A jucat fotbal, a cântat, a fost barista; a trecut printr-o mulțime de locuri, de meserii, de întâmplări, care în final l-au adus în Scoția, tărâmul visat de când avea 10 ani. Privește mereu înainte și pune suflet în tot ceea ce face. Secretul vieții trăite cu zâmbetul pe buze: să știi să te resetezi, să te automotivezi!
Invitatul ediției, Bogdan Domșa
R-Bogdan este un fel de omul-orchestră; a fost, în școală, performer la limba engleză, olimpic la istorie și geografie, a jucat fotbal, a și cântat, la un moment dat. A locuit și în Brașov, și în Alba-Iulia și în Sfântu Gheorghe, după care a schimbat și țările; a lucrat în mai multe domenii, practicând mai multe meserii- destinul l-a purtat prin diverse locuri, întâmplări și experiențe, în final, aducându-l în Scoția.
Bogdan, ai lucrat în construcții, în producție, în marketing- ai montat traverse de tren, ai debitat tablă, ai lucrat într-o firmă de lactate, ai fost agent de marketing…Ani de zile, dacă pe copiii din România îi întrebai ce vor să se facă, când vor fi mari, ar fi răspuns: vedete, adică, fotbaliști sau cântăreți. Tu, care ai făcut și una și alta, de ce nu te-ai făcut vedetă?
„…am căutat pe măsură ce am avansat în viață, să pun suflet în ceea ce fac, să încerc să-mi placă, cât de puțin măcar, ceea ce fac și întotdeauna m-am gândit: dacă n-a fost să fie asta, nu-i nimic, mai încercăm!”
BD-Visul meu, gândul meu de la vârsta respectivă, a fost să mă fac aviator; n-am ajuns nici măcar pe-aproape…Nu pot să spun decât că întâmpările au fost de așa natură, n-am avut mai multă susținere, și probabil, n-am oferit mai multă dedicare în acel moment oportunităților pe care le-am avut. Cariera fotbalistică a fost una mai ștearsă- eu voiam, alții nu- și părinții au jucat un rol…dar am căutat pe măsură ce am avansat în viață, să pun suflet în ceea ce fac, să încerc să-mi placă, cât de puțin măcar, ceea ce fac și întotdeauna m-am gândit: dacă n-a fost să fie asta, nu-i nimic, mai încercăm!
R-Noi ne-am cunoscut la alegerile prezidențiale din 2019, am făcut parte din aceeași secție de votare, la Edinburgh, și pot să certific despre omul Bogdan Domșa că este un om determinat, harnic, gata să ajute, om de echipă, cu simțul umorului. Te definește atitudinea: nu merge aici, facem un pas mai departe și încercăm altceva!
BD-Trebuie să te resetezi, să te automotivezi; nu este foarte ușor, dar nu este nici imposibil! Depinde foarte mult de anturaj, conjunctură și situație.
R-Ce te-a făcut să lași toate experiențele în urmă și să părăsești România?
BD-M-am gândit ce pot înfăptui și răspunsul a fost: zero. Și-atunci, am încercat să merg cu valul, ce-o fi o fi! Dar am avut un țel, în care credeam: mi-am dorit foarte mult să ajung în Scoția, de când aveam 10 ani.
R-De ce?
BD-Ții minte, în 1990, când a apărut la noi televiziunea prin cablu, unul din canale era pe timpul zilei cu desene animate, Cartoon Network și noaptea era TNT, program de filme. Acolo am auzit eu pentru prima oară accentual scoțian și cu urechea mea muzicală am zis: ăsta e! Chiar și în Cipru- unde am stat câțiva ani- mi s-a atras atenția asupra unor cuvinte care erau pronunțate ca în Scoția…Deseori mi s-a spus: de ce nu mergi acasă, în Scoția? În 2007, pe 8 septembrie am ajuns în Cipru- n-am abandonat niciodată visul de a ajunge în Scoția, dar la vremea respectivă, nu puteam- legăturile companiei cu care vorbisem erau mai mult în Cipru, acolo puteau oferi locuri de muncă. În loc de operator instalații industriale automatizate, într-o tipografie, ce eram, m-am trezit la un depozit de fructe și legume! A fost un an mai greu, cu ore foarte multe de muncă, dar m-am adaptat foarte repede și am fost foarte îndrăgit, atât eu cât și soția mea. După un an de zile m-am gândit: ok, de cântat nu mai cânt, că mă doare,îmi trezește amintiri- a fost lucrul de care m-am desprins cel mai greu, deoarece iubeam muzica populară, folclorul, în special cel ardelenesc…Cel mai mult mi-au lipsit sărbătorile de iarnă, pe care nu le-am mai avut, de atunci-nu am fost niciodată acasă, din 2007, de Crăciun. Aveam festival de colinde, momentul meu favorit era să cânt la biserică, rezonanța de acolo era deosebită…Am zis: asta n-am reușit s-o fac, doare, o punem deoparte; am continuat puțin cu fotbalul în Cipru, la nivel de amator, nu de profesionist, am avut un accident la genunchi, gata și cu asta. Rămăsese atunci dragostea pentru cafele…și asta am făcut pentru aproape 12 ani.
„Dacă aș câștiga la loterie,aș deschide o casă de cafea, unde nu aș avea nevoie de profit și aș zice: haideți să vă învăț cum să faceți cafea! Asta mi-ar plăcea!”
R-În Cipru?
BD-În Cipru și în Scoția, 4 ani am fost barista în Scoția. După care, m-am reprofilat!
R-Și sosirea în UK a fost interesantă, nu știu câți oameni aterizează și în câteva zile, au o slujbă…
BD-Făcusem niște demersuri înainte, trimisesem CV-ul, aveam experiență…asta a facilitat foarte mult lucrurile. Am stat primele 2 săptămâni la un prieten în Londra…dar cum ultimul meu ucenic fusese în Edinburgh, mi-a propus, știind că și eu îmi doresc asta, să ne stabilim aici. Am ajuns într-o miercuri și vineri am fost angajat!
R-De ce s-a terminat cariera de barista și a urmat, din nou, altceva?
BD-Mai există un vis, când ești tânăr; țin minte că spuneam: eu n-o să fiu sluga nimănui, am să excelez, voi avea afacerea mea…după ce conduci câteva afaceri și vezi familii distruse, investiții pierdute și sănătate pierdută, mai stai să te gândești. Aș fi avut mai multe oportunități să deschid propria-mi cafenea, clienții chiar credeau că acolo unde lucram e afacerea mea și m-au întrebat: de ce ți-ai vândut afacerea, ca să fii controlor pe tramvaie? Nu a fost afacerea mea, dar mi-am lăsat amprenta în fiecare loc în care am lucrat; respectul, aprecierea și dragostea oamenilor mi-a fost singura satisfacție profesională, cu asta am rămas. Aici e o cultură bazată pe ceai, dar la începuturi a fost pe cafea, și în ultimii ani oamenii se întorc la vechile obiceiuri. Și chiar dacă a fost o exlozie de consumatori de cafea, de cunoscători în domeniu- totuși, n-am văzut viitorul în acest domeniu. La această pasiune nu am renunțat, nu am lăsat-o în urmă, pentru că am fost foarte bun și încă mai am îndemânare- aș vrea să fac chestia asta non-profit, dacă aș putea. Să transmit, să predau mai departe abilitățile, îndemânarea și toate cunoștințele mele; dar nu aș vrea să fac asta ca o afacere. Dacă aș câștiga la loterie,aș deschide o casă de cafea, unde nu aș avea nevoie de profit și aș zice: haideți să vă învăț cum să faceți cafea! Asta mi-ar plăcea!
R-Ai spus că te-au motivate foarte mult aprecierea și prietenia clienților; asta nu-ți lipsește acum, la acest job de controlor pe tramvai?
BD-Nu, pentru că paradoxal, aproape un sfert, dacă nu jumătate dintre pasageri sunt foști clienți de ai mei! Țin legătura strâns atât cu cei care m-au apreciat și când merg să-mi cumpăr cafeaua măcinată, proaspăt prăjită, lunar…nu scap fără o poveste. Aprecierea am simțit-o în special de când am venit aici, în Scoția: datorită nivelului de civilizație, a mentalității…și în Cipru am fost apreciat, dar nu am avut parte de aceeași satisfacție și același respect, ca aici. Am avut o echipă minunată, țin legătura cu foștii șefi și suntem într-o relație de prietenie.
R-Bogdan, ce are Scoția atât de special de s-a lipit așa de sufletul tău, ai rezonat cu ea?
„…cred că am zâmbit și am râs mai mult în ultimii 6 ani, de când sunt aici, decât am făcut-o în toată viața mea!”
BD-Are cam tot ce trebuie; o natură, un peisaj de invidiat, arhitectură, de multe ori similară cu a noastră- de asta m-am și îndrăgostit de Edinburgh, și aici sunt castele ca și acasă, și aici sunt fortărețe, muzee- și oamenii. Oamenii care îți zâmbesc, sunt primitori, încă. N-am să uit niciodată, eram cu prietenul cu care am venit aici, mergeam la Job Center pentru National Insurance Number, era dimineața devreme. Era soare, era a treia zi aici și eu zâmbeam, râdeam; prietenul s-a uitat la mine și m-a întrebat: ești în regulă? Da, de ce? Am zis eu. Noi suntem români, noi nu zâmbim! Eeei, nu-i așa; cred că am zâmbit și am râs mai mult în ultimii 6 ani, de când sunt aici, decât am făcut-o în toată viața mea!
R-Asta spune multe despre cum te simți aici; dar, de lipsit, îți lipsește ceva din ce ai lăsat în urmă în România și în Cipru?
BD-Din Cipru nu-mi lipsește decât mâncarea, plimbările cu motocicleta și câțiva oameni cumsecade, puțini, pe care i-am întâlnit acolo. De-acasă, cui nu-i lipsește câte ceva? Dar ceea ce este mai important în viața mea: soția și fetița mea, sunt aici cu mine așa că mă mulțumesc și apreciez tot ceea ce am aproape, aici, acum și încerc să mă gândesc cu nostalgie la ceea ce-am lăsat în urmă…Încerc să mă bucur de moment!
R-Bogdan, tu ești singura persoană pe care eu o cunosc care a participat la un trial clinic, un studiu asupra covidului. Cum a fost această experiență?
BD-Am fost selectați aleatoriu; la început, se face această testare o data pe săptămână, după care, vreme de 6 luni-1 an, o dată pe lună. Este făcută de Universitatea Oxford și datele merg la Biroul Național de Statistici. Am participat voluntar, dat fiind faptul că am avut acest virus anul trecut în aprilie, cu simptome ușoare- soția mea a fost puțin mai rău…eu am avut doar amețeli și mi-am pierdut gustul și mirosul, 4-5 zile, nu mai mult. Am zis că dacă sistemul meu imunitar e bun încă și pot fi luate niște date, particip la această testare!
R-A fost o procedură de observare a voastră, ca să se studieze efectele, comportamentul pe termen lung?
BD-Probabil da.
R-…pentru că vedem că informații noi apar din mers; de multe ori, ceea ce se transmite acum, contrazice informațiile oferite anul trecut, la începutul pandemiei; înseamnă că aceste studii care se fac descoperă, pas cu pas, diverse lucruri care se adaugă la ceea ce știm despre virusul acesta și manifestările lui.
BD-Procesul este cam așa: răspunzi la un set lung de întrebări. Iar faptul că eu lucrez în transportul public și menținerea distanței sociale nu-i un lucru chiar ușor de făcut, mai ales cât timp a fost mai aglomerat- probabil că și răspunsurile mele, fiind în contact cu atâtea persoane, i-au ajutat. Până acum, toate testele care mi-au venit au fost negative, chiar dacă am fost într-un mediu aglomerat. Măsurile de siguranță se mențin cât se poate de bine, atât în depou cât și în trafic, dar după cum știm, câteodată nu e de ajuns. Studiul înca continuă!
„Mă bucur aici de o apreciere și un respect pe care nu le-am mai avut până acum. Oricât de mult am fost respectat în viață, niciodată n-a fost atât de mult, și menținut constant- că, degeaba mă respecți astăzi și mâine mă înjuri!”
R-Te-ai gândit vreodată că ai putea să te întorci în România? Mai exact, în ce condiții te-ai întoarce?
BD-E greu de spus; am ținut acest firicel în memorie, o candelă aprinsă, să spun așa…care începe să se cam stingă! Luminița de la capătul tunelului se cam stinge, se face mică…Da, mi-am dorit și o parte din mine încă își mai dorește…dar nu la nivelul de acum 4-5 ani, 6 ani.
R-Între timp, adaptarea lucrează continuu…
BD-Am fost un om care a trebuit să se adapteze, că a vrut sau nu; mă uit la fetița mea care este născută aici și, nu știu! Încă mă gândesc! Dacă ar fi să mă întorc, unde m-aș întoarce, la ce să mă întorc, am simțit de foarte multe ori, când am reușit să mergem acasă, în concedii, că eu sunt străinul. Am simțit asta. Un sentiment care te face să bați în retragere; în plus, mă bucur aici de o apreciere și un respect pe care nu le-am mai avut până acum. Oricât de mult am fost respectat în viață, niciodată n-a fost atât de mult, și menținut constant- că, degeaba mă respecți astăzi și mâine mă înjuri!
R-Această idee am regăsit-o la mai multă lume, din diverse domenii, cu care am povestit în cadrul acestui proiect: această apreciere, respect, această idee de a primi fiecare ceea ce merită, în funcție de ceea ce face.
BD-Absolut! Noi românii ne lamentăm la puțin, ne complacem într-o situație care n-ar trebui să existe. Alte nații nu se uită cu ochi buni la noi și nici nu te consideră, oricât ai fi de capabil, ca fiind unul dintre ei. La un moment dat, oricât de politicoși ar fi- pentru că aici, spre deosebire de alte țări, am întâlnit și politețe- nu-și permit să se uite la tine și să te considere mai puțin decât ceea ce ești. Mai ales dacă dovedești ceea ce poți face cu adevărat. M-am bucurat de respectul ăsta atât în meseria pe care am avut-o, barista, cât și în cea pe care o am acum, de controlor pe tramvaie; un suport din partea companiei pe care nu l-am întâlnit nicăieri.
R-Perfect explicabil de ce să te gândești de 2 ori, de 10 ori înainte de a schimba un astfel de spațiu cu un altul- chiar dacă acest „altul” înseamnă România. Chiar dacă!
„Nu am fost dezamăgit de aproape nimic din ceea ce-am găsit aici; iubesc această țară! Iubesc și oamenii și-mi place să cred că m-am amestecat, m-am contopit cu ei, în diferite situații și ipostaze. Sunt foarte multe similarități între popoarele noastre…”
Cum ai descrie relația ta cu Scoția, pământul acesta la care visezi de la 10 ani?
BD-It was the right thing to do! Este exact ceea ce trebuie, la momentul de față!
Nu pot să descriu sentimentul! Nu am fost dezamăgit de aproape nimic din ceea ce-am găsit aici; iubesc această țară! Iubesc și oamenii și-mi place să cred că m-am amestecat, m-am contopit cu ei, în diferite situații și ipostaze. Sunt foarte multe similarități între popoarele noastre; odată ce le găsești, îți va fi mult mai ușor să îmbrățișezi atât cultura cât și starea de spirit a scoțienilor.
R-Dă-mi câteva exemple de similarități!
BD-Haggis!( mâncare tradițională scoțiană) Ce este haggis? Un caltaboș!
R-Mie mi s-a părut că seamănă cu sângeretele nostru…
BD– Ăla e black pudding; sunt foarte multe similarități între zicale și proverbe. În plus, scoțienii încearcă să se bucure și încă au simțul umorului, ca și românul- pentru că aia ne-a mai rămas! ar zice unii…
R-Știu și ei să facă haz de necaz? Că noi știm asta!
BD-Exact! Dar, spre deosebire de noi, știu să pună piciorul în prag atunci când trebuie! Să spună „nu”! Noi, nu prea…unde ar trebui să fim mai vânjoși și mai aprigi suntem „lasă că merge așa…”
R-Te rog să ne spui ceva, înainte de final, în engleza scoțiană, aia pe care 99% din oameni n-o înțeleg; se uită la un scoțian și se întreabă de ce latră la ei…
BD-În engleza „normală”, o poveste despre Scufița Roșie ar suna așa: I’ll try to tell you a little story about a little girl. Cu accentual scoțian, ar fi: …(și aici trebuie să-l ascultați pe Bogdan, în înregistrarea de pe youtube!! Oricum, în loc de little girl, este wee lassie, lassie ar fi cuvântul pentru fete tinere, adolescente, wee, înseamnă mic.
Dacă dialectul este puternic e mai complicat, depinde de educația omului- și aici există oameni mai neșcoliți…și dacă jargonul este foarte puternic, poți să ai dificultăți. Când tratez cu oameni mai puțin educați, și jargonul este foarte greu, după o discuție de 10 minute sunt obosit, pentru că trebuie să mă focusez foarte bine ca să-i înțeleg! Dar, accentual scoțian este foarte frumos; până și englezii spun: voi vorbiți ca pirații! Dar este joval, eu când îi aud, zâmbesc!
R-Un om îndrăgostit de Scoția, un sentiment care răzbate din tot ceea ce spune- e clar că te simți bine aici, trăind ceea ce trăiești și făcând ceea ce faci- adică, Bogdan, ești un om fericit!
BD-Îmi place să cred asta, da! Eu am ture care încep foarte devreme- uneori mă trezesc la 2,30 dimineața- ca să încep munca undeva, la 4,30. Dar la 4.30 când am intrat în depou, eu râd, cânt, nu mă interesează! Și toată lumea se uită la mine: ești un ciudat! De ce? Pentru că ești aici…și tu ești fericit! Și le spun: pot să-ți dau și ție rețeta! Primul lucru pe care-l faci, te uiți în oglindă și râzi la idiotul pe care-l vezi acolo…după care, în drum spre muncă, nu asculți jazz sau chill out. Îți pui puțin rock! Să-ți urce adrenalina, până ajungi la muncă, ești hiper! Râd foarte mult! Mai mult în ultimii 6 ani decât în tot restul vieții mele!
R-Îți doresc așa să rămâi: cu zâmbetul pe buze, să râzi în fiecare zi, să te bucuri de tot ceea ce se-ntâmplă, pentru că ești aici, unde ți-ai dorit să fii! Dacă-ți trăiești visul, și Scoția e un vis împlinit, să te bucuri de el!
Realizator: Ioana Brușten
Producător: Beatrice Vasile