Lector universitar, doctor în matematică, mamă a 5 copii- este un om cu rădăcini bine înfipte în pământul Olteniei, dar care se simte acasă, în Scoția, de 17 ani. Iubește rigoarea și ordinea, iubește ceea ce face, iar biserica ortodoxă a fost mereu familia sa mai mare.
Invitata ediției este Simona Hapca.
R-Simona Hapca este lector la Universitatea Stirling. Ce predați la Universitate?
SH-Predau statistica, la Departamentul de matematică; am terminat cursurile de matematică în România și apoi am absolvit un doctorat în matematică la Nancy, în Franța. De când am venit în Scoția m-am reprofilat pe statistică, o ramură a matematicii, foarte populară în momentul actual.
R-De ce mai populară în momentul actual? De ce credeți că a câștigat în importanță, statistica?
„Este un teritoriu propice pentru noi, cei care venim din Est, suntem oarecum renumiți pentru rigurozitatea cu care am fost pregătiți. Eu am plecat acum 20 de ani și școala românească era foarte-foarte bună în matematică, fizică.”
SH-Acestea sunt niște skill-uri foarte necesare în momentul actual, din cauza invaziei, abundenței de date care există în orice domeniu: medical, bancar…oriunde. În orice domeniu se adună o grămadă de informații despre populație, despre anumite fenomene și acestea sunt transpuse în formă de date care trebuie analizate. Este un domeniu recent, aș spune, adică metodele trebuie adaptate și dezvoltate în funcție de cerințele impuse de datele colectate. În Marea Britanie este nevoie de aceste abilități numerice pentru că, din păcate, școala britanică duce oarecum lipsă de asta. A început în urmă cu 20-30 de ani o decădere, aș zice, a subiectelor numerice, în felul în care se predau în școală, de aceea trebuie să atragă din străinătate specialiști în acest domeniu. Este un teritoriu propice pentru noi, cei care venim din Est, suntem oarecum renumiți pentru rigurozitatea cu care am fost pregătiți. Eu am plecat acum 20 de ani și școala românească era foarte-foarte bună în matematică, fizică…Acum nu mai știu exact cum este, dar vorbeam cu un prieten al cărui băiat a ajuns la Imperial College, una din cele mai bune școli din Marea Britanie, și deși studiase la o școală privată, s-a adaptat foarte greu la cerințele universității. Cei mai buni studenți, care nu aveau nici o problemă, erau românii!
R-Așa știam și noi, pe vremea când eram elevi și studenți, că facem o școală foarte bună!
SH-Da, pe partea numerică; pe partea umanistă și de comunicare, școala englezească este mult mai bună.
R-Matematica a fost dragostea dvs.de totdeauna?
„…soțul meu a găsit un post în Scoția, am aplicat și eu, a fost foarte ușor, a fost până la urmă voia lui Dumnezeu să ne mutăm aici!”
SH-Da, a fost o pasiune de când eram mică; în școala primară voiam să fiu învățătoare, în școala secundară, profesor…pe vremea aceea era puțin dificil, nu erau așa de multe oportunități! S-a-ntâmplat ca, după ce am terminat facultatea la Craiova- nu la București, unde erau mai multe posibilități- am avut un profesor care ne-a sprijinit, care avea relații foarte bune în Franța, studiase acolo și 4 studenți din anul meu am reușit să obținem o bursă să facem un master în matematică în Franța. Era, pe vremea aceea, schimbul acesta Erasmus-Socrates…am absolvit masterul, în urma lui am obținut dreptul de la ministerul francez de a lucra și susține și teza de doctorat, și așa am făcut și doctoratul în Franța. După aceea, era foarte dificil de obținut un post acolo. Când am plecat din România, nu a fost nicidecum vorba că o să rămân în Franța; în primul an a fost foarte greu, tot timpul mi-am dorit să mă întorc acasă, nu concepeam să rămân acolo…dar după 4-5 ani, atât am stat, a devenit din ce în ce mai greu să mă gândesc că mă voi întoarce. Din cauza sistemului mai rigid din România.
R-Dacă nu era această posibilitate, bursa pentru studiile postuniversitare în Franța, ați fi plecat din țară? A fost pur și simplu o întâmplare norocoasă?
SH-Am plecat din România cu inima foarte strânsă; poate acum este mai ușor pentru cei care pleacă în străinătate, dar pe vremea aceea, nu era atât de simplu. Aveam 22 de ani și a fost o ruptură foarte bruscă, tot timpul locuisem cu părinții…a fost ca și când te-ai dezrădăcina! Ideea a fost că mergem la o specializare și ne întoarcem în România; dar, după ce am terminat teza de doctorat a fost evident că va fi foarte greu să mă readaptez la sistemul din România. Numai că în Franța a fost foarte greu de găsit un post; soțul meu a găsit un post în Scoția, am aplicat și eu, a fost foarte ușor, a fost până la urmă voia lui Dumnezeu să ne mutăm aici! După primii 3 ani, deși eram aici, mi-a fost foarte greu să reînnoiesc contractul…
R-Probabil, trebuia să ajungeți în Scoția! Se zice că atunci când suntem pe drumul cel bun, totul merge ușor, lucrurile se legă, curg de la sine…
SH-Când privești retrospectiv, ai impresia că lucrurile au fost plănuite…dar când le trăiești, este intens totul, ai gânduri, îți faci probleme, te-ntrebi ce-o să faci…poate că noi, oamenii, suntem mai complicați decât ar trebui să fim!
R-De la acel moment au trecut aproape 17 ani, și ați rămas pe loc, ați rămas în Scoția, ceea ce mă face să cred că ați găsit aici ingredientele necesare ca acest loc să devină „acasă”.
SH-Așa este! Este o țară extraordinar de frumoasă! Nu numai că am rămas în Scoția, am rămas în orașul în care ne-am stabilit de la bun început: Dundee. Ne simțim ca acasă, ceilalți 4 copiii s-au născut aici, în afară de fata cea mai mare- și ei se simt acasă! Am reușit să ne integrăm în societate, e un lucru frumos; când te duci în România te simți bine, dar după un timp, zici: trebuie să mă întorc acasă!
R-Ce definește, din punctul dvs.de vedere, atmosfera vieții din Scoția?
„…cred că în România mi-ar fi foarte greu să am 5 copii, și serviciu…aici, parcă lucrurile sunt mai ordonate și mai accesibile.”
SH-Noi, fiind foarte ocupați, aglomerați cu copiii, oarecum noi definim atmosfera! Faptul că avem locuri de muncă, ne permite să ne descurcăm…cred că în România mi-ar fi foarte greu să am 5 copii, și serviciu…aici, parcă lucrurile sunt mai ordonate și mai accesibile.
R-Voiam să vă întreb, cât de agitată și aglomerată este viața într-o familie cu 5 copii? De multe ori, e greu și cu 2, ți se poate părea că se întâmplă prea multe lucruri deodată!
SH-Cerințele sunt destul de mari, mai ales că sunt de vârste diferite; pe măsură ce cresc, lucrurile se simplifică din anumite puncte de vedere dar se complică din altele… Societatea nu mai este cum era pe vremea copilăriei noastre, e mult mai complexă, pericolele care îi pândesc pe tineri, tentațiile, sunt mult mai mari și îți faci griji, ca părinte, te gândești cum să procedezi ca să fie bine.
R-Copiii sunt scoțieni, ei sunt în mediul lor, dacă ați vrea să vă mutați acum din Scoția este ca și cum i-ați lua de acasă!
SH-Noi ne-am făcut puțin datoria, ei vorbesc românește dar le-ar fi foarte greu să se integreze în sistemul de învățământ din România, dacă ar fi să-i iau de aici. Dar au petrecut destul de mult timp în România, cu bunicii, se simt foarte bine acolo, câteodată chiar simt că se integrează mai ușor în societatea românească decât în cea scoțiană, care este mai formală. Este mai greu să ai anumite relații aici, cu oamenii, decât în România; cel puțin, decât în zona Olteniei, de unde sunt eu. Își doresc să meargă în România la bunici, la prieteni; fetele mele spuneau când erau mai mici că, atunci când se căsătoresc, vor să facă nunta în România! Oamenii sunt mai naturali, mai deschiși, și apreciază lucrul acesta!
R-Mă gândeam la comparația inversă, în general, românii stabiliți în Scoția îi descriu pe scoțieni ca fiind deschiși și primitori, calzi și prietenoși; diferența despre care vorbiți dvs.vine probabil din tradiții și din educație. Chiar dacă sunt primitori și prietenoși probabil că există niște limite, care la noi, când oamenii devin prieteni, nu mai există! Dacă suntem prieteni, nu ne uităm la ceas când dăm un telefon, sau ne batem la ușă unii altora fără invitații protocolare…
„societatea este foarte stratificată, funcție de situația financiară și profesională a fiecăruia; cu cât lumea este mai înstărită, cu atât este mai greu de comunicat!”
SH-După 17 ani, nu pot să numesc o familie de scoțieni pe care să-i sun când vreau eu, să bat la ușă când vreau eu; poate, cu o excepție…dacă am o problemă și stau să mă gândesc la cine pot să apelez, voi apela la români! Dar lucrurile astea depind și de regiunile în care te găsești; noi trăim pe coasta de est, și este o diferență între scoțienii de aici și cei de pe coasta de vest. Sunt mult mai prietenoși cei de pe coasta de vest, cei de-aici sunt mult mai reținuți, mai conservatori…Îi citești mai greu; pe când la Glasgow, oamenii intră în discuție cu tine pe stradă, fără să te cunoască; dacă trăiești într-un sat, e diferit față traiul într-un oraș, în oraș, depinde în ce zone ale orașului trăiești…
R-Totul este mult mai nuanțat decât pare la prima vedere, spuneți dvs.
SH-Da, societatea este foarte stratificată, funcție de situația financiară și profesională a fiecăruia; cu cât lumea este mai înstărită, cu atât este mai greu de comunicat!
R-Dacă în acest moment vi s-ar spune: gata, vă faceți bagajele, vă întoarceți în România și veți preda acolo la universitate, având și puterea să faceți niște schimbări… Ce ați lua ca model din învățământul scoțian, ceva ce ei fac foarte bine și noi, mai puțin?
SH-E foarte greu să-mi imaginez lucrul ăsta…Sistemul românesc are avantajele lui, dar și dezavantaje; lucrurile în România se fac foarte teoretic, foarte greu găsești aplicația practică a ceea ce înveți. Aici, se pornește invers, se pornește de la partea practică, îți dă o înțelegere a lucrurilor teoretice, ceea ce este foarte bine! În România este ceva de genul: construiești o casă, îi faci o temelie foarte bună, dar niciodată nu ajungi s-o termini. Apropo de partea numerică, pe care o stăpânim foarte bine, dar din păcate, partea aplicată, nu! În ceea ce privește comunicarea și limba…poate lucrurile s-au mai schimbat, dar când eram eu în școală, nu exista o structură care să ne învețe cum să scriem un eseu, de exemplu… Se punea foarte mult accentul pe memorie, abia așteptai să termini examenul ca să uiți! Pe când aici, îi învață de foarte mici să comunice; începând cu copiii de grădiniță, de la 3 ani! Dimineața aveau circle time, erau așezați în cerc și puși să vorbească fiecare, să spună ceva despre ziua de astăzi, sau despre vreme…Exercițiul ăsta se continuă în școala primară, secundară, la sfîrșitul liceului știu deja cum să comunice în diverse situații și cu diverse persoane…Sunt niște abilități foarte importante în viață, pe care noi nu le avem!
R-Deci, ați dezvolta partea practică și aceste abilități de comunicare și de adaptare la necesitățile vieții de zi cu zi. Ați ieși un pic dintre cărți și manuale și ați păși în viață!
SH-Probabil, s-au mai produs schimbări și în România…
R-Categoric, și în unele domenii probabil că schimbările sunt semnificative; dar, există multe lucruri și locuri care au rămas la fel ca pe vremea când eram noi în școală. Folosim capacitatea de memorare, nu de dezbatere și analiză, și așa îi trimitem dezarmați pe copii în lume…
SH-Aici se numesc critical skills- să ai o înțelegere critică a ceea ce ți se spune, nu doar de acceptare!
R-Cum este comunitatea românească în zona Dundee? În proiectul nostru, ajungem pentru prima dată pe-aici…
SH-Dundee nu este un oraș așa de mare ca Edinburgh sau Aberdeen și Glasgow; în orașele mari comunitatea s-a închegat în jurul bisericilor românești. În zona noastră sunt foarte mulți români, mulți vin pentru muncile sezoniere, dar câtă vreme n-a fost o biserică aici, erau cercuri și cercuri, îi cunoșteai pe unii, pe alții, nu.
„Asta a fost o minune care s-a-ntâmplat…a fost partea pozitivă din pandemie!Am reușit să cumpărăm o biserică a noastră.”
R-Chiar dacă nu a fost atât de coagulată comunitatea până acum, bănuiesc că lucrul acesta se va schimba, deoarece Dundee este primul oraș din Scoția care are o biserică românească a sa, nu într-o clădire închiriată!
SH-Asta a fost o minune care s-a-ntâmplat; de ce la Dundee, nu știm…a fost partea pozitivă din pandemie!Am reușit să cumpărăm o biserică a noastră.
R-A fost o mobilizare fantastică, iar dvs. ați fost cea responsabilă de strângerea de fonduri, sufletul ei. Ați reușit să adunați suma de care a fost nevoie, de la oameni din comunitate, din întreaga Scoție și de peste tot din lume!
SH-Noi aparțineam de biserica din Aberdeen, părintele Andrei venea în Dundee o dată pe lună și slujea la o biserică unde închiriam spațiu, dar în perioada pandemiei totul s-a închis, n-am mai avut acces nicăieri. Când a apărut ocazia aceasta de a cumpăra această clădire a unei biserici vechi, pentru că mă uitam de mult, am apreciat-o ca fiind o oportunitate ce apare poate o dată la 10 ani! Nu trebuia s-o ratăm…este în centru, ușor de ajuns cu mașină, sau pe jos…și nu aveam altă posibilitatea de a beneficia de slujbe!
R-Este important pentru oameni să existe acest loc unde să se reuneacă? La biserică?
SH-Da, este ca o familie mai mare; este destul de greu să te integrezi în societatea scoțiană, să-ți faci prieteni și-atunci biserica devine o familie lărgită a românilor!Este important să se facă slujbe mai ales acum, în perioada pandemiei, oamenii au tot felul de probleme…Acum nu mai depindem de nimeni, este foarte important! În Dundee mai sunt comunități ortodoxe, rușii și grecii- grecii au fost primii care au înființat comunități ortodoxe în Scoția- deci noi tot timpul am avut servicii ortodoxe, slujbe, în oraș. Cât nu a fost biserică românească, mergeam la greci, ne-am atașat de această comunitate, a fost un sprijin panortodox.
R-Vă este dor de ceva din România, în momentul acesta?
SH-Ne este…anul trecut n-am putut să mergem în România; de obicei, mergem o dată pe an, vara, și ne revedem părinții și rudele. Nici anul ăsta nu este sigur că vom merge, copiii își doresc să meargă în România…Nu aș putea zice că mi-e dor de ceva specific, mi-e puțin dor de timpurile trecute! E frumos să mergi acasă, te simți bine, dar la un moment dat simți că trebuie să te-ntorci înapoi!
R-Este acel fel de a simți al celor care au trăit în viața lor în 2 sau mai multe locuri, și-a rămas, probabil, câte o bucățică din inima lor în fiecare dintre aceste locuri!
SH-Este important să revenim, tot timpul; când te întorci în România te întorci cu o anumită nostalgie și ai impresia că lucrurile trebuie să fie așa cum le-ai lăsat…dar nu sunt, lucrurile s-au schimbat în România, și câteodată nu te prea regăsești! Dar fiecare simte în mod diferit…
R-V-a trecut prin minte gândul să vă întoarceți în România, la un moment dat?
„…este bine peste tot, depinde cum faci tu să fie binele acela! Că este în România, sau în Scoția, până la urmă, toți suntem copiii lui Dumnezeu, oriunde am fi, important este să ne realizăm și să împlinim ceea ce trebuie să împlinim!”
SH-Sigur, e inevitabil să te gândești la asta; poate la pensie, voi putea să fac asta! Nu mă văd lucrând în sistemul românesc, asta mi s-ar părea foarte greu, să mă readaptez. Cu vârsta, devenim puțin mai rigizi…Nu exclud ideea ca și copiii să vrea să se mute în România, dar e clar că, mai întâi, trebuie să se educe aici.
Noi, când mergem în România, la bunici și la rudele de la țară, avem un cimitir la intrarea în sat unde sunt înmormântați bunicii noștri, unde ne oprim de fiecare dată. Fata mea cea mare a spus la un moment dat: când am să mor, acolo vreau să fiu înmormântată! M-a surprins extraordinar…au ceva rădăcini copiii ăștia! Cum ziceam, nimic nu este exclus.
De fapt, este bine peste tot, depinde cum faci tu să fie binele acela! Că este în România, sau în Scoția, până la urmă, toți suntem copiii lui Dumnezeu, oriunde am fi, important este să ne realizăm și să împlinim ceea ce trebuie să împlinim!
Realizator: Ioana Brușten
Producător: Beatrice Vasile