Student eminent, a studiat electronică și computer science în paralel, în timpul facultății, la Universitatea din Edinburgh; au urmat apoi două masterate. Acum este asistent universitar și în ultimul an de doctorat. Face parte din grupul „Diaspora pentru viață”, care ajută mamele singure, femeile și copiii agresați; este și paraclisier la Biserica ortodoxă românească din Edinburgh. Găsește timp pentru toate și iubește Edinburgh-ul, care, crede el, trebuie vizitat măcar o data în viață!

 

 

R-Invitatul ediției este Cristian Alexandru Alistarh, aproape doctor în inginerie- este în ultimul an de doctorat; a studiat electronică și computer science la Universitatea din Edinburgh , a făcut și două masterate. A fost un student eminent, distins cu mai multe premii și distincții, a avut o bursă Erasmus în Olanda- un om despre care spui cu mândrie: este din România!

Ai avut o viață universitară bogată și frumoasă, din 2009 încoace, când ai început studiile; cum se face că ai ales să înveți în Scoția?

AA-N-a fost o alegere ușoară; inițial mi-am dorit să merg în Germania, pentru că acolo fratele meu terminase licența și doream să merg pe urmele lui- el întotdeauna mi-a fost exemplu, este un om extraordinar, acum este profesor universitar în Viena; întotdeauna mi-a dat un sfat bun și mi-a fost alături.

R-Ar fi fost adaptarea mai ușoară, erați în familie…

AA-Da…și faptul că mama este profesoară de matematică m-a ajutat foarte mult, ca și gândire, ca mod de a aborda lucrurile…matematica m-a ajutat foarte mult. Înainte de toate trebuie să spun că tot ce am realizat a fost datorită familiei, care mi-a fost întotdeauna aproape și m-a sprijinit. Când am ales Scoția, am aplicat prin UCAS, în 2009- intrasem la 4 universități din Anglia și una din Scoția, la Edinburgh. Atunci, în 2009, taxele erau mult mai mici , în Anglia se plăteau, pe când în Scoția, nu. Au fost, deci, mai mulți factori care au contribuit la alegerea mea: nu trebuia să plătesc taxele, aveam posibilitatea să primesc bursă- am și primit în anul întâi- și, m-am consultat cu fratele meu: să merg la Bristol, la Manchester, la Southampton…El mi-a spus: să știi că Edinburgh este o universitate foarte bună! Ne-am uitat pe tabelele QS World Ranking, care clasifică toate universitățile și am văzut că Edinburgh este una dintre cele mai bune. Am mai aflat și că cei de la Computer Science din Edinburgh au o istorie a dezvoltărilor în domeniul inteligenței artificiale și sunt practic al treilea departament în UK în acest domeniu. Deci, Edinburgh a fost alegerea pe care trebuia să o fac.

 

„Practic, cumva se așteptau ca noi să excelăm; și, ceea ce nu mă gândisem, să colaborăm între noi, astfel încât să găsim soluții optime pentru problemele care ni se dădeau”

 

R-Așa este, Edinburgh este o universitate de top; a fost greu să te distingi printre studenții săi, ai muncit mai mult decât ai fi făcut-o într-o altă universitate, acasă, în România, sau în altă țară? Sau ar fi fost la fel?

AA-Am făcut o dublă specializare, ceea ce a însemnat că am muncit oricum mai mult decât ceilalți; practic, am fost student la 2 facultăți în același timp: jumătate de normă la o facultate, jumătate, la cealaltă. Practic, cumva se așteptau ca noi să excelăm; și, ceea ce nu mă gândisem, să colaborăm între noi, astfel încât să găsim soluții optime pentru problemele care ni se dădeau. În România se așteaptă de obicei, ca fiecare student să rezolve problema singur, pe când aici, ei știu că o să lucrăm împreună și ne dau probleme, ne fac să ne folosim abilitățile- de aceea, Edinburghul de fapt, este la fel ca și un power house , în termeni de research: pentru că sunt foarte mulți oameni care au multe contribuții, care reușesc să se plieze abilităților celorlalți, astfel încât reușim să facem lucruri foarte frumoase împreună.

R-Deci promovează munca în echipă.

AA-Exact! Mai ales în anul 3, în anul 4, aveam foarte multe teme care ne cereau să lucrăm în echipă, ceea ce a fost un lucru foarte bun!

R-Și cu siguranță vă va folosi la viitoarele locuri de muncă, căci cred că sunt foarte puține pozițiile în care să faci ceva singur…

AA-M-a ajutat foarte mult și la doctorat, pentru că în proiectul meu am lucrat 3 oameni în aceeași echipă și am știut cum să ne împărțim sarcinile , a fost extraordinar- de asta am reușit să obținem premii și acolo. A fost frumos!

R-Tocmai ai terminat o parte a doctoratului și ai avut o prezentare. Cum a fost primită?

AA-Au fost mai multe prezentări, ultima, la Universitatea din Eindhoven. Doctoratul meu este legat de procesarea semnalelor pentru radarele ce se vor instala pe sistemele autonome; mașinile, în generația viitoare, vor avea sisteme care detectează obiectele la o anumită distanță. Ne folosim de anumite tehnici pentru această detectare, cu rezoluție foarte bună. Am mers în Olanda să învăț de la cei mai buni pe sistemele radar din armată, ca să aplic aceeași tehnică pe sistemele radar pentru mașini. Am reușit să obțin rezultate acolo, am avut posibilitatea să fac niște măsurători la Institutul lor, și această muncă îmi încununează doctoratul, ceea ce este un lucru extraordinar. Vor fi 3 prezentări în total, și vom încerca să prezentăm într-un Jurnal toate rezultatele.

R-Pe lângă calitatea ta de student, de doctorand, tu și predai; reușești să te situezi de ambele părți ale catedrei…ești teacher asisstent. Cum s-ar traduce în română?

AA-Cred că asistent universitar; profesorul meu m-a rugat anul trecut să prezint un modul în cadrul unui curs, să-l fac chiar eu, pentru că se baza exact pe ceea ce am cercetat și practic am creat un laborator pentru studenții din anul 4. Am muncit mult, dar a fost foarte satisfăcător; profesorul meu este un om extraordinar, care m-a ghidat la fiecare pas și mi-a spus, din experiența lui, cum ar trebui să fac. De aceea, multe din realizările mele i se datorează și lui- am învățat de la cei mai buni!

 

„E important să le dedici timp, să simtă că merită și că sunt valoroși. Trebuie să vedem valoarea în om, asta este foarte important!”

 

R-Cum se face că predai la două universități? Nu doar la Universitatea Edinburgh, ci și la Heriott Wats?

AA-Doctoratul meu este o colaborare între cele 2 universități, am câte un îndrumător de la fiecare universitate, fiecare specialist pe domeniul lui: unul pe procesarea semnalului, altul, pe antene.

R-Cum te simți ca profesor, în fața studenților de anul 4?

AA-E o muncă foarte grea; am simțit că studenții înțeleg ce spun, dar de multe ori, nu schițează nimic. Trebuie să presupui cam cum s-ar simți ei, astfel încât să reușești să creezi pentru ei o experiență completă. Dacă pleacă de la curs și se simt goi, nu le va plăcea cursul. Scopul nostru este să-i învățăm să fie cât mai motivați, astfel încât mai departe, să se gândească poate la un masterat în domeniu, sau chiar la un doctorat. E important să le dedici timp, să simtă că merită și că sunt valoroși. Trebuie să vedem valoarea în om, asta este foarte important!

R-Cred că important este și că ești aproape de vârsta lor, că experiența ta, ca student, este foarte aproape de ceea ce li se întâmplă lor, acum. Poți să simți, cu acuratețe, ce este în mintea lor și care le sunt așteptările.

AA-Exact!

 

„…vrem să ajutăm prin această comunitate, să arătăm că există opțiuni! Și întotdeauna vor exista opțiuni!”

 

R-Am văzut, Alexandru, că faci parte din grupul ”Diaspora pentru viață”, înființat în urmă cu un an și care are un set de obiective mai mult decât generoase. Care este povestea acestui grup și care este rolul tău acolo?

AA-”Diaspora pentru viață” este o organizație, o comunitate a bisericii române pentru românii din diaspora; eu fac parte din biserica ortodoxă română, acest grup a fost înființat cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Iosif, din Paris. Gândul a plecat din decembrie 2019, de la tabăra de tineri de la mănăstirea Putna, din România- acolo am întâlnit grupul ”Studenți pentru viață”, care militează pentru viață. Am realizat că în diaspora nu avem pe nimeni care să ajute mamele în criză de sarcină, să militeze pentru viață, pentru ideea de a muri decent…de exemplu avortul, sinuciderea asistată nu sunt în concordanță cu valorile noastre. Vrem ca oamenii să știe că există și alte soluții, vrem să ajutăm acolo unde este nevoie, organizăm evenimente în care să ne promovăm, ajutăm mame din comunitățile noastre…Și în Scoția am avut un caz de mamă singură însărcinată cu gemeni și am ajutat-o cum am putut; nu material, pentru că se descurca, dar avea nevoie de sprijin moral. I-am fost aproape și a trecut peste acel impas – este exact momentul când mama se poate gândi că poate copilul nu trebuie să vină pe lume. Încercăm să trecem peste acest punct critic; vrem să ajutăm prin această comunitate, să arătăm că există opțiuni! Și întotdeauna vor exista opțiuni!

R-Luptați contra agresivității împotriva femeilor, contra abuzurilor împotriva copiilor…situații care se întâlnesc nu doar în diaspora , ci oriunde, în viața de fiecare zi, iar cei care trec prin asemenea situații trebuie să știe că există persoane și organizații la care pot apela să îi ajute.

AA-Avem și un punct de ajutor, o mănăstire în sud-estul Franței unde mamele pot merge și rămâne acolo până se liniștește situația lor. În Scoția este preotul Ioan Florin Florescu, de la Biserica ortodoxă românească din Edinburgh cu care am colaborat și ne-a ajutat foarte mult…

R-Care este rolul tău în această organizație?

AA-Promovez activitățile noastre, mă gândesc ce activități am mai putea organiza…m-am inspirat foarte mult din grupul ”Studenți pentru viață”  din România: au făcut proiecții de film, marșuri pentru viață, excursii la Valea Plopului, la părintele Tănase, mai fac vânzări de produse făcute acasă-prăjituri etc. ca să strângă bani pentru mamele care au nevoie de pampers, mobilier, sau altceva…și asta m-a inspirat și pe mine să încerc să ajut cum pot. Am fost mai mult online, suntem în continuare, ne-am gândit să facem o Conferință pentu viață în diaspora, dar a venit pandemia…sperăm că va fi în viitor.

 

„Biserica ortodoxă a rămas ”acasă” pentru mine, m-am regăsit și cât pot, dedic timp și bisericii, din timpul meu.”

 

R-Pandemia a făcut ca oamenii să ajungă mult mai greu, mai puțini și la bisericile românești…Tu și acolo, la biserica ortodoxă românească din Edinburgh ai un rol, o activitate!

AA-Da, sunt paraclisier și îl ajut în altar pe părintele Florescu; îmi place la biserică, simt că mă regăsesc , în cântările bisericești, în viața bisericii…Am mers de mic, și când eram la facultate n-am mai prea ajuns la biserică și cumva, am simțit această nevoie. Am simțit nevoia să mă regăsesc și mi-am pus întrebarea: Eu în ce cred? Ce sunt eu, de fapt? Sunt creștin, sunt ortodox? Și-am început să citesc…Biserica ortodoxă a rămas ”acasă” pentru mine, m-am regăsit și cât pot, dedic timp și bisericii, din timpul meu.

R-Cum reușești să găsești timp pentru toate proiectele de care te ocupi, în care ești implicat?

AA-Încerc să găsesc timp pentru toate. E foarte important să ne organizăm, să avem un program în fiecare zi. Mama îmi spune: Dacă ți-ar da omul 36 de ore într-o zi, ție nu ți-ar ajunge! Încerc să fac cât pot.

 

„Edinburgh…un loc minunat, îl recomand tuturor celor care vor și pot să-l viziteze!”

 

R-Ce îți place cel mai mult în Scoția? În Edinburgh?

AA-Mi-a plăcut de la început orașul; mi se pare un loc minunat, îl recomand tuturor celor care vor și pot să-l viziteze! Măcar o data în viață să vină în Edinburgh; un oraș cu istorie, cultural…avem Arthur Seat, în centru, de unde poți vedea tot orașul, castelul,marea…un loc minunat! Și apoi, Highlands…Alt lucru care m-a fascinat în Scoția: aici creștinismul are rădăcini foarte adânci, de la Sf.Columb la Sf.Patrick…este cumva un leagăn al creștinătății, se vede în modul cum s-au făcut lucrurile și îmi place foarte mult. Pe insula Mull este o mănăstire românească, nu de mult, organizată de părintele Serafim Aldea și dânsul organizează de obicei vara, pelerinaje pe insula, care sunt minunate! Sunt oameni care vin din America doar pentru a merge în acest pelerinaj!

R-Despre scoțieni ce ai spune? Cum i-ai caracteriza?

AA-Sunt foarte buni! Cât am stat aici am auzit tot felul de vorbe de la românii noștri, despre scoțieni; eu nu le văd adevărate…Din punctul meu de vedere, faptul că mi-au plătit școlarizarea, a însemnat mult pentru mine. Faptul că am reușit să termin o facultate și să nu am nici o datorie …față de săracii colegii mei din Anglia , care au rămas cu niște datorii! La Universitatea Heriott Watts este o placă comemorativă a lui Alex Almond, care a fost prim-ministru în Scoția și care zice așa: Când această piatră va fi topită de soare, atunci nu vom mai plăti taxele studenților în Scoția.

R-O națiune care prețuiește educația, înțelege exact valoarea ei.

Alexandru, cum vezi tu viitorul tău? O carieră academică în Scoția, sau te-ai gândit să te întorci în România? Sau în altă parte a lumii?

AA-Sincer, nu sunt 100% sigur ce se va întâmpla. Dar am evaluat toate posibilitățile și le evaluez în continuare. Am primit rezidența permanentă și urmează să-mi iau și cetățenia britanică, deocamdată, îmi doresc foarte mult să termin doctoratul și îmi doresc să devin profesor universitar. Îmi doresc și o familie în viața mea, până la urmă, cariera nu înseamnă tot.

R-Îți doresc succes, să-ți împlinești toate visurile, să rămâi același român de excepție care face parte, la capătul continentului, din Scoția României!

 

Realizator: Ioana Brușten

Producător: Beatrice Vasile