A plecat din Timișora după masterat, hotărâtă să-și construiască o viață nouă, undeva departe. Cu un suflet uriaș și o dorință nestăvilită de a învăța de toate, de a ajuta pe toată lumea. Pas cu pas, a clădit proiecte, relații și reușite. Cu dor de țară dar cu pragmatism și multă muncă, este acum proprietara unei companii de succes și tânără mămică a doi băieți. O poveste aproape ca la Hollywood, desfășurată însă aproape de Hollyrood.

 

 

R-Invitata ediției la poveștile românilor din Scoția este Larisa Ilin. A plecat din România când avea 21 de ani, hotărâtă să-și construiască o viață nouă, undeva departe. Este în Edinburgh din 2011, acum, proprietara unei companii de succes, MediaBloom; o companie care ajută firmele și antreprenorii să se promoveze, să-și promoveze afacerea, să-și crească numărul de clienți, le crează site-uri, organizează evenimente pe rețelele de socializare.

Larisa are 2 băieței, deși pare și ea, la rândul ei o fetiță, doi băieței, unul de 3 ani, celălat de 4 luni. Este implicată în multe acțiuni de voluntariat, de fapt, este implicată în atât de multe proiecte încât te întrebi cum reușește să expandeze cele 24 de ore ale zilei, încât să încapă toate acestea.

Larisa, hai să-ncepem alfabetul cu a; adică, să ne-ntoarcem la momentul când ai ajuns aici, la Edinburgh, după ce terminaseși un masterat în marketing și economie la Timișoara. Mi-a plăcut faptul că primul lucru după ce ai ajuns aici, te-ai pus cu burta pe carte!Un om hotărât, nu glumă!

LI-Da, prima dată când am ajuns în Edinburgh, mutându-mă din Țara Galilor unde soțul meu a terminat Facultatea de Geologie, nu știam ce să fac, mă simțeam cumva pierdută. Am aflat de cursul de business in english și mi s-a părut perfect. Îmi plăcea mediul business, voiam să învăț engleza scoțiană, să mă acomodez cât de cât cu ceea ce părea o limbă nouă, și un an de zile am fost la curs. M-am descurcat foarte bine, am făcut un internship în departamentul lor de marketing și a fost un început foarte bun. Mi-a plăcut foarte mult.

 

Ai fost întâi voluntar la o mică firmă de IT, apoi ai ajuns business manager, apoi partener.

R-În povestea ta există o parte scrisă parcă după un scenariu hollywoodian- doar că la tine a fost vorba despre visul scoțian, nu despre visul american. Ai fost întâi voluntar la o mică firmă de IT, apoi ai ajuns business manager, apoi partener. Adică, uite, se poate!

LI-Eu n-o văd chiar ca pe un scenariu de film, dar da, a fost destul de impresionant! Pentru că îmi căutam un voluntariat, voiam să fac ceva cât timp studiam și credeți sau nu, a fost foarte greu! Nimeni nu mă voia, nici măcar ca voluntar! Pentru mine a fost destul de greu să văd că deși aveam atâta experiență, la Timișoara lucrasem în mediu business, nu reușeam să găsesc un voluntariat.

R-Nu aveau încredere în tine pentru că veneai din altă țară, din altă parte?

LI-Asta cred, sincer, pentru că îndeplineam toate condițiile, la tot ce cereau ei. Nu știu dacă asta era sau nu, dar vorba aia, ce-i al tău e pus deoparte și m-a așteptat voluntariatul de care aveam nevoie: o firmă mică de IT, au fost foarte încântați de mine de la interviu. Am lucrat acolo câteva luni după care le-am spus: trebuie să plec, pentru că știți, am nevoie și de bani…trebuie să mă descurc…și-au zis: ok, te angajăm noi!După alte câteva luni mi-au zis: tu ai partea de marketing, știi lucruri pe care noi nu le știm, știi să faci website-uri, hai să extindem firma și să te angajăm pe partea de marketing, ca partener! Bineînțeles că am acceptat.

R-Cât ai stat la acea firmă?

LI-Am stat aproape un an…

R-Acasă, în România, încă trăiesc mulți oameni cu ideea că atunci când te angajezi într-un post, acolo vei rămâne, chiar îi sperie ideea că ar trebui să plece; aici, dinamica pe piața muncii este cu totul alta, mai ales în ceea ce-i privește pe tineri. Voi căutați permanent ceva și mai bun, încercați să urcați încă o treaptă, să mai învățați ceva, să plecați la o altă firmă, companie care să vă ofere mai mult…

 

„Pur și simplu, parcă te trezești într-o dimineață și-ți spui: de ce nu? Eram foarte tânără, voiam să încerc de toate, să fac de toate…Simțeam că e o lume nouă, cu atâtea oportunități și trebuie să lupt!”

 

LI-Da, clienții pe care îi găseam- eu găseam cam toți clienții- îmi spuneau: de ce nu faci tu asta pe cont propriu? De ce să vii la birou în fiecare zi, că nu este firma ta? Și-am zis: de ce nu? O să încerc! Partenerul meu de business de atunci a fost foarte deschis, chiar s-a bucurat pentru mine…și așa a început Media Bloom. Îmi amintesc, era ziua de Crăciun și-am spus: anul viitor eu îmi deschid firmă! Și pe 23 ianuarie, s-a întâmplat. Pur și simplu, parcă te trezești într-o dimineață și-ți spui: de ce nu? Eram foarte tânără, voiam să încerc de toate, să fac de toate…Simțeam că e o lume nouă, cu atâtea oportunități și trebuie să lupt! Trebuia să fac ceva mai mult decât să rămân în aceeași firmă; simțeam că se poate mai mult!

R-Spuneai că a fost frumos voluntariatul de la început, dar trebuia să și trăiești; totuși, după ce ai început să lucrezi la firmă, ai continuat să faci voluntariat în altă parte, n-ai renunțat. La Save the children.

LI-Voiam să-nvăț cât mai multe lucruri. În business sunt foarte multe: vânzări, marketing, contabilitate; și, deși în momentul acela nu știam că vreau să-mi deschid un business, parcă simțeam în interiorul meu că vreau să-nvăț de toate. Să acumulez cât mai multe abilități.La Save the children, deși nu a durat mult voluntariatul, am învățat foarte mult!Mi-a plăcut foarte tare să fiu office administrator acolo! Era pentru o cauză bună!

R-Tot ce-ai spus până acum, și despre școală, și despre slujbe și despre voluntariate- a fost sub auspiciul lui ”Mi-a plăcut foarte mult!” A fost ceva ce nu ți-a plăcut, din ce ai făcut?

 

„De obicei când oamenii aud că ești din România…ori nu știu nimic, ori știu lucrurile negative și tu trebuie să le arăți că de fapt nu e chiar așa cum cred.”

 

LI-Eu gândesc mai mult cu inima decât cu creierul- sigur că gândesc cu creierul, dar îmi ascult mai mult inima- și erau multe lucruri care mă întristau; tot timpul m-am simțit o străină. Tot timpul simțeam că am mai mult de dovedit decât au alții și cred că asta m-a făcut și să lupt mai mult decât alții, pentru că simțeam că vreau să le arăt: chiar sunt bună! De obicei când oamenii aud că ești din România…ori nu știu nimic, ori știu lucrurile negative și tu trebuie să le arăți că de fapt nu e chiar așa cum cred.

R-Dar și când le arăți…au ce vedea! Tu, când am vorbit prima oară ai reacționat la fel ca toți cei care sunt protagoniști ai acestor povești româno-scoțiene: Eu nu sunt o poveste!N-am făcut cine știe ce! Ba da, fiecare în sine reprezintă o poveste: în momentul în care ajungi să te afirmi, să realizezi ceva departe de casă, într-o lume care nu e neapărat ostilă, dar este altă lume totuși, nu joci pe terenul tău- este cu adevărat remarcabil. Bun! Când ai ajuns să ai propria firmă, a mers totul bine de la început?

LI-Da, pentru că toți clienții de șa vechea firmă m-au urmat; a trebuit să ofer ceva recompensă financiară fostului partener pentru că practic, i-am luat toți clienții; el nu mi-a cerut asta, dar am simțit eu că nu-i corect, nu le-am spus eu clienților s-o facă, ei m-au urmat…dar mă simțeam prost. Am început cu 2 clienți, s-au transformat în 4, în 5, fiecare avea cerințe diferite, firme diferite- și-am învățat atât de multe, despre atât de multe domenii! Nu spuneam ”nu” nimănui! Dacă aveau 10 lire să mă plătească, eu pentru acele 10 lire voiam să-i ajut- nu aveam copii de crescut, ipotecă, eram liberă să-nvăț, să fac și să ajut pe toată lumea. Și așa a începu să știe lumea de mine, ca de o persoană care ajută din inimă…

R-Ți s-a dus vestea, adică!

LI-Da, 90% din clienții mei au venit prin recomandări de la alți clienți.

R-Acesta a fost momentul în care ai contrinuit la crearea Scottish- Romanian Business Network.

LI-Da, aveam o pagină de facebook, de twitter, un website și participam la evenimente pentru românii din Edinburgh, organizam tot felul de evenimente, apoi am făcut parte și din Consiliul Parohial al Bisericii din Edinburgh- au fost câteva evenimente, cel mai important cred că a fost crearea tartanului României, Spirit of Romania.

 

„Când l-am văzut ( tartanul pentru România- a folosit culorile drapelului nostru) am început să plâng, nu-mi venea să cred că văd ceva care leagă atât de frumos România de Scoția.”

 

R-Pe David McGill, creatorul International Tartans l-ai impresionat tu! Astfel încât a vrut să creeze un tartan pentru România..

LI-Nu știu cât l-am impresionat eu, cât dorul de România; cred că se vedea din felul cum vorbeam despre România, i-am arătat video-uri pe youtube și poze…”Nu știi despre România? Îți arăt eu!” David este o legendă, are aproape 80 de ani, este absolut genial și a creat tartan pentru foarte multe țări, încercând să creeze legături între Scoția și țările respective, dar România nu era pe lista lui până nu m-a cunoscut pe mine. Când l-am văzut ( tartanul pentru România- a folosit culorile drapelului nostru) am început să plâng, nu-mi venea să cred că văd ceva care leagă atât de frumos România de Scoția. Mi-a plăcut și numele: Spirit of Romania…totul a fost ca un pic de magie!

R-Și povestea continuă….Un alt domeniu în care te-ai implicat este cel al carității, tot ca voluntar. Ai contribuit la organizarea balurilor de caritate de către Hospices of Hope. Se strângeau fonduri pentru îngrijirea paliativă din România?

LI-Da. Hospices of Hope ajută câteva țări, printre care și România- sunt primii care au deschis un centru paliativ în România și aveau un reprezentant aici, o scoțiancă, Pamela, care era fundraising officer- au aflat de mine, că am legătură cu business-ul de aici, sunt din România…m-au invitat să fac parte din consiliul care organiza balul anual. Un bal fastuos, pentru care se cheltuiau foarte mulți bani, dar oamenii au așteptări când vor să doneze sume foarte importante. S-au strâns foarte, foarte mulți bani la balurile acestea.

R-Online, sau pe rețelele de socializare ce fel de evenimente ai organizat?

LI-Au fost câteva, le-am numit Social Media Party with Style- colaboram cu un chef italian, Chiara- practic erau ca niște petreceri la care eu îi învățam social-media: totul era transformat în diferite jocuri prin care ei învățau prin distracție; speed-networking, în care trebuiau să vorbească doar prin hashtaguri; am mers și la diferite prezentări să le povestesc despre Social-Media Party with Style- toată lumea era curioasă să vadă ce înseamnă asta…Pentru Hospices of Hope am făcut un Social Media with Heart, unde toți banii strânși pe bilete s-au dus către Hospices of Hope– fiind proaspătă mămică, nu mai făceam parte din consiliul balului, dar simțeam că vreau și pot să mai ajut puțin…

 

„Tot timpul mă gândesc, tot timpul sunt între două lumi.”

 

R-Acum, fiind mămica a 2 copii mici, mai reușești să faci atâtea lucruri, să te-mparți între la fel de multe cauze?

LI-Încă mai ajut pe ici pe colo câțiva clienți, când mă roagă- sunt încă în concediu de maternitate, băiețelul meu cel mic are 4 luni; dar  prioritățile mele sunt puțin diferite. Dacă nu este un eveniment în care să simt că pot cu adevărat să aduc o contribuție, să ajut într-un fel sau să mă ajute pe mine într-un fel, mai spun ”pas”. Prefer să petrec timpul acela cu copiii mei.

R-Cum vezi viitorul copiilor? Aici, în Scoția, sau înapoi, în România? Te-ai gândit vreodată la asta?

LI-Tot timpul mă gândesc, tot timpul sunt între două lumi. Majoritatea românilor sunt așa. Este alegerea între: poate ar avea o viață mai liniștită aici, în sensul că lumea nu e așa agitată, este oarecum mai calmă, dar în același timp departe de bunicii lor, de rudele lor, de oamenii care, în afară de noi, părinții, îi iubesc cel mai mult. Și asta e o decizie la care revenim și revenim și revenim….în fiecare an. Chiar nu știu. Sper să fie așa, un fel de semn, care să-mi spună: acum e momentul să te muți sau, mai bine rămâi aici!

R-Este o luptă în inima și în mintea celor care au venit să-și construiască aici o viață nouă; o luptă între: mai stăm, a fost suficient, sau ne întoarcem?

Mi-a mai plăcut foarte mult faptul că tot ceea ce tu ai făcut din inimă, cu energie și dedicare, nu a trecut neobservat. Și ai fost nominalizată printre finaliștii unor prestigioase premii naționale, aici în Scoția: tânărul antreprenor al anului, modelul tinerei femei de business…

LI-Au fost, într-adevăr, două din cele mai frumoase momente din cariera mea de Media Bloom.

R-Să nu-mi spui că ai fost emoționată! Tu, care ai fost speaker motivațional, ai condus conferințe…deși, când e vorba de experiența ta personală, este altceva…

LI-Nu, eu sunt o persoană foarte emotivă! La fiecare din evenimente, la fiecare dintre cuvintele pe care a trebuit să le spun, am stat nopți întregi trează gândindu-mă ce și cum…dar cumva, când ajung în momentul acela, am așa, o forță care mă face să fiu naturală, să vorbesc din inimă și cumva, la sfârșit, toată lumea este cu zâmbetul pe buze!

 

„Răbdare, multă răbdare și să fie open-minded… Să fii flexibil, să știi exact ce te-ar face fericit. Să nu ai dorința aceea de a face mulți bani; când îți dorești să faci mulți bani, ratezi foarte multe experiențe.”

 

R-Larisa, dacă ai crea acum o strategie pentru cineva care se gândește să vină în Scoția, ce l-ai sfătui? De ce are nevoie ca să reușească în această societate?

LI-Răbdare, multă răbdare și să fie open-minded; să înțeleagă că, dacă îți auzi cuvinte pe care nu le-ai dori, nu trebuie s-o iei neapărat personal. Oamenii au preconcepții, mentalități diferite, sau sunt crescuți într-un anumit fel- și trebuie să fii cumva, maleabil. Să fii flexibil, să știi exact ce te-ar face fericit. Să nu ai dorința aceea de a face mulți bani; când îți dorești să faci mulți bani, ratezi foarte multe experiențe. Foarte multe din cele pe care le-am făcut au fost voluntariat, dar am învățat atât de mult din ele! Dacă aș fi câștigat câteva mii de lire din acele experiențe, să zicem, cu ce m-ar fi ajutat? n-aș fi fost mult mai bogată, în schimb m-au ajutat să fiu mai bogată în cunoștințe, în relațiile pe care mi le-am făcut cu oamenii ș.a.m.d.

R-Mai este atâta viață înainte, pentru tine…Oare încotro vei merge, ce vei mai inventa, ce vei mai face?

LI-Și eu mă întreb același lucru; oare unde? Simt că nu am terminat ce voiam să fac! Dar acum vreau să am răbdarea de a-mi crește copiii…pentru că a fi mamă e ceva ce mi-am dorit dintotdeauna și era în topul priorităților mele! Și vreau să mă bucur de acest moment, nu vreau să alerg în toate părțile și apoi să-mi văd copiii mari, și să zic: Of, am ratat momentul acela.

R-Îți doresc să te bucuri de fiecare zi cu cei mici și ca mintea ta, creativă și neliniștită și emoțiile care înconjoară totul să pună la cale și să construiască numai lucruri frumoase! Să fim mândri că suntem contemporani și conaționali în această Scoție a României!

LI-Da, să fim o mare familie într-o lume și mai mare!

 

 

Realizator: Ioana Brușten

Producător: Beatrice Vasile