Întâmplările l-au răsfățat și i-au oferit șanse și oportunități neașteptate; a știut să-și părăsească zona de confort, să îndrăznească, să riște și astfel a ajuns unul dintre cei mai căutați și premiați fotografi de nuntă din Scoția.

 

 

Invitatul ediției este Dan Hariga.

R-Dan este fotograf și tocmai a aniversat 10 ani de când a aterizat în Scoția. Ce te-a făcut să alegi acest drum, spre nord? Ce te-a făcut să pleci din România?

DH-Nu a fost ceva plănuit, ceva ce mereu mi-am dorit… Pur și simplu, a fost o ocazie care s-a ivit; la modul cel mai serios, am primit un telefon într-o zi, am fost întrebat dacă sunt interesat de un job, am zis: da, de ce nu? am avut un interviu prin telefon cu o companie de aici, din Marea Britanie și în 2 săptămâni a trebuit să-mi fac bagajul și să plec.

 

„Mereu mi-au plăcut provocările și le-am văzut mereu ca pe o oportunitate de a-mi demonstra că pot să fac ceva”

 

R-Cred că multă lume va zice: aș vrea să primesc și eu un telefon din ăsta!

DH-Da, cred că da! Am luat decizia să plec, nu multă lume a fost de acord cu mine, mai ales că în țară ajunsesem oarecum acolo unde mi-aș fi dorit să ajung, din punct de vedere al carierei și tocmai fusesem avansat într-un job, de 2-3 luni de zile și eu mi-am dat demisia să plec, să încep totul de la zero…

R-Adică nu aveai motive, propriu-zis, că nu ai fi reușit să te realizezi acasă!

DH-Nu, nu; am acceptat o provocare. Mereu mi-au plăcut provocările și le-am văzut mereu ca pe o oportunitate de a-mi demonstra că pot să fac ceva! Și am zis, de ce nu?

R-Asta este teoria: Ieși din zona ta de confort și vezi ce se întâmplă!

DH-Exact cum zici! Viața începe în afara zonei tale de confort.

R-Dan, pentru tine fotografia a fost o posibilă meserie  dintotdeauna, sau este o pasiune care s-a transformat, întâmplător, în meserie?

DH-Nu am văzut-o ca pe o meserie; prima oară am pus mâna pe un aparat de fotografiat când aveam 7-8 sau poate 10 ani…țin minte, părinții mei aveau un aparat foto rusesc, tatăl meu făcea fotografii, aveam un laborator foto improvizat în baie, în casă…

R-…și tata făcea la fel!

DH-Da, și developam poze cu tatăl meu…este ceva ce mereu mi-a plăcut! Iar după ce am trecut de adolescență, am dat peste un aparat foto într-un târg de vechituri. L-am cumpărat, și ușor-ușor, am început din nou să fac fotografii, dar, doar ca un hobby și-atâta tot.

R-O altă întâmplare ca și cea cu telefonul, care a apărut de nicăieri…

DH-Așa am început să fac fotografii, dar nu m-am gândit niciodată că o să transform asta într-un business sau într-o meserie.

R-Deci n-ai ajuns în Scoția hotărât să te ocupi de acest lucru; ai făcut altele…

DH-Când am ajuns aici, am lucrat într-un lanț de magazine pentru o perioadă de 1 an de zile, între Edinburgh și Glasgow- totul a fost ok, să zic așa, dar voiam altceva! Simțeam că este un job în care nu pot să merg înainte și eu mereu am căutat asta, când făceam ceva- și-atunci m-am decis să fac o schimbare. Schimbarea a fost iarăși una neașteptată, căutând slujbe am dat peste ceva sezonier, o pensiune pe una din insulele din vest, din Scoția, unde era nevoie de personal; practic, trebuia să mă mut acolo, pe insulă, să stau un sezon întreg, care înseamnă din martie până în octombrie. La fel, era ceva nou, n-o mai făcusem niciodată, și-am zis: Hmm! Încă o provocare!

R-Ți-a plăcut pe insulă?

DH-Foarte mult! Este un loc foarte-foarte frumos, îl recomand oricui, dacă nu ar fi fost atât de izolat probabil și-acum aș fi fost tot acolo. Dar ești pe o insulă cu 3000 de locuitori și la o oră de zbor de Glasgow.

R-Da, merge pentru un sezon, dar pe termen lung, e mai complicat…

Totdeauna m-am întrebat, pentru cei care se ocupă de fotografie în mod profesionist, ce înseamnă o fotografie frumoasă?

DH-O fotografie frumoasă este o fotografie care exprimă ceva; care surprinde un moment. Nu am fost foarte pasionat de fotografia de peisaj, am preferat să fotografiez persoane, evenimente- ceea ce m-a și împins către fotografia de  nuntă- cum se zice, o fotografie este cât 1000 de cuvinte! Poți să surprinzi un moment, o emoție…

R-Emoția și povestea unei clipe, de fapt…Mă gândeam că eu, făcând poze cu telefonul, mă simt de multe ori frustrată că frumusețea pe care ochiul o vede, camera nu poate s-o cuprindă într-o singură imagine- mi s-a întâmplat aici în Scoția de multe ori, apropo de peisaje, de clădiri…

 

„…toată lumea stă cu telefonul în față și face fotografii. Și vede un loc, o țară- prin ecranul telefonului. Sau a camerei de fotografiat.”

 

DH-Asta așa e, un peisaj e greu să-l surprinzi într-o fotografie, ceea ce este în jurul tău, nu doar în față- datorită felului în care tehnologia a avansat în ziua de astăzi, tind să cred că noi, ca și persoane, ratăm foarte multe lucruri. Când mergi într-o excursie, într-o vacanță, nimeni nu se plimbă doar, nu admiră, toată lumea stă cu telefonul în față și face fotografii. Și vede un loc, o țară- prin ecranul telefonului. Sau a camerei de fotografiat.

R-E-adevărat, am devenit dependenți; pe de altă parte, încercăm să colecționăm amintiri, să adunăm momentele care ne impresionează!

DH-Așa e!

R-Apropo de momente care ne impresionează, ai fost nominalizat de 2 ori consecutiv, la titlul de „cel mai bun fotograf de nuntă în Scoția”. Nemaipomenit!

DH-Da, și mie mi s-a părut la fel; când am primit telefonul prima oară, mi s-a părut că e un prieten de-al meu care face o glumă…Când am ajuns la festivitatea de premiere mi-am dat seama că totuși nu este o glumă, și a însemnat mult pentru mine- mai ales că prima oară se întâmpla la doar 2 ani de când începusem business-ul. Să termin în top 3 din aproximativ 300 de fotografi de nuntă din Scoția, a însemnat foarte mult pentru mine și mi-a dat un impuls să continui cu ceea ce fac.

R-Este o performanță! Faci lucrurile altfel decât fotografii obișnuiți, poate, care se ocupă de același lucru ca și tine?

DH-N-aș spune că le fac neapărat diferit, consider că fiecare fotograf are un stil al lui de a surprinde momentele, un stil al lui de a edita fotografia. Mie personal îmi place foarte mult să mă joc cu culorile; e ciudat, pentru că în același timp, îmi place foarte mult fotografia alb-negru, dac-aș avea de ales aș fotografia probabil, doar alb-negru- dar, în același timp, îmi plac foarte mult culorile. Îmi place ca atunci când fac o fotografie unui cuplu, la nuntă, să pun în evidență atât cuplul cât și tot ceea ce-i înconjoară: locul ales, pentru că a fost ales cu un motiv…și cu cât este o scenă mai dificilă- o lumină mai proastă, sau orice altceva- îmi place și mai mult, deoarece din nou, o văd ca pe o provocare și mă gândesc: ok, e ceva ce trebuie să rezolv!

R-Le aranjezi tu diverse cadre, îi aranjezi în anumite situații sau îți place să surprinzi spontaneitatea momentelor?

DH-Îmi place să surprind spontaneitatea, dar în același timp, trebuie să îi și ajut; nu neapărat să-i poziționez, dar să-i ajut cu mici indicații- se-ntâmplă foarte des, sunt persoane care pur și simplu nu sunt confortabile în fața camerei de fotografiat…Și eu, ca fotograf, și uneori nu mă simt ok în fața camerei; fără să-ți dai seama, când ești într-o ipostază de genul acesta poți avea o postură ciudată, îți ții mâinile ciudat, fără să-ți dai seama…Eu, uitându-mă prin cameră, observ lucrurile respective și sunt mici schimbări pe care le poți face, care fac diferențe mari în fotografii.

R-Îi ajuți să nu fie crispați, să arate așa cum sunt ei! Ai fost invitat ca speaker motivațional la Edinburgh College, la un seminar de fotografie; despre ce le-ai povestit celor de acolo?

 

„Multe persoane, nu doar studenții, nu ar crede că viața de fotograf nu e foarte ușoară…”

 

DH-Asta a fost acum 2 ani; am primit un telefon de la șeful catedrei de fotografie de la Edinburgh College și-am fost invitat să țin un discurs în fața studenților din anul terminal, de la fotografie, pentru a le explica ce înseamnă să faci un business din fotografie. Multe persoane, nu doar studenții, nu ar crede că viața de fotograf nu e foarte ușoară; se gândesc: are o cameră, face poze, o muncă foarte simplă, faci bani frumoși…dar mulți pierd din vedere toată munca care este în spate. Cum mi-a spus profesorul care m-a invitat: Dan, vino să le spui că atunci când termină studiile, nu-i așteaptă nimeni la ușa facultății, cu banii, spunându-le: hai să faci poze pentru mine! Să le spun cam ce înseamnă să fii fotograf, cum să-ți pui la punct un business, ca să fie și profitabil.

R-Cum te-au recepționat tinerii respectivi?

DH-Foarte bine! Unii au și lucrat după aceea pentru mine, temporar; i-am luat ca asistenți în diverse joburi. Pe alți câțiva i-am susținut pe parcurs- din păcate, în industria aceasta este greu de pătruns, pentru că este foarte mare concurența, și e greu să găsești sprijin, toată lumea ține de locul său. Mereu au impresia că, dacă ajută pe cineva, acea persoană le va fura pâinea. Eu n-am considerat asta niciodată și mereu mi-a plăcut să ajut, să lucrez cu cineva nou și să văd că poate o foarte mică parte din succesul persoanei respective, mi se datorează. Asta mă face să mă simt mult mai bine decât să țin totul pentru mine…

R-Mă gândeam că, și în domeniul tău, perioada de lockdown trebuie să fii lovit greu…

DH-Da…ca un exemplu, anul trecut, din 50 de nunți programate, nu știu dacă am fotografiat 10; și acelea, în loc să fie evenimente de 150 de persoane, au fost cu 20 de persoane..Nu a fost un an ușor, industria nunților a fost oarecum uitată de guvern, dar ușor-ușor, trecem este! Suplimentăm veniturile cu un alt job, când e nevoie și sperăm să trecem de perioada asta!

 

„…am avut o fotografie de a mea, cu semnătura mea, pe un avion care a zburat 6 luni de zile în Europa.”

 

R-Da, trebuie să revenim la normalitate! Mă gîndeam că, dacă ai întreba acum, glumind, desigur: cum zboară un fotograf? probabil că răspunsul ar fi cu un avion, cu un elicopter…Eu știu din povestea ta că poate să zboare și altfel! Ai câștigat un concurs de fotografie organizat de Ryanair și ai zburat! Cum?

DH-Ryanair au aniversat 30 de ani de la înființare și au făcut un concurs de fotografie; eu am fost unul dintre câștigători și am avut o fotografie de a mea, cu semnătura mea, pe un avion care a zburat 6 luni de zile în Europa. A fost interesant, diferiți oameni aflați în diferite aeroporturi din Europa, îmi puneau poze pe Facebook cu avionul respectiv.

R-Cu ce poză ai participat la acest concurs?

DH-O fotografie a aeroportului din Edinburgh; am profitat de o fotografie făcută pe durata unui job, cu câteva luni înainte Etihad Airways își lansase zborurile din Edinburgh și eu am fost cel care a surprins primul zbor, prima aterizare etc. Au fost câteva fotografii foarte interesante, care m-au ajutat să câștig!

R-În acest moment, după cei 10 ani de Scoția, poți spune că te simți aici, ca acasă? Sau „acasă” este un termen care rămâne lipit de România?

 

„Nu cred că „acasă” rămâne un termen lipit de România, sau pe care îl asociez cu România, în momentul de față; fără să sune prea dramatic, simt că dacă m-aș întoarce acum în țară aș fura viitorul copiilor mei!”

 

DH-Nu cred că „acasă” rămâne un termen lipit de România, sau pe care îl asociez cu România, în momentul de față; Scoția m-a făcut să mă simt ca acasă la foarte scurt timp după ce am ajuns aici. Iar faptul că am venit aici, nu îl regret niciodată! A fost una din cele mai bune decizii pe care le-am luat în viață! Da, mă simt ca acasă; e adevărat, îmi lipsesc părinții, familia…dar atât.

R-Care este cea mai mare calitate pe care ai admirat-o și o admiri, la scoțieni, având în vedere că te-ai acomodat atât de bine, că te simți atât de „acasă”?

DH-Apreciez foarte mult că, în primul rând, sunt foarte prietenoși; îmi place că atunci când merg pe stradă și ajung față în față cu un străin, dacă zâmbesc, mi se zâmbește înapoi. Toată lumea este cu zâmbetul pe buze și se simte în aer o relaxare; nu este încordarea aceea pe care o vedem pe străzi la noi în țară, din păcate, și cred că ăsta este unul din cele mai importante lucruri pe care le găsim aici.

R-Da, și eu cred la fel; oamenii aici nu sunt încrâncenați, este o stare și o atmosferă de normalitate, relaxată , pe care ți-ai dori s-o întâlnești și acasă.  Să nu fie oamenii gata să explodeze în orice moment, din orice fleac.

DH-Da, așa este…mi-ar fi greu să renunț la asta! Îmi place să cred că și în România lucrurile se vor schimba, și cu siguranță, se va întâmpă, cândva. Dar în momentul de față, eu mă simt aici ca acasă; am fost întrebat dacă vreau să mă întorc în țară..Răspunsul cred că este: nu, și fără să sune prea dramatic, simt că dacă m-aș întoarce acum în țară aș fura viitorul copiilor mei!

R-Este o sentință dură, să-i zic așa, dar înțeleg ce spui. Deci, viitorul se scrie în Scoția! Cum vezi următorii ani, ce plănuiești, ce prevezi, ce construiești, ce ți-ai dori?

DH-Când eram mai tânăr, mereu mi-a plăcut să-mi setez anumite obiective; pe termen scurt spre mediu. De exemplu, la 20 de ani îmi spuneam: când voi avea 35 de ani, vreau fie să am business-ul meu, fie să am un job într-o companie foarte mare. S-a îndeplinit, având business-ul cu fotografia. Acum, pentru următorii ani…să reușesc să mențin ceea ce am! Și cam atât.

 

„Sistemul fiscal de aici este foarte permisiv și este mult mai ușor de lansat și susținut un business, o afacere, decât în alte părți, de exemplu, România. Aici, inclusiv Guvernul te încurajează să-ți începi un business al tău”

 

R-Asta înseamnă că ai ajuns acolo unde îți doreai și vrei să păstrezi ceea ce ai reușit să construiești. Ai spus că visul la 20 de ani era o afacere proprie; aceasta este o idee care s-a regăsit în multe dintre discuțiile cu oameni din comunitatea românească, din Scoția. Pare că multă lume a nutrit acest vis, să stea pe propriile picioare și să-și construiască, în diferite domenii, fiecare, afacerea lui.

 DH-În primul rând, cred că aici este ceva foarte ușor realizabil. Iar românii, ca și nație, au fost mereu descurcăreți! Întreprinzători. Sistemul fiscal de aici este foarte permisiv și este mult mai ușor de lansat și susținut un business, o afacere, decât în alte părți, de exemplu, România. Aici, inclusiv Guvernul te încurajează să-ți începi un business al tău, pentru că în felul acesta, în primul rând creezi pentru alții locuri de muncă, ajuți societatea.

R-Ai ochiul de fotograf format în a descoperi frumosul; ce i-ai sfătui pe cei care vor ajunge în Scoția, fără s-o cunoască- se va întâmpla și asta, vom reveni la vacanțe și călătorii, la un moment dat- ce să vadă, ce să caute să descopere? Este o țară fascinantă, extraordinar de frumoasă, cu foarte multe lucruri de văzut- într-un city break, într-un concediu, n-o să apuci niciodată să străbați tot ceea ce este de străbătut…Cum ar suna recomandările tale?

DH-În primul rând, Edinburgh-ul, capitala Scoției, trebuie văzut; este un oraș foarte frumos, cu o arhitectură impresionantă, nu degeaba este a doua destinație turistică din Marea Britanie, după Londra. Și este mult mai ușor de vizitat decât Londra, pentru că nu este aglomerația și haosul de acolo; apoi nordul, Highlands, unde peisajele sunt foarte foarte foarte frumoase. Din unele puncte de vedere se aseamănă cu România, dar aș zice că aici sălbăticia este mult-mult mai bine păstrată. Și pur și simplu toate peisajele sunt impresionante; la fel și coasta de vest, insulele de pe coasta de vest…dar aici e nevoie de timp, mai mult decât un city break, la fel, și ele sunt impresionante. Și cred că toată țara e frumoasă, de la un capăt la altul!

 

„…aș recomanda tuturor să nu le fie frică să riște, să aibă curajul să-și iasă din zona de confort, pentru că s-ar putea să fie surprinși de ce vor găsi!”

 

R-Încet-încet înțelegi de ce pentru mulți români, „acasă” devine Scoția, indiferent de unde au venit, din România- motivele sunt multe, și simplu de înțeles. Dan, uite, întâmplarea că ai ales fotografia s-a dovedit a fi o întâmplare fericită!

DH-E o întâmplare foarte fericită, din punctul meu de vedere, e o decizie pe care nu o regret, și aș recomanda tuturor să nu le fie frică să riște, să aibă curajul să-și iasă din zona de confort, pentru că s-ar putea să fie surprinși de ce vor găsi!

 

Realizator: Ioana Brușten

Producător: Beatrice Vasile