Este lector și cercetător, și conduita conform etichetei britanice i se potrivește mănușă. Pasionată de statistică ca instrument de analizare și schimbare a vieții oamenilor, face parte din categoria cercetătorilor britanici, cei care află totul, despre orice!

 

 

Invitata ediției este Adriana Duță.

R-Dr.Adriana Duță este lector și cercetător la Universitatea din Edinburgh, în domeniul inegalităților sociale în educație și pe piața muncii.

Traseul dvs.academic a fost unul spectaculos, bogat, desfășurat pe mai multe continente: după Universitatea București, Facultatea de Sociologie- acolo unde a început totul, ați absolvit licența și un master, au urmat 2 ani în Olanda la Universitatea din Groningen, încă un master și un internship la Geneva, la ONU, apoi un doctorat la Universitatea din Southampton, cu un stadiu de cercetare în SUA, la Universitatea Yale, și apoi, ați ajuns la Universitatea Edinburgh, unde sunteți lector și cercetător. Asta înseamnă, în activitatea dvs., jumătate predare, jumătate cercetare.

Mă gândesc, după toți anii aceștia, diplomele, experiențele în diferite universități- că nu poate fi vorba decât despre pasiune, nu despre o meserie, pur și simplu!

 

„…cercetarea științifică îți dă neutralitatea pe care n-o avem altfel, pentru că toți suntem în bulele noastre și avem senzația că normalitatea este așa cum o percepem noi! Cercetarea este, cumva, ca o radiografie obiectivă.”

 

AD-Da, e-adevărat, este nevoie de multă pasiune și cred că asta m-a și motivat să merg de la o etapă la alta; nu știam cum se vor desfășura lucrurile și nu am avut un plan prestabilit, nu știam nici eu că va fi un drum atât de lung și sinuos- din exterior poate părea prea liniar, cu lucrurile foarte așezate și coerente…Cred că pe la sfârșitul Facultății de Sociologie din București, mi-am dat seama că e fascinant acest domeniu al inegalităților sociale; cred că prima oară când am văzut un tabel de mobilitate socială- un tabel în care poți să analizezi originea socială, de regulă bazată pe ocupație și alte detalii legate de locul de muncă…și poți să vezi concret, în ce măsură un copil, care se naște într-o familie mai defavorizată, are șanse ca el însuși să atingă o poziție mult mai înaltă decât familia de origine!- când am văzut că asta se poate cuantifica, statistic, se poate demonstra, mi s-a părut un instrument extrem de puternic!Eu sunt o persoană idealistă, poate că am avut tot timpul aceste întrebări, dar poate mi se păreau ceva filosofic…Am fost fascinată să realizez că este o disciplină care se studiază cu foarte mare rigurozitate, uneori, cu aceleași metode aplicate și în medicină, în epidemiologie! M-a cucerit și faptul că cercetarea științifică îți dă neutralitatea pe care n-o avem altfel, pentru că toți suntem în bulele noastre și avem senzația că normalitatea este așa cum o percepem noi! Cercetarea este, cumva, ca o radiografie obiectivă.

R-Este o șansă în viață, să-ți trăiești meseria cu pasiune!

AD-Există și un element de șansă, într-adevăr…dar, din aproape în aproape, putem să ne dăm seama ce ne pasionează, să ascultăm vocea interioară, să încercăm diverse opțiuni și să vedem ce funcționează pentru noi, cu ce rezonăm.

R-Ce presupune exact meseria dvs, aceste cuatificări, aceste legături aproape matematice care se pot face între fapte de viață?

AD-Postul de lector presupune predare, cercetare, coordonare- este complex, încă încerc să mă familiarizez cu complexitatea meseriei. Referindu-mă strict la partea de cercetare cantitativă: presupune în primul rând să avem acces la date, culese de echipe profesioniste, care să ne ofere un eșantion reprezentativ al unei societăți sau al unei populații(de exemplu, studenții de la Universitatea din Edinburgh. Facem studiul pe acest eșantion reprezentativ, și-apoi extrapolăm la întreaga populație) Apoi avem nevoie de abilități de a analiza aceste date; ca și cercetător trebuie să cunoști software-ul statistic în care vin stocate datele, să prepari datele- presupune muncă de codare, seamănă câteodată cu jobul unui IT-ist…Presupune foarte multă muncă tehnică; apoi, trebuie să cunoști metodele din punct de vedere statistic, pentru a înțelege ce faci, practic- este un întreg univers, să folosești metodele statistice adecvate pentru genul de măsurare pe care îl ai. Imaginați-vă că v-aș lua un interviu, întrebările pe care vi le-aș adresa le-aș cuantifica- ar avea a,b,c, coduri prestabilite, și vor fi stocate într-o bază de date și-apoi traduse în numere, practic, pe care ulterior le pot analiza.

Oamenii tind să fie speriați de statistică; și eu am fost în postura asta, nu a fost dragoste la prima vedere, nu am avut o înclinație naturală către cifre, numere- dimpotrivă, mai degrabă eram pe partea creativă, pasionată de limbă, gramatică…dar nu este neapărat nevoie să fii un matematician ca să faci cercetare cantitativă! Softurile statistice fac toată matematica grea, nu trebuie să știi toate formulele pe dinafară; trebuie să cunoști metodele și asumțiile din spatele lor, asta în sine este o știință, și să știi cum să le aplici, când să le aplici, cum să interpretezi acele date, odată ce obții rezultatele. Asta încerc să le transmit și studenților, și sunt foarte motivată știind că și eu am fost odată așa, că trebuie să îndepărtăm vălul de mister din jurul statisticii și să nu ne închipuim că este ceva foarte complicat. Este, dar e ceva ce poate fi învățat!

R-Pare fascinantă munca de cercetător; cadrele universitare au obligația de a face și cercetare, ceea ce arată cât de serios este pus accentul pe această latură a cunoașterii, în Marea Britanie! Cercetătorul are un loc foarte bine stabilit în societate! E o diferență față de România, unde cercetarea nu știu dacă a ieșit cu totul din condurii Cenușăresei…

 

„Se pune foarte mult accentul pe parteneriate, pe knowledge exchange- când luăm un grant de cercetare, de exemplu, trebuie să includem în acel grant cum avem de gând să folosim cercetarea, cui îi folosește, cu ce departamente din cadrul Guvernului putem colabora, ca să facem ceva cu rezultatele cercetării…”

 

AD-Da, este un mediu foarte propice să fii cercetător în Marea Britanie, nu degeaba există clișeele: Cercetătorii britanici au demonstrat….

R-Cercetătorii britanici sunt mulți, lucrează pe toate direcțiile și pot demonstra cam orice! Cam așa aș traduce eu gluma aceasta…

AD-Gluma are sâmburele ei de adevăr, investesc foarte mult în infrastructura cercetării; pentru a avea aceste date cu care lucrăm, este nevoie de o investiție majoră! Studiile de cohortă britanice sunt celebre în lume! Intervievează oameni, născuți în aceeași săptămână, să zicem, și apoi îi urmăresc pe tot parcursul vieții și o dată la 1 an, la 2, mai târziu, la 5 ani îi întreabă absolut orice despre viața lor…se poate face cercetare interdisciplinară: de la educație, istoria profesională, medicină etc. Să lucrezi într-o țară în care se investește atât de mult în aceste date, fascinante și serioase, și să poți studia matematic viața oamenilor, este un plus extraordinar! Apoi, aici este o meserie foarte prestigioasă, foarte apreciată. Se pune foarte mult accentul pe parteneriate, pe knowledge exchange- când luăm un grant de cercetare, de exemplu, trebuie să includem în acel grant cum avem de gând să folosim cercetarea, cui îi folosește, cu ce departamente din cadrul Guvernului putem colabora, ca să facem ceva cu rezultatele cercetării…

R-Un exemplu despre cum se face ca viața să meargă înainte! Să fie îmbunătățită, să descoperi noi căi de a ajunge la lucrurile pe care ți le dorești. Este clar că fără cercetare nu se poate, tocmai de aceea, respectul arătat aici acestei profesii este extraordinar!

AD-Da! Cred că este crucială contribuția cercetării, pentru că nu putem cere politicienilor să știe exact ce trebuie să facă; totul se poate rezuma la parteneriat. Cercetarea aduce informațiile obiective despre un anumit proces, despre inegalitățile în educație, de exemplu, încercăm să explicăm mecanismele- decidenții, factorul politic, știind aceste rezultate, comunicând și cu profesorii și toți cei implicați, pot să înțeleagă mai bine ce măsuri sunt necesare. Și atunci când investesc banul public în anumite proiecte, sau măsuri de îmbunătățire a unor probleme, să o facă în cunoștință de cauză. Acest research driven policy ar trebui să fie informat de cercetări, și nu făcut după ureche, ca să nu realizezi după aceea că nu a fost bine ce ai făcut!

R-V-ați stabilit și profesați în Edinburgh; asta înseamnă că acesta a fost sistemul de educație care v-a atras cel mai mult, dintre cele prin care ați trecut, de-a lungul parcursului academic?

AD-Cu siguranță rezonez cu mediul de aici, cu climatul de aici, în materie de cercetare- dar nu am știut de la început că aici îmi voi găsi locul. Pur și simplu, un pas a dus la celălalt, mi-am găsit locul în acest departament și în echipa de cercetare.

R-Cum vi se par studenții? Sunt interesați? Vin de peste tot, din lume?

 

„Muncesc foarte mult, își asumă acest rol că trebuie să fie angajați pe deplin în programul de master, au multe sarcini, primesc feed back detaliat- acesta este un alt aspect care poate în România nu este atât e frecvent, dar este ceva important.”

 

AD-Da, sunt foarte mulți studenți internaționali, predominant din China; eu predau la un program de master, în educație, cursuri pe cercetare cantitativă, dar și un curs de inegalitate socială în educație, în jurul lumii. E fascinant lucrul cu studenții: sunt foarte motivați, receptivi, interesați…sunt intimidați de faptul că statistica pare ceva dificil, trebuie să lucrez la asta cu ei! Satisfacția e mare, pornesc de la zero și sunt martora procesului lor de învățare și să văd că pot construi, pot face apoi analize, interpretări. Muncesc foarte mult, își asumă acest rol că trebuie să fie angajați pe deplin în programul de master, au multe sarcini, primesc feed back detaliat- acesta este un alt aspect care poate în România nu este atât e frecvent, dar este ceva important. Lucrul cu studenții este înviorător, după atâta stat în fața calculatorului- cercetarea este pretențioasă, niciodată nu este suficient de bine, putem face mai mult…cu studenții este o satisfacție imediată, pentru că atunci când le explici ceva și ei sunt mulțumiți și au înțeles, este acel moment „Aha!” și chiar simți că ești util!

R-Deci a avut logică alăturarea acestor 2 tipuri de activități, se balansează una pe alta! Se completează foarte bine!

Cum v-ați integrat în societatea scoțiană? A fost greu, a fost ușor? La Universitate, vorbeați aceeași limbă, în lumea cercetării- dar în afara Universității?

AD-Mi se par niște oameni prietenoși, deschiși- aș putea spune că m-am integrat bine! Totuși, cred că trăiesc într-o bulă academică, chiar este o provocare să cunosc oameni în afara ei…sfârșești prin a petrece și timpul liber cu prietenii pe care ți-i faci la lucru! În timpul doctoratului, am realizat împreună cu colegii că noi nu cunoaștem prea mulți oameni din afara campusului!

R-Niște oameni pasionați, absorbiți aproape total de ceea ce fac!

 

„Îmi place cultura asta de politețe, de a fi un pic mai rezervați, de a respecta intimitatea oamenilor, formulările acestea, care uneori par mai formale, dar cred că se potrivesc personalității mele…”

 

AD– Cât am interacționat în afara bulei, am fost plăcut impresionată de deschiderea oamenilor; nici în Anglia nu am simțit neapărat acel stiff upper lip al englezilor( felul lor de a nu-și arăta emoțiile) Îmi place cultura asta de politețe, de a fi un pic mai rezervați, de a respecta intimitatea oamenilor, formulările acestea, care uneori par mai formale, dar cred că se potrivesc personalității mele…Prefer așa, decât oamenii extrem de direcți; cred că mi se potrivește ceva mai mult decât climatul din România, ca și cultură!

R-Când ați mai pomenit, puțin mai devreme, termenul „climat”- vă refereați la climatul din domeniul cercetării, dar nu realizasem- spunând că vă place, m-am gândit în primul moment: Doamne, este prima persoană pe care o aud spunând asta, în Scoția!

AD-Ăsta este într-adevăr, minusul aici, că nu avem parte de atât de mult soare- un taximetrist glumea odată, spunând că e bine că nu-i atât de mult soare, Edinburgh-ul e atât de frumos încât dacă ar fi și vremea bună, toată lumea ar vrea să se mute în Edinburgh!

R-Cum priviți spre viitorul apropiat? Cum vedeți traseul vieții profesionale, în continuare? Există germenele vreunui gând privind o întoarcere în România?

AD-Momentan, nu am planuri să mă mut nicăieri, doar ce am început acest post de lector, sunt la început, încă am multe de învățat. Dar, poate, niciodată să nu spui niciodată! În România nu plănuiesc să mă întorc, pentru că limitarea, mai ales în domenul în care lucrez, pe această nișă, mi-ar limita foarte multe opțiuni, pentru că nu se investește în infrastructura de cercetare atât de mult și atunci nu poți să inovezi, că nu ai uneltele necesare! Bineînțeles, sunt oameni extraordinari și în România, care fac lucruri în pofida acestor limitări, și este admirabil…dar poate că aș putea face ceva pentru România din afară! Nu cred că a locui acolo este singura modalitate de a face ceva pentru România. Sunt mai mult decât binevoitoare să ofer orice din ce am învățat până acum…

Mai voiam să spun că, în afară de aceste studii, care se fac aici, în UK, există și o mult mai bună colaborare între instituții- de exemplu, lucrăm acum cu date care unesc ultimele 3 recensăminte, rezultate școlare, de la Ministerul Educației, putem reuni și date de la Ministerul Sănătății- totul, cu maximă confidențialitate, anonimizat. Instituțiile colaborează între ele pentru a studia lucruri esențiale pentru populația țării- și România ar putea învăța din asta!

R-Apropo de colaborări, cred că ar utile aceste date- pentru schimbarea perspectivei din care se privesc anumite lucruri- și pentru România…

AD-Sigur, sunt anumite procese transferabile; fiecare societate are particularitățile ei specifice, dar cred că sunt anumite procese, cum se reproduc aceste inegalități, de pildă, cum am realizat într-un studiu recent: ne-am uitat la un grup de copii provenind din familii cu venituri foarte scăzute. Unii din copiii proveniți din astfel de familii reușesc să obțină rezultate extraordinare; ce fac în plus, sau altfel, famiile acestor copii? De exemplu, le citesc frecvent copiilor, la o vârstă foarte mică- fapt asociat în mod statistic cu scoruri cognitive mai mari, la 10 ani-  orice stimul cultural, vizitele la muzeu, timpul petrecut în activități constructive, educative, în familie…Când încep școala, copiii vin cu niște inegalități pe care noi le vedem statistic, ele există deja de la vârsta de 3 ani! Mi se pare fascinant și puțin trist; șansele în viață, bazate pe o loterie- nimeni nu alege familia în care se naște- și totuși, educația, ocupația și venitul părinților îți afectează șansele în viață, până la urmă! Genul acesta de procese ar fi transferabile, într-adevăr! Ar da de gândit: oare în România, care sunt coordonatele? Ce-am putea face?

 

„… în Marea Britanie, cel puțin la nivel discursiv, în politică, se pune accentul acesta pe egalitatea de șanse, de oportunități. Și România la fel ar trebui să aspire! Nimic nu mi se pare mai trist decât nerealizarea potențialului uman.”

 

R-Ar putea genera niște schimbări în programele școlare, în obiceiurile care se referă la copiii de vârstă mică,…nu sunt lucruri complicate, trebuie explicare doar, susținute și urmărită implementarea lor! Statistica poate fi o știință chiar simpatică!

AD-În lumea în care trăim, datele sunt cruciale; sunt mai convingătoare pentru factorii decidenți. Dacă ai un studiu, poate ești mai convins să investești banii publici în acea direcție! În Scoția există astfel de programe, derulate de ONG-uri și finanțate de Guvern, care educă părinții, mai ales din cartiere defavorizate, îi învață despre importanța activităților pe care le fac copiii, care pot duce la diferențe în evoluția lor! Rolul statisticii ar putea fi și acela de a crea această conștientizare; poate că oamenii acceptă prea ușor ideea că da, întotdeauna au fost bogați și săraci, diferențe între clasele sociale; totuși, este important să monitorizăm cum anumite reforme educaționale sau în materie de piața muncii,  contribuie la reducerea acestor inegalități! Ca societate, trebuie să aspirăm la meritocrație! Aici, în Marea Britanie, cel puțin la nivel discursiv, în politică, se pune accentul acesta pe egalitatea de șanse, de oportunități. Și România la fel ar trebui să aspire! Nimic nu mi se pare mai trist decât nerealizarea potențialului uman.

 

Realizator: Ioana Brușten

Producător: Beatrice Vasile