Gimnastă de performanță, balerină, atletă și muziciană, a plecat din țară de mai bine de 30 ani; acum, este avocat în Scoția și unul dintre liderii comunității românești din Glasgow. Energică și extrem de activă, este implicată în numeroase acțiuni de caritate și voluntariat. O enervează teribil când românii își bârfesc țara, pentru că astfel, dau apă la moară celor care ne etichetează în mod nedrept ca cetățeni de mâna a doua.

 

 

Invitata de astăzi este Beatrice Nicholas, avocat, unul din liderii românilor din comunitatea din Scoția. Locuiește în Glasgow, s-a stabilit aici de multă vreme, a venit din România înainte de 1989 și în tot acest timp a făcut foarte multe lucruri: a înființat Scotish-Romanian Society, de asemenea, o asociație pentru studenți, a desfășurat foarte multe activități probono pentru comunitatea românească, i-a ajutat, reprezentat, îndrumat, învățat pe români în multe situații dificile, în care au avut nevoie de ajutor.

R- Cum ați ajuns să vă asumați acest rol?

BN – Bănuiesc că rolul m-a găsit pe mine; eu, prin puterea poziției mele sociale și a contactelor pe care le aveam pe acest teritoriu, prin familia în care am intrat prin căsătorie, am avut privilegiul să pot duce mai departe lucrurile bune sau mai puțin bune, nevoile comunității. La început, reprezentanța statului român nu avea nici un fel de conexiune spre Scoția; de la New Castle nu mai exista nimic în Marea Britanie. Bănuiesc că se considera că Țara Galilor, Scoția și Irlanda de Nord ar fi fost alte state; ele sunt state separate, dar aparțin Marii Britanii. Marea Britanie nu este doar Anglia- politic, geografic și istoric este greșit. Sunt alte moduri de gândire, alte influențe, alt gen de emigrare…

Românii nu înțeleg întotdeauna sistemul, vin foarte puțin pregătiți- nu mă  refer la cei din zona academică, ci la românii care-și caută o viață mai bună, doresc să muncească, să câștige…vorbesc de mâna de lucru pe care Marea Britanie se bazează foarte mult. Să vedem ce se va întâmpla din ianuarie încolo! Se știe deja că vor fi schimbări drastice, a trecut prin Parlament noul act de intrare,se vor face deportări, razii…De aceea am atenționat toți europenii, pentru că nu lucrez doar cu români- să își rezolve statutul imigrațional pe teritoriul Marii Britanii.

R- Propriu-zis dvs.ați văzut crescând comunitatea românească din Scoția

BN– Am văzut născându-se comunitatea, de fapt, și crescând, din toate   punctele de vedere: numeric, cultural, ca și mentalitate- e mult de lucru acolo…Trebuie să evolueze, întâi, spre binele lor personal, și apoi pentru alții. Vin de multe ori cu probleme cetățeni- nu doar români, și alte naționalități-și nu sunt pregătiți să asculte sfatul juridic, de business sau pur și simplu sfatul personal, pentru că zic: ”dar în Italia era așa” sau ”în România era așa”. Le spun: ”Dragă domnule, clar că ești în țara greșită!” Uneori, ca să fii blând trebuie să fii dur, ca să învețe ce e bine pentru ei. Dacă dorești să te integrezi și cuvântul cheie pentru tine este integrare, abia atunci vei vedea roadele muncii tale; altfel vei rămâne sclav în Europa. Și din nefericire așa suntem categorisiți: sclavi în Europa. Și este păcat!

 

 

 ”Nu vă mai bârfiți țara! În felul acesta, nici voi nu veți fi respectați!”

 

R-V-am auzit afirmând ceva care mi-a plăcut foarte mult; faptul că le spuneți celor pe care îi consiliați: ”Nu vă mai bârfiți țara! În felul acesta, nici voi nu veți fi respectați!”

BN– E un punct de vedere foarte personal. Din copilărie am știut că românul este un om mândru, dar nu trufaș. Mândru de portul său, mândru în a-și prezenta muzica, inima sa, poezia; mândru în a-și proteja familia. Și mândru că rufele se spală în casă, cum spuneau bunicii. Atunci, spală-ți rufele în țara ta, gândesc eu. Și când mă lovesc de un rasism instituțional, aici, în Marea Britanie, rasism pe care cetățeanul obișnuit poate nu-l vede așa, cu ochiul liber, îmi dau seama că bârfindu-ți țara, le dai apă la moară acestor instituții. Și așa, în diverse statistici, la recensăminte, când diverse comunități sunt categorisite în funcție de problemele pe care le crează, precum românii nu sunt nici unii. România este mânjită. Am ajuns o țară de iobagi în ochii străinilor; foarte greu să ne ridicăm de acolo.

R-Trebuie să plece de la fiecare dintre noi, de la atitudinea noastră, de la felul în care ne raportăm la țara din care venim. Trebuie să învățăm și asta.

 

„Trebuie să rămâi copil, ca să faci față societății în care ne aflăm, mai ales, momentului în care se află planeta, în pandemie. Dacă ți-ai pierdut cu totul umorul și încrederea în oameni, viața deja este foarte tristă.       ”

 

R– Ați spus despre dvs., la un moment dat, că sunteți total atipică; eu v-aș descrie ca pe o explozie de energie. În copilărie, povesteați că ați fost balerină, gimnastă de performanță, atletă, ați pictat, ați cântat la vioară la Școala de muzică- vârsta adultă a venit cu la fel de multe provocări și realizări?

BN- Da! Înzecit! Am avut o copilărie extraordinară, dar destul de regimentată. Am fost sub lumina reflectoarelor, de aceea, acum urăsc atenția: pune-mă într-un colț al camerei și te rog, ignoră-mă! Dar nu se întâmplă așa. De ce sunt performanțele de la maturitate și mai și? Pentru că acum pot să mă comport și ca un copil, pot să fiu copilul care n-am fost atunci. Când prietenii mei se jucau afară, sau colegele mele plecau la bal, eu eram la antrenament. Colegii mei se distrau: ei erau în tabără, noi eram la antrenament; ei erau cu gașca la mare, noi eram în cantonament. Nu regret! Acea copilărie a fost pusă în cui, în așteptare; eu acum pot să mă întorc și să am și 10 ani, și 15 și 20, în același timp să performez și să mă ocup de lucrurile mature. Și, după ce terminăm interviul dacă vreau să-mi pun muzică și să fac tumbe prin casă, asta și fac! Pot să fiu copilul matur.Trebuie să rămâi copil, ca să faci față societății în care ne aflăm, mai ales, momentului în care se află planeta, în pandemie. Dacă ți-ai pierdut cu totul umorul și încrederea în oameni, viața deja este foarte tristă.

 

„Niciodată nu poate fi doar: luăm, luăm. Vine vremea când trebuie să și dăm. Nu dai, nu ai!”

 

R– Tot dvs.spuneați, la un moment dat, că poziția pe care o ocupați, ceea ce sunteți acum, este o poziție meritată, care vine din multă muncă, seriozitate și din privilegiul de a face parte din familia din care faceți parte. Cât de importantă este pentru fiecare dintre noi, familia? Cât ne face din ceea ce suntem?

BN– Interesantă întrebare…Depinde câți membri din familie îi numărăm în      familia apropiată, care sunt ca pilonii de sprijin. E și familia adăugată, pe care o numim ”familie”, cei din comunitate, sau cei atașați familiei…cum e, de pildă, grădinarul meu. Pe lângă familia de sânge, ai familia formată și adunată în jurul tău: oamenii care te fac să fii cine ești, care îți dau echilibru și sprijin. Care te ridică pur și simplu pentru că te apreciază. Cei mai buni prieteni sunt familie! Îți formezi un nou nucleu în jurul tău, sunt cei cu care ai călătorit în toată această aventură de-a fi cine suntem! Oameni de toate națiile, care de câte ori am făcut ceva pentru români, sau pentru greci, au venit lângă mine: aceea este familia! Au apreciat ce face un român pentru românul lui, și s-au bucurat să învețe! Nu aceia care vin să te perie! Vreau să te văd ce faci, ca să-mi arăți că ești familie! Cuvintele sunt ieftine și rapide, mai ales în societatea de aici: hai să te văd în acțiune! Dar trebuie să le fii exemplu, să le răspunzi și să-i sprijini în același mod. Niciodată nu poate fi doar: luăm, luăm. Vine vremea când trebuie să și dăm. Nu dai, nu ai!

R-Ce înseamnă acasă, pentru dvs.?

BN– Acasă e Scoția. Balanța s-a schimbat demult; am plecat foarte tânără din țară, și cât am fost copil am fost mereu plecată. N-am avut casa mea, căminul meu…Dar asta nu mă împiedică să simt ceea ce simt pentru România în care am crescut. Fac lucruri pentru România pe care am cunoscut-o și pe care am lăsat-o în urmă, pe aceea o cunosc și o apreciez și o respect. De aceea am acea poziție puternică: ”Nu vă mai bârfiți țara!”Poate acum s-au mai schimbat lucrurile și am rămas eu în urmă…Dacă mai am de învățat, e OK! Every day is a school day. Fiecare zi este o zi de școală; dacă ești pregătit să începi ziua gândindu-te: ”Mai învăț ceva astăzi” o să fii mai bogat spiritual, mintal, la capătul zilei- înseamnă că ai excelat.

 

„Scoțienii nu sunt zgârciți. Sunt calculați și echilibrați. Sunt buni, calzi. Sunt calmi, veseli- toată ziua s-ar distra! Are și alcoolul o mare influență în această țară, ei dau vina pe vreme, eu le spun că nu-i cred…”

 

R– După atâția ani de când trăiți aici, în Scoția, cum i-ați descrie pe scoțieni?        Bancurile pe care le știe toată lumea spun că sunt zgârciți…

BN– Nu, nu sunt zgârciți. Sunt calculați și echilibrați. Sunt buni, calzi. Sunt calmi, veseli- toată ziua s-ar distra! Are și alcoolul o mare influență în această țară, ei dau vina pe vreme, eu le spun că nu-i cred…și putem dezbate o noapte-ntreagă pe acest subiect. Le-am sugerat să-și facă sport politic, băutura, că ar câștiga la fiecare 4 ani, la Olimpiadă și sunt de acord. Dacă ceri o indicație pe stradă, cum să ajungi la o adresă, dacă pot, te duc până acolo, sau îți arată și-ți zâmbesc. Îți prind privirea pe stradă, îți zâmbesc: nu trebuie să te cunoască! Și să știți că și scoțienii au probleme, să nu credeți că o duc pe roze: sărăcie foarte mare, nivel foarte mare de analfabetism, nivel mare de infracționalitate, criminalitate- arma lor vânătoare e cuțitul…de aceea s-a adoptat un act de lege că orice lamă, cuțit, cuțitaș aflat în posesia ta poate să te ducă de la 2 la 5 ani de închisoare…dacă nu e într-o trusă de lucru, de exemplu, de dulgher. Dar în general sunt binevoitori, buni, te ajută. Sunt oameni faini!

 

„Eu nu urăsc, eu iubesc oamenii. Eu nu-mi voi pierde încrederea în oameni pentru că cineva s-a sculat cu fața la cearșaf în ziua respectivă.”

 

R-Probabil că avocatul Beatrice Nicholas vede multe, pe masa dvs. sigur sunt o grămadă de dosare cu astfel de spețe…

BN– Da, nu numai de-ale românilor, și din alte comunități. Din toate comunitățile. Să nu credeți că pușcăriile sunt pline de români, țigani, și că scoțienii sunt toți acasă. Sau polonezii, arabii, pakistanezii. Românii nu sunt mai răi decât alții.

R– Nu te încarcă aceste cazuri, lucrurile grele, urâte cu care aveți de-a face; chiar dacă nu sunt neapărat sângeroase…

BN– Îți descarci acasă energia negativă; pot fi independentă și neutră, pot fi de ambele părți ale unei situații( avocatul diavolului)…Nu mă afectează, dacă m-ar afecta, n-aș putea să-mi fac profesia corect. Nu contează opinia mea, contează ce spune legea și ce fac, în parametri legali. Mă descarc când mă duc și mai fac o activitate, o acțiune de caritate, mai vedem cine are nevoie de ajutor, probono…Mai dăm un sfat colo, vedem ce se mai întâmplă la Ambasadă…

R-Ziua dvs.are tot 24 de ore, ca a noastră, a celorlați, sau ați căpătat o extindere a ei, de undeva, de Sus?

BN-Faptul că am copilărit foarte regimentat mă face să fiu foarte organizată. Tip armată. Eu pot să fac într-o oră ce alții poate fac în 5; se numește eficiență, competență!

R-Spuneați că, în funcție de loc și împrejurări, puteți fi altă persoană, de fiecare dată. De aceea, poate, după cum spuneți dvs. unii vă iubesc foarte mult, alții v-ar strânge de gât. Ați prefera să vă iubească toată lumea, fără excepție?

BN– Nu! Ar fi imposibil, ireal. Dacă încercăm să fim plăcuți de toată lumea, ne pierdem viața mulțumindu-i pe alții. Îți pierzi menirea și focusul, scopul pentru care ești pe Pamântul acesta. Unii mă iubesc din ură, pentru că au nevoie de mine, dar nu înțeleg sau nu mă înțeleg, depinde care este relația, personală sau profesională; cei care mă urăsc, nu mă urăsc numai pe mine, urăsc în general- nu știu altfel, poate n-au avut privilegiul să fie altfel educați, sau viața le-a fost de așa natură….le găsesc și lor o scuză, de ce urăsc mai mult decât ar iubi, sau ar aprecia. Iar celor care mă iubesc, le spun: eu nu vin cu carte de instrucțiuni! E bine așa cum este. Cei care știu să aprecieze ce fac, apreciază. Aceea este satisfacția mea. Pe cei care nu apreciază, nu-i pot ajuta. Dar dacă aceștia vor veni totuși la mine, să-mi ceară ajutorul, am să-i ajut. Eu nu urăsc, eu iubesc oamenii. Eu nu-mi voi pierde încrederea în oameni pentru că cineva s-a sculat cu fața la cearșaf în ziua respectivă. N-am chef de dramă. Life is to short for that! Viața este prea scurtă pentru așa ceva!

 

Realizator: Ioana Brușten

Producător: Beatrice Vasile