Am rămas marcată; am încercat să fiu voluntar, pe partea administrativă…pe atunci, managerul financiar nu era foarte deschis la voluntari, avea senzația că își bagă nasul în treburile lui. În final, au avut nevoie de un admin assistent- am început part-time, lucrând în paralel și la locul meu de muncă, la Consulat, apoi am primit poziția full time.

R-Povestea pașilor care pleacă de jos și tot urcă, tot urcă… până la pozițiile de vârf. Când faci bine ceea ce faci, este posibil!

În afară de Venture Scotland, ești implicată și în alte proiecte în comunitate; îți ajunge timpul pentru toate?

AG-Am fost trezorier al Bisericii Ortodoxe Române pentru o perioadă, pe vremea părintelui Marcel, fac parte din tot felul de comitete de organizare, că îmi place să organizez lumea…o mai ajut pe sora mea, ea este artistul în familie, e îndrăgostită de croșetat- dar nu e fan tehnologie, și-atunci, eu o ajut cu promovarea…Alerg, nu atât cât aș vrea, mai ales pe vremea asta, nu reușesc să mă motivez să ies din casă…

R-Nu te-ai molipsit întru totul de la scoțieni, care aleargă pe orice vreme: ploaie, vânt năpraznic, ninsoare…

AG-Da, când mă plâng: E urât afară, plouă! am un coleg care îmi spune: E doar apa!

R-Da, am auzit și eu expresia: Nu te dizolvă, e doar apă!

 

„Acum, Scoția este pentru noi acasă!”

 

Anda, este viața aceasta ceea ce ți-ai visat atunci când ați plecat din România?

AG-Nu știu dacă este ceea ce am căutat, că nu știam ce căutăm; dar pot să spun că acum, Scoția este pentru noi „acasă”. Căsuța mică pe care o avem, grădina noastră care este tot timpul plină de flori, de legume- Bogdan este înnebunit de grădinărit…Suntem români, trăim românește, mâncăm românește, majoritatea semințelor și bulbilor pentru grădina noastră o aducem din România…

R-Ca să aibă toate gustul de acasă…

AG– Una peste alta, suntem bine acum; nu știu dacă ne dorim mai mult, suntem bine unde suntem! Timpul ne va arăta dacă este nevoie de o schimbare, dar deocamdată, nu.

R-V-a trecut prin cap să vă întoarceți în România?

AG-Nu. E greu, pentru că în țară avem prieteni buni, avem părinții acolo…Încercăm cel puțin o dată pe an să mergem în România, în vizită dar încă nu simțim că ne vom întoarce!

R-Înseamnă că încă, sau, poate așa va și rămâne, aici este locul! Să vă bucurați în continuare de căsuță, de nepoți, de activitățile pe care le desfășurați și să faci în continuare ceea ce faci pentru binele celorlalți- ar putea fi un model inspirațional…

AG-Cu mare drag aș colabora cu o organizație din România, dacă cineva s-ar gândi la o astfel de colaborare! Acum au început să se miștelucrurile  în acest domeniu și în România, lumea este mai deschisă; înțeleg și reticența asta, de ce să dau bani unor necunoscuți, să facă ei ce vor cu ei? Nu-i chiar așa, nu putem să facem chiar orice, banii sunt cheltuiți cu un scop clar!

 

Realizator: Ioana Brușten

Producător: Beatrice Vasile