De 22 de ani în Scoția, consul onorific în Aberdeen, cu sufletul plin de imaginile de-acasă și tradițiile românești. Încearcă să facă din comunitatea din Aberdeen o mare familie, știe exact ce ar schimba și acasă, în România, pentru ca oamenilor să le fie mai ușor. Maria Marcaș, despre rădăcinile pe care le luăm cu noi, oriunde am ajunge în lume.
Invitata ediției, Maria Marcaș, consul onorific la Aberdeen.
R-Bine-ați venit la Poveștile românilor din Scoția!
„Eu nu mă simt decât un om simplu și departe de țară, așa am rămas în sufletul meu”
MM– Eu nu mă simt decât un om simplu și departe de țară, așa am rămas în sufletul meu…De aceea, acest titlu simt că mă obligă oarecum să mă depășec pe mine însămi, dar asta este! Suntem cu sufletul aici, în primul rând; noi am venit în vara anului 1998, cu 2 copii, de 6 si 2 ani și nu ne-a fost ușor. Eram cam 15 suflete de români cu totul…
R– Erau începuturile comunității românești din Scoția
MM-Da…erau 2 medici, o asistentă, soții noștri care lucrau în domeniul petrolului…cam 15, în total.
R– Meseria soților a fost cea care v-a adus în Scoția, de-acasă, de la Severin?
MM-Da. Eu nu aș fi plecat niciodată din România mea, eu sunt generația ceaușeilor, de când eram mică mama mea îmi spunea, când îl auzeam pe Ceaușescu la radio, la televizor: El e tatăl tău! Și eu eram foarte derutată, trebuie să fi avut între 3 și 6 ani, mergeam la grădiniță- eu știam cine era tăticul meu, de ce-mi spune mama că cel care vorbește e tatăl meu? Am înțeles mai târziu Decretul care a dus la…
R– La crearea unor generații de decreței…
MM-Da; noi eram obișnuiți să mergem la munte, la mare, eram foarte activi, foarte fericiți- străinătatea era departe. Altă mentalitate, altă cultură, altă economie…noi am crescut în acea perioadă și chiar credeam în societatea pe care noi o construiam împreună, deci, nu a existat niciodată în mintea mea ideea de a pleca din țară. Niciodată.
R-Niciodată să nu spui niciodată, este vorba aceea a americanilor, pentru că uite, nu știi ce îți rezervă destinul.
MM-Da, și ajungând aici, cu tot bagajul meu de amintiri, educație, psihologie…spunând că sunt româncă, din România, cu engleza mea stâlcită- nu mi-o îmbunătățisem, pentru că nu-mi era de folos. Noi, la Turnu Severin învățam sârbește, pentru că filmele le prindeam de la sârbi- am învățat în fiecare zi să mă smeresc puțin. Pentru că vedeam reacția oamenilor la ceea ce spuneam eu: a, daaa, am auzit despre România, am văzut filme…În perioada aceea se difuzau filmele despre orfelinatele noastre, la scurtă vreme au fost evenimentele din Londra…
„Ai aterizat într-o altă lume, nu ești nici de-al lor și nu mai ești nici de-al neamului tău!”
R-Cum v-au privit și cum v-au primit scoțienii?
MM-Ei sunt foarte politicoși, o politețe de care ți-e dor când mergi în altă țară. Am fost și în Australia, se zice de australieni că sunt prietenoși, deschiși…Doamne, mi-au lipsit scoțienii noștri! Pentru că sunt înțelegători, binevoitori și politicoși! Până când am învățat limba și oarecum, cum funcționează societatea lor, la fiecare pas era foarte greu; simțeam că am o vârstă, aveam și 2 copii și mă simțeam împiedicată. Pentru că nu cunosc limba și cultura poporului în care am venit. Și mă simțeam umilită.
R-Nu este ușor să îți iei rădăcinile cu tine și să pleci.Mulți dintre cei care nu au făcut acest pas, dar poate au visat s-o facă se gândesc că este o aventură, ceva extraordinar, Pământul Făgăduinței…Multe visuri populează capetele oamenilor, în general; dar când ești pus în această situație îți dai seama că nu este ușor deloc. Limba nu e limba ta maternă, nu te regăsești în cultura care este alta decât cea în care ai crescut și ai fost educat, și toată perspectiva se schimbă. Îți dai seama că ai aterizat într-o altă lume.
MM-Ai aterizat într-o altă lume, nu ești nici de-al lor și nu mai ești nici de-al neamului tău! Mama mea, o femeie simplă, de la țară, dar de-o înțelepciune deosebită, era singura care simțeam că mă-nțelege, înțelege că mi-e greu. Din punctul de vedere al tuturor celorlalți, eu eram foarte bine! Eram bine, financiar, aveam un confort dar dorul de-acasă și frustrările…copiii erau bolnavi,aveau febră, de exemplu, îmi învățam lecția în engleză, sunam și mi se spunea: ok, acum este vineri, vino marți. Cum, marți? Mă blocam.
R-Alte obiceiuri, alt stil de a trata…
MM– La noi în țară imediat mergeam la doctor, ba poate că primeam și un antibiotic…
R– Da, diferențele astea, până te obișnuiești cu locul, se tot adună, la fiecare pas, în toate domeniile…
„Trebuie să iei și rădăcinile cu tine, să plantezi copacul vieții cu rădăcină cu tot, în altă parte, pentru că altfel nu înflorește”
MM– Prietenele pe care le am aici de 22 de ani deja, le-am întâlnit în magazine, unde am fost atât de fericite să auzim o vorbă românească…Ești româncă? Ce mă bucur! Reacții pe care nu le-ai mai întâlnit după aceea, după 2007, 2008…A fost greu și-am trăit oarecum izolați; până când în Aberdeen am avut o profesoară tânără, care a venit la una din facultățile de aici. Îi spuneam că dacă e ceva ce îmi lipsește de acasă, este hora din sat, Nedeia din sat. Pleacă omul de la țară la oraș, sau în străinătate, pentru un trai mai bun dar veneai o dată pe an, la Nedeie: jucai în horă și babele de pe margine spuneau: cutare e al lui cutare, ia uite ce copil mare are, ia uite ce…asta îmi lipsea. Te reconectai, știai cine este fiecare, reveneai ca apa în matcă. Și profesoara asta tânără, Liliana mi-a spus: dar organizează tu o horă! Eu am zic că nu sunt în stare, n-am organizat niciodată nimic…Ei, cum să nu, faci cum ai vrea tu să fie! Eu aș vrea să fie ceva grandios, ca să știe lumea cum ne distrăm noi, cine suntem…
R– Nu numai că ați reușit să faceți asta, ați reușit s-o transformați într-o tradiție; faptul că ați păstrat România în inimă, și toate amintirile, dorurile, se reflectă în tot ceea ce ați făcut. Pentru, și în comunitatea de la Aberdeen. An de an, o sărbătoare pentru comunitatea românilor, în care să se simtă bine, să-și aducă aminte de casă, cu dansuri, muzică și mâncare românească, cu portul tradițional românesc…
MM– Eu mă conduc după principiul: fac pentru cei din jur și îi ajut așa cum mi-ar plăcea mie să fiu ajutată; dăruiesc cu drag, așa cum mi-ar place mie să primesc. Seara românească a început cu filmulețe despre tradiții, locuri…la-nceputuri am gătit, singură, pentru 120 de persoane. La sfârșitul serii spuneam: n-o să mai fac niciodată așa ceva! că nu mai puteam…De la an la an îmi doream să fie mai elegantă, această seară specială. Mi-ar fi plăcut ca mămica mea, părinții, să mai trăiască, să vadă că îmbrac costumul popular, ia…în copilărie mi se părea că-și bate joc de mine când îmi spunea să mă duc la Nedeie în costum popular, nu în rochie, cum voiam eu…
R– Ați simțit că românii din comunitatea din Aberdeen au nevoie să-și aducă aminte de rădăcinile lor, să se conecteze cu spiritul de acasă?
MM-Sigur! Eu în sinea mea, îi îmbrățișez cu drag, pe toți; observ familii care nu vor să vorbească decât în engleză cu copiii și zâmbesc, îngăduitoare, pentru că oricât ai vrea să te integrezi, nu o faci vorbind o engleză cu accent românesc cu copilul tău, în casă. Vorbește românește cu copilul tău în casă, pentru că el oricum învață engleza cum trebuie, de la școală. Și chiar și aceștia, care vor să se desprindă, care nu vor să se întâlnească cu români, după un an, 2, 3, ajung să vină la evenimentele noastre, prietenii lor cei mai buni să fie tot dintre români…și-atunci nu poți decât să-i privești cu îngăduință. Trebuie să iei și rădăcinile cu tine, să plantezi copacul vieții cu rădăcină cu tot, în altă parte, pentru că altfel nu înflorește.
„Când simți că vrei să faci ceva din suflet, ori pentru a cinsti memoria bunicilor, străbunicilor tăi, ori pentru că te gândești că cineva aici, ar beneficia, mergi înainte! Nu aștepta aprobarea celor din jur”
R-Am vorbit direct de petrecere și de Seara tradițională românească, pe care o organizați. Dar sunt și alte evenimente de care vă ocupați: sunteți membru fondator, ați fost de-a lungul vremii și președinte, organizator de evenimente al Societății Scoțiano-Române. Scot-Ro.
MM– Am înființat The Scottish Romanian Society tot la îndemnul Lilianei; eu îi spuneam: sunt lângă tine, orice vrei să faci te ajut! Așa mă vedeam, ca pe o persoană de încredere, loială, dar nu una care să conducă, să organizeze. Pe urmă, Liliana a trebuit să plece din Aberdeen…
R-Și ați organizat o mulțime de evenimente: de Paști, ateliere de vopsit ouă,de Mărțișor- confecțioare de mărțișoare..
MM– De multe ori, te împotmolești în diversele păreri ale diverșilor oameni: de ce să facem asta, ce nevoie avem de asta? dar, dacă mergi mai departe și organizezi și anunți că se va întâmpla în ziua de, la ora de…oamenii vin. Nu este ușor, dar nu trebuie să aștepți să fie toți de acord. Când simți că vrei să faci ceva din suflet, ori pentru a cinsti memoria bunicilor, străbunicilor tăi, ori pentru că te gândești că cineva aici, ar beneficia, mergi înainte! Nu aștepta aprobarea celor din jur.
R-Avem noi un talent al contrazicerii, al parerii contrare…
MM– Oamenii au văzut când au venit aici, li s-a spus: That`s the rule! Asta e regula! Noi suntem obișnuiți să comentăm regulile: da` de ce așa? E mai bine altfel! Ori aici, dacă s-a decis să se respecte o regulă, toată lumea respectă regula.
R-Ce vă impresionează cel mai mult la scoțieni? Din felul în care sunt, în care se poartă, în care reacționează în diverse situații?
MM-Sunt oameni și oameni, ca și la noi; sunt foarte mulți cu suflete deschise, deși au o distanță a lor, pentru că așa au fost crescuți, în primul rând un respect pentru spațiul tău. Sunt vecini care îți sar în ajutor, dar nu sunt ca românii noștri, nu-ți intră în suflet…Bârfesc și ei, comentează și ei, dar nu așa pe față…
R-Cred că este tot despre respectarea unor reguli: respecți spațiul celuilalt, intimitatea celuilalt, ziua lui liberă…păstrezi o oarecare distanță care ține tot de politețe.
MM-Mi-aduc aminte ca făceam un curs, la colegiu, ceva în IT, și m-am împotmolit…și o doamnă mai în vârstă mi-a explicat cu atâta răbdare…Am înțeles și am plecat de acolo simțindu-mă atât de bine; mi-aduceam aminte de acasă, unde Doamne ferește să-ți arăți punctele slabe!pentru că vine cineva care e deștept și te-ntreabă: cum, dar tu nu știi asta?
„Cred că, începând de anul acesta(2021) se vor schimba lucrurile…și va ține de fiecare în parte cum se va organiza și cum își va păstra tradițiile”
R-Ce ați aduce și implementa în România, dacă s-ar putea face asta, de la scoțieni și din Scoția?
MM-O, aș face Biroul Cetățeanului, în Turnu Severin.
R-Ați și lucrat la un astfel de birou!
MM-Da, orice problemă ai, vii acolo; nu te știe nimeni, vecinul, rudele…și orice problemă ai, ești înțeles și ajutat. Acesta este scopul acestui birou, să-l ajute pe cetățan; și merge destul de departe! Când sunt depășiți de partea legală, te recomandă unui notar sau avocat. Dar ei te ajută destul de mult; ori, acasă, nu ești sfătuit cum este mai bine și mai simplu să rezolvi o problemă. Să nu-ți ia atâta timp; lumea nu este informată. Informațiile vin de la o cunoștință, un vecin, o rudă…nu așa se face. În plus, trebuie să oferi informația pe înțelesul persoanei respective. De ce să ceri ajutor financiar de la rude, de exemplu, când poate tu ai dreptul la o pensie de handicap, și nu știi asta? Sau alt tip de pensie…Să-ți cunoști drepturile, îndatoririle…Aș merge din poartă în poartă, la mine în sat, să fac lucrul ăsta pentru oameni, aș face asta cu drag!
R-Ați mai făcut ceva în Aberdeen; ați făcut parte din conducerea Centrului Internațional, al cărui scop este reunirea diferitelor grupuri etnice
MM-Când îmi era greu, mă gândeam ce poate face o femeie singură, într-o țară străină. Acest Centru Internațional părea foarte ofertant: promitea că te ajută cu limba, cu informații, să te integrezi, exact ceea ce noi făceam cu Scot-Ro, dar aici vorbeam de mai multe naționalități. A fot interesant, păcat că nu adurat foarte mult și s-a închis. Prin ei am organizat prima și singura Zi internațională a copiilor, o punte de legătură între toți copiii; în rest, am organizat-o doar noi, între români. Cred că, începând de anul acesta(2021) se vor schimba lucrurile; dacă până acum eram încurajați să ne exprimăm cultura, obiceiurile…acum sunt sigură că va fi o altă atitudine…
R-PostBrexit?
MM-PostBrexit, da; mult mai tăcută…și va ține de fiecare în parte cum se va organiza și cum își va păstra tradițiile. Noi, românii, suntem foarte mulți aici, vom merge mai departe cu multe dintre workshopurile, activitățile noastre…sentimentul meu personal este că nu vor mai fi încurajate din exterior. Acum, chiar că vor veni din interior! Dar scoțienii, totuși, sunt altfel decât englezii: mai simpli, mai primitori, mai calzi…
R-Credeți că a reușit comunitatea din Aberdeen să transforme acest loc într-un altfel de „acasă”?
MM-Cred că acest „acasă” din Aberdeen este o oglindă a ceea ce aveau și acasă: câțiva prieteni, familia și atât. Cu ce m-am luptat eu mereu, am încercat să forțez mâna tuturor: să ne strângem toți împreună! Măcar din când în când! Chiar și ai mei, în casă, îmi ziceau: De ce faci toate astea, dacă te stresează atât de mult? Nu mai face! Dar perspectiva de a nu mai face este așa de tristă, încât prefer să fiu atât de ocupată. Dar ar face altcineva, bine, merg și susțin, dar dacă nu face nimeni, n-o să se facă deloc? Cum o să fie?
R-De aceea sunteți consul onorific, de aceea îi reprezentați pe oamenii de acolo, datorită acestei disponibilități fantastice și a acestei energii de a vrea să-i coagulați, să-i adunați împreună, să le fie bine, să fie informați și să fie acasă, acolo, pentru ei, într-un cerc cât mai larg și mai cald.
MM-A fost mult mai ușor de când avem și biserica, pentru că omul care-l caută pe Dumnezeu nu-și va nega nici rădăcinile.
R-22 de ani înseamnă o viață de om, care a împletit ce are mai bun Scoția și România…
MM-Mi-ar plăcea ca toți să înțeleagă că dacă cineva încearcă să construiască, să organizeze, ceva, să nu-l invidieze și să-l ajute dacă pot. Nu-ți răpește ție oportunitățile, sau succesul ci dimpotrivă: fiecare trebuie să fie încurajat să facă câte ceva. Poate mie-mi place hora, muzica populară, altul este cu muzica clasică…să ne susținem unii pe alții, asta aș dori eu să înțeleagă fiecare în parte. Să ne sprijinim, pentru că este loc pentru toată lumea și cu cât omul se ridică mai mult și este mai mulțumit, mai împăcat, cu atât radiază bunătate și fericire în jurul lui.
R-Și așa se transformă întreaga comunitate!
Realizator: Ioana Brușten
Producător: Beatrice Vasile