A venit în Scoția din dragoste și a  rămas să învețe, sa-și împlinească visurile profesionale, sa crească o familie. Totuși, nu sfătuiește pe nimeni să se arunce cu capul înainte, în lumea largă, fără un plan bine gândit. Este creatoarea vocii artificiale românești, pentru că știe să determine computerele să vorbească limba oamenilor!

 

 

Invitata de astăzi este Diana Șișu, manager relații cu clienții al unei firme scoțiene.

R– De câți ani ești în Scoția, Diana?

DȘ-Am plecat în 1994 din România, deci sunt 26 de ani de atunci; aveam 20 de ani când am plecat, mi se pare cu muuult timp în urmă…

R-26 de ani sunt o viață de om; după aritmetica simplă, este mai mult Scoția decât România, în viața ta!

DȘ-E mai mult, dar am rămas româncă!

 

„Am plecat din dragoste, prostie pe care n-aș mai face-o, ca femeie în toată firea… N-aș mai repeta greșeala să plec de acasă fără un plan concret!”

 

R-Ce ți-ai dorit, sau ce ți-ai propus când ai hotărât să pleci din țară și cum ai ajuns tocmai în Scoția?

DȘ-Am plecat din dragoste, prostie pe care n-aș mai face-o, ca femeie în toată firea; din punct de vedere al carierei, când am plecat, eram cam dezorientată. Am ajuns în Scoția, știam că vreau să fac studii superioare, îmi propusesem să am în principiu o carieră academică, dar nu știam sigur pe ce domeniu- ceva legat de matematică…Acasă terminasem Liceul Pedagogic din Caransebeș- învățământul nu fusese opțiunea mea numărul 1, sinceră să fiu, dar dacă vă amintiți cum era în anii 90, în general lumea se axa pe licee care-ți dădeau o slujbă în mână, cum erau liceul pedagogic, sau sanitar…mai ales dacă nu aveai alte planuri pe termen lung. N-aș mai repeta greșeala să plec de acasă fără un plan concret; aș căuta de la bun început o bursă de studii…dar la 20 de ani, este altfel!

R– Tinerețea este impetuoasă, nebună, curajoasă; facem multe lucruri când suntem tineri, lucruri pe care nu le-am repeta mai târziu. Și de multe ori, e bine că este așa!

DȘ– Într-un fel e bine, într-un fel e rău; la 20 de ani ai un curaj nebun, ți se pare că te poți lupta cu orice, dar îți faci viața mai grea. Este curaj, dar te poate arunca și într-un fel de haos, cu care te lupți apoi mulți ani. E mai bine să-ți faci un plan de la bun început; deși anii 90 au fost complet diferiți, mai haotici pentru români, în general, în comparație cu zilele de acum, când sunt mult mai multe oportunități pentru români. Mai ales de când România a intrat în UE, dacă pleci spre UE ai mult mai multe oportunități: nu numai că sunt burse, dar și studiile sunt mai accesibile din punct de vedere financiar. Dacă vrei să-ți faci un grad universitar, n-o să te coste la fel de mult cum m-ar fi costat pe mine în 1994, când aș fi fost încadrată în categoria studenților internaționali, overseas, iar taxele de studii ar fi fost enorme.

R– Bănuiesc că specializarea dată de liceul pedagogic nu ți-a folosit când ai ajuns în Scoția, și a trebuit să te reorientezi, să cauți altceva. Cum ai procedat?

DȘ– Chiar dacă calificarea de învățătoare ar fi fost recunoscută, nu cred că aș fi putut intra direct în învățământ, pentru că sistemul lor era foarte diferit, ar fi trebuit să fac ani de practică și de pregătire. Și nu eram eu disperată să fiu învățătoare; nu ăsta era visul meu. Așa că a trebuit să mă reorientez, mi-am zis că o să locuiesc câțiva ani în Scoția și probabil că la un moment dat o să fiu clasificată ca student local și o să am taxe mai accesibile. Între timp mi-am zis că-mi trebuie o slujbă, am mers la job center, ei mi-au oferit câteva slujbe, m-au trimis la interviuri, și-am avut și un pic de noroc. M-au trimis la un interviu pentru o slujbă în administrația Universității, cei de acolo au fost foarte drăguți dar nu mi-au oferit postul pentru că nu aveam eu experiență în administrație…norocul meu a fost ca cel care era candidatul numărul 1 a acceptat postul, a stat câteva săptămâni acolo, după care a plecat- așa că mi-au dat mie telefon, am fost foarte surprinsă, dar bineînțeles, am luat postul. Nu-mi permiteam luxul să spun Nu! nici unei slujbe. Nu era visul meu să lucrez în administrație, dar folosești orice oportunitate ți se oferă! Nu-ți poți permite să faci mofturi.

 

„Am avut norocul să lucrez în Universitate, noroc, pentru că Universitatea este un mediu foarte divers; înveți de la foarte mulți oameni. Toate poveștile pe care le auzi, te inspiră și te împing din spate: hai, încearcă ceva, orice, cât de puțin!”

 

R– Pare un drum lung, de la acest început la poziția de manager de acum. A fost un drum greu?

DȘ– A fost un drum greu, în primul rând pentru că am decis să am o familie: am făcut cele 2 fete la 20 și ceva de ani și este greu să lucrezi și în același timp să crești copii, să te ocupi de familie. Oricât te străduiești, totuși, rămâi în urmă; pentru că trebuie să lucrezi cu normă redusă, trebuie să răspunzi urgențelor- te cheamă de la grădiniță, copilul tău nu se simte bine- deci trebuie să pleci… Nimeni n-o să te pună în posturi cu responsabilități mari, dacă ești mamă de copii mici. Am continuat pregătirea, am mers la cursuri serale, workshopuri, schimburi de experiență…Am avut norocul să lucrez în Universitate, noroc, pentru că Universitatea este un mediu foarte divers; înveți de la foarte mulți oameni. Universitatea din Edinburgh are peste 10.000 de angajați și peste 33.000 de studenți care vin din toate colțurile lumii… și auzi atâtea povești, ce a făcut fiecare, și te gândești: e o idee bună, o să încerc și eu! Te inspiră când vezi că mulți oameni s-au luptat cu lucruri și mai grele decât tine: unii pleacă din zone de război, și tu îți plângi de milă? Toate poveștile pe care le auzi, te inspiră și te împing din spate: hai, încearcă ceva, orice, cât de puțin!

R– E o șansă când viața te ”aruncă” între oamenii potriviți…cum ți s-a întâmplat ție!

DȘ– Mi-a plăcut foarte mult Universitatea ca mediu, și pentru că am rămas aproape de învățământ, într-un fel, aproape de cercetare. Am văzut cum lucrează oamenii din cercetare aici, cum sunt împinși spre comercializare, să-și pună ideile în practică, mai ales în știință și inginerie- și asta m-a inspirat. Eu nu întâlnisem în România o gândire de genul ăsta: nu critic România, dar când plecasem, în 1994, așa era. Prin comparație, când am venit aici, oamenii gândeau altfel. Mi-a mai plăcut aici gândirea critică; nu-ți dădea nimeni mură în gură…chiar și la Universitate în anul I îți dau tone de citit, îți dau câteva powerpoint slides și gata, tu gândești, afli, faci cercetarea. Mi-a plăcut! E greu, dar mi-a plăcut!

R– Spuneai că erai o mamă tânără, cu 2 copii mici. Este mai greu pentru o femeie să reușească, profesional vorbind? Dincolo de lozincile egalității cu bărbații…

DȘ-Este mai greu, încă. S-au schimbat multe lucruri, femeilor li s-au dat anumite drepturi, a fost introdus concediul de paternitate, ca și tații să se ocupe de familie cât femeile se ocupă cât de cât, de carieră, încearcă să revină. Totuși, familia în continuare este mult mai mult în responsabilitatea mamelor. Dacă ai rămas în urmă din punct de vedere al carierei, câștigi și mai puțin; așa că se perpetuează situația în care cel care câștigă mai mult, de obicei tatăl, care nu a sacrificat cariera din cauza familiei, este împins înainte, să câștige în continuare. Pentru că trebuie să trăiești, dacă duci copiii la grădiniță taxele sunt enorme, eu nu întâlnisem așa ceva- am fost foate surprinsă când am venit în vest, și am văzut cât de scumpă este viața. De aceea insist, mai ales când este vorba de femei: nu plecați fără un plan pentru carieră, pentru că aici viața este scumpă! N-o să găsiți nirvana, mai ales dacă plecați de acasă și nu aveți familia extinsă în jurul vostru, o să fie foarte greu!

R– Deci trebuie să ai un plan bine pus la punct, să știi de ce, unde, ce vei face acolo unde vrei să pleci…nu te hazarda!

DȘ-Chiar dacă te gândești să pleci să culegi legume, ca să-ți faci o bucătărie acasă, de exemplu; nu poți să trăiești din cules de legume în Marea Britanie, viața o să fie mult mai amară decât acasă. Să nu-ți imaginezi că vei trăi bine din slujbe de genul ăsta. Dacă într-adevăr plec în lume, am nevoie de un plan și o fac pentru proiecte mult mai mari, pentru idealuri mai mari; n-are sens să lași familia în urmă, prietenii în urmă, pentru că viața aici e scumpă și o să-ți fie foarte greu, mai ales dacă vrei să crești o familie.

R– Adică toate vin cu un cost…

DȘ-Da, eu mi-am făcut studiile în timp ce am crescut copiii- n-aș recomanda nici asta, pentru că vine cu foarte mult stres, iar stresul poate să vă dăuneze sănătății. Deci, e important să pui în balanță lucrurile.

 

„…am făcut un masterat în speech and language processing- calculatoare care înțeleg limba umană și o reproduc, vorbesc adică limba umană… Vocile artificiale sunt bune pentru oamenii care suferă condiții degenerative neurologice, își pierd controlul motor și nu mai pot vorbi.”

 

R– Acum, ești manager cu clienții la o firmă scoțiană. Ai dezvoltat în cadrul unui proiect cu fonduri europene o voce artificială românească; unde va fi folosită această voce?

DȘ-Slujba mea de bază este în cadrul unei firme care se ocupă cu data management, proiecte de cercetare, dar ei mi-au dat timp să studiez în timp ce lucrez și am făcut un masterat în speech and language processing- calculatoare care înțeleg limba umană și o reproduc, vorbesc adică limba umană. Orice limbă. Oamenii din firma pentru care am creat vocea artificială în limba română mă știau de când lucram în administația departamentului de informatică la Universitate. Unii lucraseră în departament, alții fuseseră studenți și pentru că aici există cultura comercializării, cum vă spuneam, după ce au terminat studiile și-au pus cunoștințele în aplicare și au început să lucreze în domeniul particular și să creeze voci artificiale, în diverse limbi: poloneză, diverse accente englezești: american, australian, irlandez…în timp ce studiam pentru masterat, m-am întâlnit pe scări- iarăși, norocul meu!- cu unul din angajații firmei. Mi-a spus: Diana, de mult ne tot spui că vrei să creăm o voce artificială românească, gata, avem niște fonduri, vrei să vii?Nu era momentul cel mai potrivit pentru că și lucram și studiam, dar am zis: nu pierd eu șansa asta! Și în fiecare seară, după ce terminam serviciul, mă duceam la ei, să creăm vocea românească. A trebuit să creez texte, a trebuit să găsesc un talent vocal- noroc că sunt mulți studenți români la Universitatea din Edinburgh, mai ales la informatică, la științe…și-am găsit o studentă româncă, cu o voce frumoasă și a citit 30 de ore într-o cabină bine izolată, ca să avem înregistrări de calitate în limba română, pe care se va baza vocea sintetizată.

Vocile artificiale ajută la multe; toată lumea îl știe pe omul de știință Stephen Hawking, care și-a pierdut capacitatea de a vorbi…vocile artificiale sunt bune pentru oamenii care suferă condiții degenerative neurologice, își pierd controlul motor și nu mai pot vorbi. Ca să-i ajuți, le înregistrezi vocea în avans, iar când nu mai pot vorbi deloc, pot să comunice prin calculator, iar calculatorul citește vocea lor.

R-Creezi niște texte prestabilite, pe care le-ar putea utiliza?

DȘ-Nu. Înregistrezi orice, deoarece calculatoarele sunt foarte bune la a genera text. Programul de calculator sustrage toate sunetele din înregistrările pe care tu le faci; sustrage sunetele, tranzițiile dintre sunete, prozodia, cum sună o întrebare în limba română, cum sună un răspuns negativ în limba română, face calcule și generează limbaj din orice text vorbit. Produce orice text. Introduceți ce text vreți și îl citește cu vocea dvs. deoarece calculatorul a învățat orice sunet, cum sună orice tranziție între sunete, cum sună vocea dvs, când puneți întrebări, cum sună vocea când ziceți nu, da…Este o tehnologie foarte bună, foarte avansată! Nu credeam că voi ajunge să lucrez în domeniul acesta; știam că vreau ceva pe matematică, dar nu mă gândisem niciodată la informatică. Cine se gândea în 1989 că vom avea calculatoare care vorbesc?

Această tehnologie mai poate fi folosită și în alte domenii, de exemplu în educație, se pot citi texte pentru oameni care au dificultăți: nevăzători, dislexici; se poate citi pentru copii, ți se poate citi un email, de exemplu- să ți-l citească calculatorul- poți comunica cu calculatorul! Vorbim deja cu telefoanele mobile, foarte multă lume folosește Alexa, Siri și alte voci de genul acesta…multe dintre interacțiunile noastre cu calculatorul se bazează pe limbaj. Calculatorul trebuie să devină mult mai bun în a înțelege limbajul nostru- așa că este un domeniu care va crește continuu! Am putea ca, în loc de sunetul pentru notificări, să auzim o voce care ne spune: Ați primit atîtea mesaje, de la X, Y…vreți un sumar?

R-Ave, și o mică mostră a acestei voci de care vorbim!

I

„E bine să pleci din comunitatea ta o vreme, pentru că înveți; înveți despre un alt mod de viață, crești sufletește, te deschizi la minte aflând cum trăiesc alții, cum gândesc alții…”

 

R-Diana, dacă ar trebui s-o iei de la capăt, ai pleca încă o dată spre o altă lume, spre Scoția? Poate nu cu aceeași nebunie, aceeași lipsă de planificare…dar ai face-o?

DȘ-Aș plănui mai bine lucrurile; le-aș recomanda tuturor să încerce să plece din țară, din comunitatea lor, o vreme. Ar fi bine să călătoriți: dacă nu spre Scoția, înspre orice altă țară, unde v-ar duce domeniul în care lucrați dvs. În domeniul meu, de exemplu, aș putea să lucrez foarte bine în Asia de Sud-Est, în America de Nord,  efectiv oriunde. E totuși bine să pleci din comunitatea ta o vreme, pentru că înveți; înveți despre un alt mod de viață, crești sufletește, te deschizi la minte aflând cum trăiesc alții, cum gândesc alții…Să nu rămâi într-o comunitate mică pentru restul vieții. Asta e opinia mea. Altora ar putea să li se pară o chestiune de confort, stau acasă, trăiesc o viață pe care o știu prea bine, mă simt bine cu oamenii din jurul meu. Dar eu cred că e bine să ai și alte experiențe.

R– Ai putea să pui degetul și să spui: acesta este momentul, locul, omul, întâmplarea care m-a impresionat cel mai mult de când sunt în Scoția?

DȘ-Sunt multe, le-am pierdut șirul…Când am venit, îmi amintesc că m-a impresionat arhitectura Edinburghului, toți cei care vin aici sunt impresionați; mi-a plăcut cât de bine conservat este orașul și mi-a părut rău că orașele românești au suferit din punct de vedere arhitectural, nu sunt la fel de bine conservate și ar fi bine dacă am investi pe termen lung. M-a mai impresionat că mergeau serviciile, ceea ce-ți îmbogățește calitatea vieții de zi cu zi- servicii bine gândite, bine organizate. Din păcate în Marea Britanie lucrurile au mers înapoi în domeniul ăsta…Un alt lucru care m-a impresionat a fost diversitatea; nu știu de ce îmi imaginasem că o să fie o populație în general albă, scoțiană, majoritar europeană…și efectiv mi-a explodat lumea în față, pentru că am venit într-o comunitate foarte diversă, în Edinburgh. Restul Scoției e mai închis, dar Edinburgh-ul e foarte deschis. Astea sunt primele impresii care mi-au pus o amprentă pe suflet și au rămas cu mine. Mă bucur că am intrat într-un mediu atât de divers pentru că înveți de la oameni; și dacă ieșiți din zona voastră familiară, nu numai că învățați despre alții, dar învățați și despre voi!

De exemplu pe mine mă deranjează foarte mult când românii sunt foarte critici față de ei înșiși; și aș vrea să fie mai plini de discernământ când vine vorba de admirația față de vest. De-aceea e bine să pui lucrurile în balanță…

R-…să ai termenele de comparație, să știi despre ce vorbești, să știi la ce tânjești și ce critici…nu suntem noi cei mai răi…

Când spui ”acasă”, pentru tine este Scoția, după acești 26 de ani sau mai este și România? Sau sunt un pic ambele?

DȘ-Sunt ambele! Pentru mine, într-un fel, România a rămas mai mult ”acasă” dar și Scoția a devenit ”acasă” pentru că aici am crescut 2 copii, au prietenii lor, am și eu prieteni și normal că te atașezi emoțional de ei. Dar sunt atașată mai mult emoțional de România și am încercat întotdeauna să lucrez cât de cât pentru țară; de câte ori pot, fac câte ceva care este util pentru țară. Vocea artificială nu pare mare lucru, dar este ceva de folos: au început s-o folosească oamenii și sper că multe companii din țară au s-o folosească pe termen lung.

La început nu prea erau români în Scoția, studenții au venit primii, cu ei am organizat o conferință a studenților și cercetătorilor români din Marea Britanie- de obicei conferința se ținea în Londra, în zona de sud, în 2016 a venit în Scoția pentru prima dată, ne-a găzduit Universitatea…studenții au lucrat pe brânci să iasă bine, și a ieșit! Deci, știu mulți români care, deși au plecat din țară, lucrează încă pentru țară! De fapt, pandemia asta ne-a arătat că de-acum înainte, vei putea să lucrezi pentru orice companie de unde vrei. Iar revenind la ”acasă”, pentru fetele mele fiecare vacanță de vară e la țară, în România. Le aud ce vorbesc și-mi place cum vorbesc, ce amintiri au.

R– O frumoasă poveste de viață, care spune cum pot să se aranjeze lucrurile, cum pot să evolueze, de unde pleci și unde ajungi, ce înseamnă un gest aparent negândit, impetuos, făcut din suflet, la un moment dat- cum îți modifică tot cursul vieții…E de gândit! Ceea ce spuneai, despre planurile și socotelile făcute cu chibzuială, acasă…este foarte, foarte important. Îți doresc succes, să poți face lucruri frumoase în continuare, și pentru România și pentru români, cum a fost vocea artificială.

 

 

Realizator: Ioana Brușten

Producător: Beatrice Vasile