Pasionat de meserie, a ales rigurozitatea, atenția și planificarea exactă care caracterizează sistemul britanic de sănătate și astfel, Scoția s-a transformat în „acasă”. În același timp, pentru medicul Mihai Gherghe meseria de cap de familie este la fel de importantă și alege să și-o îndeplinească cu aceeași pasiune, în fiecare zi!

 

 

Invitatul ediției, dr.Mihai Gherghe, medic de obstetrică și ginecologie

 

R-Ați absolvit Universitatea de Medicină „Carol Davila” din București- de ce ați hotărât ca după absolvire, să profesați peste mări și țări, cum se spune?

 

„.am lucrat 2 ani de zile la una din ambulanțele private din București, ca asistent medical, și m-am simțit de multe ori în tipul turelor pe care le făceam acolo ca în filmul acela, dacă îl țineți minte, „Moartea domnului Lăzărescu…”

 

MG-Ca de multe ori în viață, este o multitudine de mici întâmplări, decizii care au fost luate oarecum la întâmplare; către sfârșitul anilor de Universitate din București, am lucrat 2 ani de zile la una din ambulanțele private din București, ca asistent medical, și m-am simțit de multe ori în timpul turelor pe care le făceam acolo ca în filmul acela, dacă îl țineți minte, „Moartea domnului Lăzărescu”. Poate că ăsta a fost unul dintre motivele pentru care m-am îndreptat către un sistem medical din afara țării; un alt motiv l-au reprezentat circumstanțele. Atunci, în 2007, România intra în UE și asta deschidea puțin granițele și posibilitățile de a studia în alte țări, folosind diplomele obținute în România; țin minte că eram un grup de studenți la medicină, unul dintre noi plecase în Marea Britanie, în Anglia, cu câțiva ani înainte și avea oarecum informații despre sistemul medical englez… bănuiesc că la ora aceea era dorința de noutate, de o schimbare mai substanțială decât ce vedeam în România și ne-am îmbarcat, cumva, în călătoria asta! Am fost un grup de 4 sau 5 absolvenți de medicină și toți am aplicat pe niște posturi- a fost din nou o întâmplare, ca sistemul lor să se schimbe exact în anul acela- deci am avut posibilitatea să aplicăm pe ceea ce ei numesc FY1- foundation year one. Ceea ce ulterior, nu s-a mai putut! Noi veneam din România cu 6 ani de medicină, față de 5 ani, cât aveau absolvenții de aici- noi am fost singura generație care am putut aplica pe FY1- ce a însemnat asta? A fost cel mai bun punct de lansare, plecând din sistemul și școala de medicină din România- care este foarte bună, nu e nici o îndoială în legătură cu asta- pentru mine, anul acesta a fost foarte foarte important. A urmat apoi un fel de botez, începând cu limba, și-acum îmi aduc aminte, accentul mancunian din NV-ul Angliei, unde am fost prima dată, în care practic, înțelegeam câteva cuvinte dintr-o frază. Trebuia să depun un efort suplimentar să mă concentrez asupra limbii, și-apoi asupra actului medical. Primele 3 luni de zile au fost un efort deosebit! Apoi, lucrurile devin obișnuință, efortul necesar adaptării la limbă este mai mic, am putut să acumulez informații, să practic medicina așa cum ar fi trebuit. Mi-au trebuit încă aproximativ 6 luni de zile ca să înțeleg limbajul vorbit în afara spitalului- care, de multe ori este cu accent, se vorbește mai repede decât vorbesc pacienții care își explică problema, și toată integrarea asta socială a durat mai mult!

R-Deci, cine spune că este ușor și rapid să te integrezi…glumește, sau exagerează, sau nu vrea să-și aducă aminte!

 

„Fiecare spital, fiecare specialitate prin care am trecut a contribuit la abilitățile și pregătirea mea profesionale. Scoția s-a potrivit mai bine cu personalitatea noastră, cu felul de-a fi, ne-am simțit în Scoția mai „ca acasă”, decât ne-am simțit în Anglia…”

 

Dvs. ați trecut prin mai multe locuri și spitale din UK, făcând diverse specializări; operați laparoscopic, vă ocupați de endometrioză, și de partea de obstetrică…o plajă largă de afecțiuni și probleme pe care le tratați, le operați…Puteți spune că vreo zonă v-a plăcut mai mult, v-ați simțit mai bine acolo? Și cum ați ajuns să vă stabiliți în Scoția?

MG-Fiecare spital, fiecare specialitate prin care am trecut a contribuit la abilitățile și pregătirea mea profesionale; fiecare interacțiune cu un grup de doctori din alt spital, fiecare cu diverse interese academice, profesionale sau tehnice, au contribuit la pregătirea mea profesională. Interesant este că acea cale pe care o setezi, cea la care te gândești, la un moment dat, nu este cea pe care ajungi s-o urmezi la final. Inițial, nu am avut un interes în obstetrică-ginecologie, am vrut să fac chirurgie generală și toată pregătirea mea de dinainte de a aplica pe un training de specialitate a fost chirurgicală; o mică diferență între sistemele medicale din România și de-aici este partea aceasta de interviu și de trecere de la un nivel de pregătire generală, care este foundation training, la un nivel de training de specialitate, care îți crește abilitățile într-un anumit domeniu, mai îngust. Diferența este că nu există un examen specific, ca în România, același pentru toată țara și trebuie în cei 2 ani de foundation training să te gândești cam ce-ai vrea să faci, și să-ți pregătești în CV lucrurile care sunt considerate esențiale pentru specialitatea care urmează. Ca să spun așa, cei 2 ani de zile au fost un fel de test personal, care-ți dezvăluie care sunt aptitudinile necesare pentru specialitatea respectivă. Ca să mă întorc cumva la momentul care a definit obstetrica și ginecologia- a fost o întâmplare, ca și cea care m-a adus în Marea Britanie- au fost cele 4 luni de zile de foundation training generic petrecute în Bolton Hospital, asta m-a inspirat. De ce în Scoția? Am aplicat pentru locuri unde să fac training pentru obstetrică ginecologie, locuri foarte bune erau în Scoția; și cumva, în Anglia, eu și soția mea am simțit că ne-am integrat social mai lent decât ne așteptam… Așa că probabil am simțit nevoia să schimbăm puțin decorul și cumva, Scoția s-a potrivit mai bine cu personalitatea noastră, cu felul de-a fi, ne-am simțit în Scoția mai „ca acasă”, decât ne-am simțit în Anglia…

R-Foarte mulți dintre românii stabiliți în Scoția și care au trecut întâi prin Anglia, spun același lucru! Că Scoția este cumva mai prietenoasă…

MG-Exact! Mi-amintesc că venind în Soția, eu lucram destul de intens, soția mea avea grijă de primul nostru copil, nou-născut, și a găsit cumva în zilele și orele acelea pe care le petrecea singură, destul de multă înțelegere și căldură de la oamenii din jur- plimbările prin parc, interacțiunile din magazine- era altceva față de experiența noastră în Anglia. Și ne-am simțit aici ca acasă!

 

„Poate că mulți dintre noi suntem mai motivați să ne adaptăm și să fim parte din sistemul de aici- e posibil ca asta să ne pună într-o lumină mai favorabilă”

 

R-Asta spune foarte multe, expresia aceasta definește sentimentul pe care îl trăiați! Se spune că aici, în UK, medicii români au o reputație și o imagine foarte bune; este o imagine generală, sau fiecare, personal, arată și demonstrează cât de bun este?

MG-Mi-e greu să vorbesc despre cum suntem priviți noi, ca medici, din afară; dar este vorba de abilități, poate că mulți dintre noi suntem mai motivați să ne adaptăm și să fim parte din sistemul de aici- e posibil ca asta să ne pună într-o lumină mai favorabilă…Dar cred că în mare parte este vorba despre abilități, și de felul în care suntem pregătiți și este vorba de persoana în sine…

R-Deci, o judecată pesonală- absolut rezonabil și logic!

Sunt foarte mari diferențele între sistemele de sănătate din România și cel din Scoția? Întreb în ideea în care poate am avea lucruri de învățat…

 

 „Totdeauna sunt lucruri de învățat: asistența primară, medicina care se practică în comunitate, prevenția- se pune foarte mult accentul pe educație, pe educația în comunitate, și modul în care se verifică calitatea actului medical”

 

MG-Totdeauna sunt lucruri de învățat; da, diferențele sunt foarte mari. Diferența principală este de primary care- asistența primară, medicina care se practică în comunitate; noi, în obstetrică, avem un sistem foarte bine pus la punct de tratament și vizite în comunitate- community care, prin moașe și medicii de familie.

R-Am observat că moașele- midwifes- au un rol foarte important! Sunt foarte solicitate, de multe ori femeile nasc cu ajutorul lor, acasă!

MG-Absolut! Cred că asta este partea din care, poate, am avea de învățat în România; sigur, e nevoie de multă muncă și de timp, nimic nu s-a întâmplat peste noapte nici aici! NHS( sistemul național de sănătate) este perfectat de ani de zile ca să ajungă la forma în care este acum- și acum sunt destule probleme, nimic nu este perfect- însă, ca model de structură, ca model al felului în care este înlesnit actul medical…de aici aș începe, din comunitate. Un alt lucru care se face într-un mod puțin diferit în România, este prevenția; este percepția mea, bineînțeles, mi-e greu să vorbesc despre sistemul din România nefiind o parte din el de mult timp- dar, am văzut asta la cunoștințele mele…Prevenția se face mai mult în sistemele private decât în sistemele de stat- persoane care se duc în ginecologie să-și facă investigații de rutină, preferă sistemele private, în defavoarea celor de stat. Există și aici sistemele private, dar încercăm să oferim prevenția aceasta ca pe un act de rutină; se pune foarte mult accentul pe educație, pe educația în comunitate- de ce trebuie făcută investigația, la ce ajută, medicii de familie sunt ajutați cu fonduri de la stat să informeze populația și să aducă populația la cabinet pentru aceste teste…Este o experiență mult mai mare în cea ce privește prevenția primară și community care în Scoția, decât în România! O a 3-a diferență este modul în care se verifică calitatea actului medical; nouă ni se verifică performanța în jobul pe care-l facem anual, o dată la 5 ani de Colegiul Medicilor, și avem sisteme în funcțiune ca să putem învăța din greșelile noastre, să încercăm să avem un sistem cât mai transparent- există faza în care discutăm cu pacientul despre ineficiențele noastre, sau greșelile noastre sau ale sistemului și încercăm să găsim modalități de îmbunătățire a sistemului în care lucrăm…Nu știu cât de multe din aceste lucruri se fac în România, dar pentru mine, acestea au fost cele 3 diferențe foarte importante- reprezintă una din piedicile care m-ar împiedica să mă întorc în România.

R-Se fac foarte multe lucruri bune și în România, dar, sunt încă multe de rezolvat! Ați pomenit de diferența la capitolul prevenție: România este recunoscută, din păcate, ca o țară cu foarte multe mame adolescente. Deci, e clar că stăm prost la capitolul prevenție, educație, contracepție; dar am remarcat că și aici în Scoția, sunt foarte-foarte multe mame foarte tinere. Poate că este o decizie asumată și conștientă? sau Scoția face parte, ca țară, din aceleași statistici ca și România?

MG-Da și nu. Într-adevăr, sarcinile în adolescență sunt o problemă! Aici se depun eforturi pentru prevenirea lor; totul depinde de circumstanțele sociale, de zonele în care aceste circumstanțe sociale nu sunt cele mai bune- aici, numărul sarcinilor în adolescență este mai mare decât în zonele cu un standard social diferit. Posibil să fie o mică diferență în educație, sau în cât de mult este investit în prevenția sarcinilor nedorite sau în educația populației adolescente. Este o problemă recunoscută aici, se depun eforturi și se investește mult în prevenție.

R-Domnule doctor, am citit despre dvs,că sunteți un om care își dorește să învețe tot timpul ceva nou, să se perfecționeze, și după aceea, să-i învețe și pe alții, să împărtășească ceea ce a învățat. Înseamnă că în activitatea dvs. există și o latură de teaching.

 

„Latura de teaching este o parte a ceea ce trebuie să demonstrăm în fiecare an… Partea cea mai interesantă este că în mod egal, înveți și tu de la persoanele cărora le predai”

 

MG-Latura de teaching este o parte a ceea ce trebuie să demonstrăm în fiecare an; începând de la foundation training și până la partea de consultant, de medic primar. În fiecare an ne sunt alocare persoane care trec prin trainingul de specialitate, medici care fac trainig în medicină de familie sau care fac foundation training- parte din îndatoririle noastre este să-i supervizăm, să-i învățăm, să ne asigurăm că acumulează și că învață ce ar trebui să învețe de la specialitatea respectivă. Ni se alocă o supraveghere personală: în fiecare an, la fiecare 4 luni eu aș avea o altă persoană în foundation training, la fiecare 6 luni, o altă persoană care se instruiește pentru a deveni medic de familie, la fiecare an, o altă persoană care învață obstetrica și ginecologia. Deci teaching-ul este foarte adânc implementat în ceea ce facem în fiecare zi. Personal, cred că teaching-ul este un skill- a reuși să-i înveți pe alții ceea ce știi tu, sau ceea ce faci tu ca persoană, este o abilitate care se învață și se perfectează de-a lungul întregii vieți. Partea cea mai interesantă este că în mod egal, înveți și tu de la persoanele cărora le predai- am învățat foarte mult de-a lungul anilor! Și da, doresc să continui să fac lucrul acesta!

R-Am spus că vă simțiți în Scoția ca acasă; asta înseamnă că v-ați integrat cu totul în această nouă cultură, nouă societate?

 

„…cu toate că vorbim limba engleză, cu toate că dansăm, poate, la nunțile lor, și mergem la barurile lor…nu cred că o să fim vreodată chiar atât de bine integrați în cultura și în structura socială, așa cum o să fie copiii noștri”

 

MG-Cred că văd diferențele între integrarea noastră și cum sunt scoțienii, uitându-mă la copiii mei. Ei se duc la școală aici și sunt formați cu totul altfel: felul de-a gândi, până în cele mai mici detalii…cum rezolvă o problemă la matematică, cum arată o zi de studiu la școală, sunt complet diferite de felul cum se privesc aceste lucruri în România. Noi, cu toate că vorbim limba engleză, cu toate că dansăm, poate, la nunțile lor, și mergem la barurile lor…nu cred că o să fim vreodată chiar atât de bine integrați în cultura și în structura socială, așa cum o să fie copiii noștri. Inclusiv limbajul, de multe ori observ mici nuanțe în accentul copiilor, pe care eu n-o să reușesc niciodată să le adopt; și sigur vor fi cuvinte cărora nu le voi înțelege atât de bine sensul, ca ei!

R-Sport ați ajuns să faceți după modelul acestei țări?

MG-Da și nu, intermitent; de fiecare dată când am ocazia, programez să joc tenis cu copiii, să merg cu bicicleta…soția aleargă în fiecare zi, deci, încetul cu încetul! Te impulsionează, într-adevăr, când te duci la serviciu dimineața, la ora 7, și vezi independent de vreme, un număr considerabil de persoane alergând, mergând pe bicicletă, mergând, făcând sport…

R-Cu vremea cum vă împăcați? Cum ați reușit să stabiliți un acord de prietenie cu vremea scoțiană?

MG-Vremea din spital este neglijabilă…Lăsând gluma la o parte, este acceptabil; e mai ploios, e puțin mai frig, dar ne-am adaptat cu timpul. Nu mai găsesc atât de problematic faptul că sunt ploi prelungite sau vânturi mai  puternice decât ce experimentam în România. Ce-mi lipsește, îmi lipsesc verile mai călduroase decât cele care sunt aici; dar, ca de fiecare dată în viață, trebuie să renunți la ceva ca să câștigi altceva și vremea este unul din factorii la care te adaptezi cu timpul…Mi-aduc aminte, după 3-4 ani de stat în Marea Britanie am mers în România în iulie- am găsit căldura insuportabilă! Nu reușeam să mă adaptez la acele temperaturi crescute. Organismul se adaptează, nu mai cred cum credeam la început că vremea este deprimantă, ploioasă, restrictivă ș.a.m.d.

R-Ați spus pe parcursul discuției câteva lucruri care răspund de fapt, următoarei întrebări, totuși, am să vă întreb: la un moment dat, în gândurile dvs. ar avea loc ideea unei posibile reîntoarceri în țară?

MG-Răspunsul este puțin mai complicat; depinde foarte mult de familie. Am observat că progrese, performanță în carieră se poate face oriunde; alegerea mea pentru Marea Britanie față de România a fost una personală. Sunt convins că și în România se face chirurgie laparoscopică și chirurgia endometriozei la cele mai înalte nivele, dar pentru mine au fost mai importante acele diferențe despre care am discutat mai devreme, atunci, în 2006-2007…Iar acum, lucrurile sunt mai complicate pentru că, copiii sunt mai mult scoțieni decât români, deși vorbesc româna amândoi, soția s-a adaptat la viața de-aici și la mentalitatea de-aici și de fiecare dată când mergem în România ne este puțin mai dificil să ne adaptăm înapoi la felul de-a gândi și la pulsul din România- este cu totul altceva…Este unic, plăcut, este familiar, nu cred că este imposibil să te adatezi înapoi la felul cum se trăiește în România, dar deocamdată, nu mă gândesc la întoarcere.

R-Despre Scoția ați spus că vi s-a părut prietenoasă; despre scoțieni, ce ați zice?

MG-La fel! Nu am avut în nici un punct, în interacțiunile mele cu colegii din spital, din afara spitalelor, probleme de comunicare, de acomodare, de a trăi aici. Singura chestie, când vine vorba de mâncare, de a invita pe cineva în vizită- pentru noi, românii, e vorba de mese abundente, cu mâncare și băutură tradiționale. Pentru ei e puțin diferit, a fost un mic amănunt la care a trebuit să ne adaptăm, dar când a fost vorba de orice altceva, de conversații, de prietenii care au durat de-a lungul anilor…nu a fost nici o problemă.

R-În situația menționată, care era diferența?

MG-Totul este la ei mai măsurat; noi am crescut altfel, cu mese pline care nu sunt replicate aici. Sau poate sunt, dar cu alt fel de ocazii. Pentru noi, orice invitație este o ocazie specială, pentru ei, este o ocazie să stăm de vorbă.

R-Cum vedeți viitorul apropiat?

MG-Profesional, sunt multe lucruri de făcut, sunt multe oportunități; pentru mine ca persoană, ca tată, ca soț, este grija să mă asigur că copiii primesc educația de care au nevoie și că putem petrece timpul împreună. Orice facem ca muncă, pregătire profesională sau carieră, nu intervine în relația cu copiii, cu familia.

 

Realizator: Ioana Brușten

Producător: Beatrice Vasile