A studiat Științele Politice la Cluj, apoi a plecat peste hotare să facă un masterat, apoi un doctorat, apoi studii postdoctorale. Este conferențiar universitar în Scoția, Gabriela, pentru studenții ei;  ii place să predea dar și să se ocupe de cercetare. Vorbește românește acasă, cu fetița ei și-i este dor de casa bunicilor; este convinsă că se va întoarce în România, în mediul academic, să contribuie la schimbarea învățământului românesc.

 

 

R-Invitata de astăzi este Gabriela Borz, conferențiar doctor Gabriela Borz, de la Universitatea Strachclyde din Glasgow. Mulțumesc, Gabriela, că suntem împreună!

GB– Cu mare plăcere! Să nu ne punem titluri în față…nici până în ziua de astăzi nu m-am obișnuit, niciodată nu-mi spun ”doctor”. Doar studenții mai spun câteodată ”doctor Borz”…cine e doctor Borz? Gabriela, atât!

 

„…bunica, săraca, zicea: Hai, nu te mai duce așa departe, hai acasă, că n-o să mănânci cu două linguri! Ce-ți tot trebuie?!”

 

R-Traseul instruirii tale a trecut pe la Universitatea din Budapesta, apoi prin Birmingam, Bradford, Northwestern University, Universitatea din Aberdeen; ai știut că punctul terminus al acestei călătorii va fi Scoția? Că aici va fi să rămâi și să fii profesor?

GB-Răspunsul sincer este nu, în nici un caz nu mi-a trecut prin cap că o să ajung vreodată în Scoția sau că o să am o slujbă la universitate, în domeniul academic..Inițial, când părinții mei au auzit că mă mut în Birmingham, că îmi iau doctorat la Universitatea din Aberdeen au zis: Vai, dar te duci și mai la nord, și mai departe? Și bunica, săraca, zicea: Hai, nu te mai duce așa departe, hai acasă, că n-o să mănânci cu două linguri! Ce-ți tot trebuie?! Și-i spuneam: Lasă, încet-încet venim acasă!

R-Și totuși, de ce tocmai Scoția? Eu îi înțeleg și pe părinți, și pe bunica- este capătul continentului, pare atât de departe!

GB-Este, este departe…mi-ar fi plăcut să avem măcar un zbor direct. Sigur, este, dar la București, noi apoi trebuie să ajungem la Cluj și de-acolo la Bistrița…dar ne descurcăm! Cred că în domeniul academic nu este niciodată sigur unde ai să găsești o slujbă permanentă…studiile doctorale le poți face unde dorești sau unde primești o bursă, cum a fost în cazul meu. Dar după aceea, ce se întâmplă după terminarea doctoratului este o necunoscută, sunt câțiva ani în care trebuie să lucrezi foarte intens și să fii cu antenele la pândă, pentru orice oportunitatea care se ivește pe domeniul tău. Așa am ajuns în Scoția!

 

„Noi privim politica cu alți ochi; învățăm să fim obiectivi, să criticăm și o parte și cealaltă, și pe cei din Opoziție și pe cei din Guvern, indiferent de țara la care ne referim, sau de unde provenim”

 

R-Ai știut clar, de la început că acesta este domeniul în care vrei să lucrezi? Sunt oameni care ajung să facă o anumită profesie datorită întâmplării, hazardului…

GB-M-a întrebat multă lume dacă acesta a fost scopul meu, să predau la Universitate; inițial, când eram la liceu, am avut o profesoară de istorie care a fost model pentru mine-în viața fiecăruia dintre noi există un profesor care ne-a impresionat…ne spunea ce carieră frumoasă are fiica ei, că vrea să lucreze în diplomație și mă gândeam: Hmmm! Foarte interesant! Și așa m-am orientat spre științe politice. Dar, după ce am absolvit, după ce am terminat și masteratul, au venit alte idei: doctoratul, predatul…și s-a schimbat traiectoria! Mi s-a spus: Poate ți-ar plăcea mai mult o carieră în domeniul academic decât în diplomație, unde trebuie să călătorești foarte mult…dar la urma-urmelor, trebuie să călătorești în ambele!

R-Politica, ca domeniu, și-a păstrat fascinația pentru tine?

GB-Noi privim politica cu alți ochi; învățăm să fim obiectivi, să criticăm și o parte și cealaltă, și pe cei din Opoziție și pe cei din Guvern, indiferent de țara la care ne referim, sau de unde provenim. Este interesant, și pe măsură ce trece timpul, devenim din ce în ce mai critici în legătură cu orice guvern, în legătură cu orice politică, totul se gândește în termeni de : cum s-ar putea face mai bine în comparație cu ce-au făcut alte țări etc.

R-Deci esența este: cum s-ar putea face mai bine!

GB-Da, multe se pot face mult mai bine peste tot! Și în Marea Britanie și în România…Inițial, soțul meu care este din Scoția percepea personal criticile mele la adresa guvernului britanic; dar când a văzut că sunt la fel de critică față de orice guvern a zis ok, ok…

R-Cum ți se par studenții tăi de la Universitate? Sunt interesați, pasionați, cum se ”așează” ei în tot contextul actual?

GB-Lumea studenților este foarte interesantă. Studenții din diferite țări sunt diferiți și foarte interesanți. Cei din Scoția sunt foarte tineri; ei termină liceul la o vârstă foarte fragedă și mi se pare că în anul I nu sunt atât de maturi în comparație cu studenții din alte țări: am studenți care vin aici prin programe Erasmus, sau prin programe internaționale, din alte continente…dar se adaptează foarte repede! În anul I li se pare un pic mai greu, dar din anul II devin foarte-foarte independenți. Sunt studenți extraordinar de buni din toate părțile, din toate țările! Din cauza numelui meu, majoritatea studenților din Scoția cred că eu vin din Argentina, Brazilia, Portugalia, Italia- dar nimănui nu-i trece prin cap că aș putea veni din România! Iar schimbarea cea mai mare am văzut-o la studenții din estul Europei: când aud că Gabriela vine din România, gata, atitudinea lor se schimbă, vin și se așează în prima bancă…

R-Ești mai de-a lor!

 

„Dacă eu, semestrul acesta predau un curs despre corupție trebuie să arăt ce am făcut eu în legătură cu corupția, nu ce au făcut alții. Zi de zi, iau cursul în serios.”

 

R-Am considerat întotdeauna că trebuie să ai vocație pentru a fi profesor; cum te simți acolo, la catedră, în fața copiilor acestora un pic mai mari, curioși, care vin din toată lumea și așteaptă să descopere lumea? Și pe tine, cea din fața lor?

R-Nu m-am gândit niciodată dacă este într-adevăr, vorba de vocație…Dar, da, cred că trebuie să-ți placă! Să-ți placă să explici, să discuți, să predai. În lumea academică, se întâlnesc două tipologii: de cercetători și de profesori. Unora le place mai mult să facă cercetare, altora să predea. Cred că mie îmi plac ambele lucruri. Sunt semestre în care într-un fel, cercetarea pe care o facem, publicațiile pe care le pregătim- ne ajută la predat și invers. Dacă n-ar fi așa, totul ar fi puțin plictisitor; noi trebuie să aducem lucruri noi, să folosim ceea ce facem noi și să le arătăm studenților. Ceea ce marea majoritate a colegilor mei fac, într-adevăr. Dacă eu, semestrul acesta predau un curs despre corupție trebuie să arăt ce am făcut eu în legătură cu corupția, nu ce au făcut alții. Zi de zi, iau cursul în serios.

R-Cursul e luat în serios, dar relația profesor-student este una relaxată. Apropiată, relaxată, dar nu lipsită de respect și seriozitate.

GB-Este adevărat! Depinde de generațiile de profesori, cum impun ei, cum stabilesc relația cu studenții. Eu spun de la început: Sunt Gabriela și atât și toată lumea este relaxată. Ajută studenții să interacționeze diferit, să trimită un mesaj când au nevoie de clarificare, să vină la ore de consultații dacă au nevoie…și vin! Nu este în nici un caz o relație de intimidare.  Depinde de personalitatea fiecărui dascăl; cei mai tineri sunt mai apropiați, profesorii cu mai multă experiență, profesorii-emeriți, impun un alt fel de respect.

R-Gabriela, un om ca tine, care a trăit, a muncit, a studiat în mai multe locuri din lume- nu a trecut pe-acolo ca simplu turist- ajunge să le numească pe fiecare, câte un pic, ”acasă”?

GB-Fiecare loc își lasă o mică amprentă, dar ce-am învățat de-a lungul timpului este să iau doar părțile bune din fiecare loc, să-mi amintesc de lucrurile plăcute. Din cauza slujbei mele, totdeauna am avut o perioadă limitată de timp, un an, doi, trei ani- în care eu am avut un scop anume: să termin doctoratul, sau postdoctoratul, fie să public anumite articole, fie să aplic pentru următoarea slujbă. Și-atunci, fiind foarte concentrat asupra lucrului de făcut, nu ai mult timp pentru alte activități extraprofesionale…Dar totuși, pentru lucruri plăcute este timp! Când am fost în Chicago, la Northwestern, mi-au plăcut foarte mult campusurile universitare din America- cât de organizați sunt studenții, cât de activi erau, cât de multe lucruri făcea Asociația Studenților, cât de implicați erau în relația cu profesorii, cât de serioși în perioada examenelor…Când am fost în Aberdeen mi-a plăcut foarte mult partea rurală din afara orașului, plaja- Scoția este foarte frumoasă! În Glasgow sunt alte lucruri frumoase: fiecare loc are aspectele lui speciale. Și da, am învățat să ignor părțile care nu mi-au plăcut sau nu m-au impresionat. Cred că așa te îmbogățești!

 

„Peisajele sunt minunate, dar m-au impresionat oamenii, care în Scoția, mai ales în Glasgow sunt calzi, primitori și vorbăreți.”

 

R-Cineva, tot un român, a spus că Scoția este Ardealul Marii Britanii. Ca o bistrițeancă de origine, ești de acord?

GB-Da! Comparația este foarte bună. Soțul meu zice că îți trebuie apă, mare sau râu, mie îmi trebuie pădure, parcuri..și-atunci, ca să ne amintim de casă fiecare, alegem traseele de plimbare în consecință. Peisajele sunt minunate, dar m-au impresionat oamenii, care în Scoția, mai ales în Glasgow sunt calzi, primitori și vorbăreți. Cineva care lucrează într-un magazin poate să-ți spună o vorbă bună, sau cineva care așteaptă într-o stație de autobuz te salută și-ți spune câteva vorbe. Nu se întâmplă peste tot, probabil, dar în Glasgow se întâmplă, este un oraș cu un mix de oameni din toate profesiile…

R-Depun mărturie că se întâmplă la fel, de multe ori, și în Edinburgh; am remarcat, m-a impresionat și am spus că, atunci când voi pleca de aici îmi vor lipsi normalitatea și politețea oamenilor. Iar politețea implică exact căldura despre care pomeneai, disponibilitatea de a comunica, stilul de fi și a se purta.

GB-Am observat asta în viața de zi cu zi, în afara slujbei, pentru că mediul nostru este unul internațional; universitățile angajează oameni din toate părțile lumii.

 

„Sunt multe diferențe- între învățământul superior din România și cel din Scoția-, dar ele nu au de-a face cu calitatea oamenilor care predau, au de-a face cu felul în care este gândit sistemul și cu bugetul care se alocă anumitor activități.”

 

R-Ce vă lipsește- dacă vă lipsește ceva-din România?

GB-Multe lucruri…Viața la țară, la casa bunicilor; acolo trag eu cel mai mult și acolo îi place și fetiței noastre. Cu animalele din curte, cu vecinii, cu preotul care m-a botezat și pe mine…Asta îmi lipsește cel mai mult, cele mai simple lucruri: cu vecinul de pe cealaltă stradă, două case mai la dreapta, care ne aduce brânză, lapte…

R-Care ar fi diferența majoră dintre învățământul superior din România și cel de aici? Dacă ar fi să translatați ceva din ce este aici și nu e în România, cu ce ați începe?

GB-Sunt multe diferențe, dar ele nu au de-a face cu calitatea oamenilor care predau, au de-a face cu felul în care este gândit sistemul și cu bugetul care se alocă anumitor activități. La noi, cercetarea este mult, mult prea puțin finanțată. Dacă bugetul alocat universităților este tot timpul pe cap de student, atunci profesorii nu mai au timp sa facă cercetare și să fie competitivi în comparație cu profesorii din alte țări. Și noi avem profesori foarte buni; eu am absolvit la Cluj, am plecat din țară doar ca să studiez un masterat, un doctorat, dar ce am învățat la Cluj am învățat de la profesori foarte, foarte buni. Și dacă universitățile ar fi clasate în funcție de calitatea cercetării, s-ar schimba lucrurile, ar primi mai mulți bani, ar avea profesorii mult mai mult timp să lucreze pe proiecte de cercetare, să atragă fonduri din afara țării, fonduri europene, dar așa, când majoritatea timpului este ocupată de predat nu mai este timp de cercetare și lucrul acesta ar trebui să se schimbe întâi și-ntâi. Pentru că oameni foarte buni și foarte competenți, sunt! Standardele sunt foarte ridicate și în România: studenții care vin să studieze din estul Europei, centrul Europei..sunt foarte, foarte buni, foarte competitivi; probabil este o doză de determinare mult mai mare, dacă pleci să studiezi în afara țării și atunci vrei să ai rezultate foarte bune- în comparație cu studenții locali, care sunt mai relaxați.

Încet-încet, ceea ce trebuie să se schimbe, se va schimba; eu am colaborări foarte bune cu Universitatea din Cluj, am derulat programe Erasmus, am fost la conferințe organizate la Oradea de profesori de la Universitatea de acolo…menținem legăturile și se fac lucruri foarte bune! Am colegi de doctorat care lucrează la Universități din România, care vor să schimbe, care au adus un suflu nou și multă energie…

R-Gabriela, unde te vezi in următorii ani? În Scoția sau în România?

GB-Pe termen mediu, mă văd înapoi în România; cariera academică nu o văd legată de nici un loc. Același lucru poți să-l predai în orice parte a lumii; și dacă eu pot să ajut și să contribui la anumite schimbări, da, trebuie să vin înapoi de unde am plecat!

 

Realizator: Ioana Brușten

Producător: Beatrice Vasile