Învață permanent câte ceva, și-apoi împărtășește cu ceilalți; organizează, crează, imaginează proiecte și evenimente- este efervescentă și mereu optimistă. Profesor, mediator cultural și promotor al folclorului românesc, Geanina Lucan este un cavaler al educației fără frontiere!

 

Invitata ediției este Gianina Lucan.

R-Gianina este profesor de limba română, profesor de religie și mediator cultural.

Și este cetățean european, pentru că a plecat din România, a trait în Italia 7 ani, după care s-a mutat în Scoția unde este de vreo 5 ani și jumătate.

Ce te-a făcut să părăsești România, Gianina, și mai apoi, ce te-a făcut să dai Italia pentru Scoția?

GL-Am plecat din România în anul 2008, după câțiva ani buni de învățământ- din 1996 ,cu grade didactice, o experiență destul de frumoasă- m-am decis să plec după ce ni s-a tăiat din salarii 25% , tuturor bugetarilor, nu numai profesorilor. Mi-am dat seama că mi-ar fi tare greu să-mi creez o carieră așa cum mi-aș fi dorit în țară, și-atunci, am decis să plec în Italia. De ce în Italia? Deja soțul era plecat, lucra acolo; m-am informat, de un an era deschis proiectul Limbă, cultură și civilizație românească, am aplicat și am mers ca și profesor de LCCR: limbă, cultură și civilizație românească- având grupe de vârste diverse, orașe diverse, a fost destul de greu, dar a fost un pas important în cariera mea.

R-Eu am senzația că tu ai iubit Italia și că te-ai integrat acolo foarte bine; cum s-a-ntâmplat că, după 7 ani- o perioadă destul de lungă, în care prinzi totuși, rădăcini- cum s-a făcut că ai plecat spre Scoția?

GL-Da, am iubit Italia și o iubesc, totdeauna va fi acolo, într-un colțișor din inima mea, ne-am integrat foarte repede, atât eu cât și copiii- am plecat din România împreună cu copiii, nu i-am lăsat la bunici, erau într-o perioadă destul de fragilă: băiețelul a început clasa a 4a în Italia, iar fetița, clasa 1. Nici eu n-am stat cu mâinile în sân, am încercat să fac o Asociație socio-culturală, ceea ce mi-a reușit, am făcut 2 mastere la Universitatea Sapienza din Roma, am contribuit și din punct de vedere politic la viața comunității românilor din Guidonia-Montecelio, regiunea Roma, am realizat diverse activități sociale și culturale și într-adevăr, ajunsesem la o etapă destul de frumoasă. Dar, parcă ceva-ceva îmi lipsea; toată viața am încercat să mai fac și un doctorat de cercetare, nu eram decisă asupra domeniului…În Italia am descoperit acest aspect al medierii, nu numai medierea culturală, am mers pe toate ramurile medierii( familială, civilă, comercială etc) și-am vrut să fac un doctorat de cercetare în mediere politică internațională. Acest doctorat de cercetare era în Scoția, la Universitatea din Edinburgh. Un cuvânt decisiv în hotărârea de a pleca l-au avut și prietenii mei, o familie mixtă, el irlandez, ea italiancă, extraordinar de bine pregătiți în domeniul cercetării, care plecau și ei la Universitatea din Edinburgh, cu copiii lor- și-am plecat împreună. Nu a fost să fie, să duc acest doctorat până la capăt, m-am izbit de partea lingvistică- pentru un doctorat de cercetare îți trebuie o engleză academică, iar eu nu eram la acel nivel. În Scoția este și un accent destul de complicat…mi-a fost foarte greu să mă integrez. Dar visul meu rămâne și țelul meu este să-l ating! Deci, a trebuit să fac altele, dar tot pe domeniul meu educativ- am fost în România, mi-am echivalat studiile și sunt profesor și în Scoția- atât la liceu cât și la elementară, pentru că dubla mea calificare a fost recunoscută și în Scoția.

R-Spuneai că n-ai stat cu mâinile în sân; sunt convinsă că nu, nu aveai cum, ești o persoană extrem de activă! Ce predai în Scoția?

 

Aș pune mai mult accent pe lucrul la școală decât acasă- acasă, oamenii trebuie să-și vadă de familie, să se bucure unii de alții …cred că ar fi timpul ca temele pentru acasă să nu mai fie atât de multe. Să-i dăm voie copilului să se joace, să-și trăiască copilăria. Am văzut asta în Scoția și este minunat!”„

 

GL-Abreviat, ar fi RMPS, pe lung: religie, morală și filosofie, la liceu, și sunt și învățătoare- full registration sunt pe partea de profesorat. Viața mea, în această etapă educativă a fost la liceu- am lucrat foarte mult cu tinerii, îmi plac norm tinerii, am organizat și un grup folcloric…

R-Vorbim și despre asta, cu atât mai mult cu cât i-am și văzut „în acțiune”! Ești profesor în Scoția de câțiva ani, deja; din perspectiva ta, ce am avea de învățat noi, românii, din experiența Marii Britanii, mai exact, a Scoției? Tu poți să faci această comparație, să vezi diferențele; care crezi că ar fi plusurile esențiale pe care ar fi bine dacă am ști să le translatăm, și în sistemul nostru?

GL-O întrebare care mi-ar plăcea să fie pusă „de sus”: chiar aș propune Ministerului Învățământului să organizeze o întâlnire, chiar online, cu toți profesorii emigranți, din diverse țări, despre punctele slabe și punctele tari din învățământul românesc. Asta, pentru a crea o structură mai bună, să ajungem la nivelul educativ european. Nu avem lucruri foarte- foarte rele, dar sunt multe de îmbunătățit. Aș pune mai mult accent pe lucrul la școală decât acasă- acasă, oamenii trebuie să-și vadă de familie, să se bucure unii de alții, nu să vină mama obosită și tatăl stresat, că cel mic nu știe să facă un subiect, o temă. Părinții fac între ei grupuri pe whatsapp să deslușească misterul…cred că ar fi timpul ca temele pentru acasă să nu mai fie atât de multe. Să-i dăm voie copilului să se joace, să-și trăiască copilăria. Am văzut asta în Scoția și este minunat!Dacă în Italia și în România copiii își rup spinarea cărând manuale, cărți alternative, culegeri, aici elevele de liceu merg cu poșeta la școală! Totul este gratuit în Scoția, începând de la pix, creion, caiet…în afară de uniformă, totul este gratuit. Au vestiarele lor, au posibilitatea să mănânce o masa caldă la școală- în acest timp, profesorii cu elevii au diverse discuții ca de la prieten la prieten- se crează un feeling sănătos, profesorul îl înțelege pe elev și dincolo de bancă…fiecare copil e o lume! Îl observă printre ceilalți copii, îi vede reacțiile…e cu totul altceva! Mi-ar plăcea, de asemenea, ca toate liceele să aibă același profil, că tot nu-ți oferă un loc de muncă după ce termini, nu sunt școli profesionale- cu diferența ca, din clasa a 10-a, a 11-a, copiii să-și aleagă nivelul de studii. Dacă un elev, de exemplu, nu vrea să meargă mai departe la facultate pe un profil de mate-fizică, poate să-și aleagă o matematică la un nivel mai scăzut, pentru ceea ce-l interesează pe el. Se poate încerca pe școli-pilot, pe clase-pilot, dar fără să se simtă copilul ca un cobai. Mi-aș dori din toată inima să deschid în România, începând de la o grădiniță cu acest sistem britanic, până la o școală- dacă îmi permite sistemul și sunt ajutată. Un alt lucru extraordinar la sistemul scoțian de învățământ: nu există corigenți, nu există repetenți, nu există abandon școlar! Dacă la 16 ani nu mai vrea să facă școală, nu mai face! Poate să muncească. Dar după 1 an, 2, 3, dacă se răzgândește și vrea să revină la școală- sistemul de învățământ scoțian le oferă acest lucru. Și-atunci, nu există o dramă socială, nivelul de trai crește, se maturizează mai repede și rata de șomaj e mai mică. Și încă un lucru extraordinar în învățământul scoțian: prin anul 3 sau 4 de liceu li se oferă o săptămână sau două de muncă. Experience work. Dacă îmi doresc să ajung polițist, de exemplu: școala colaborează cu Poliția și îmi oferă o săptămână în care să experimentez ce înseamnă să fiu polițist.

R-Experimentezi „pe viu”: să vezi dacă visul tău seamănă cu realitatea…

GL-Toți elevii trec prin acest filtru: îmi place cu adevărat, sau da, credeam că mi-ar plăcea, dar nu e de mine! Li se face o fișă de evaluare, se trimite școlii…se cheamă orientare școlară. La noi ajung copiii în clasa a 12-a și dacă îi întrebi: unde vrei să dai admitere? zic: nu știu, mama vrea să merg la medicină, tata vrea să mă fac avocat. Dar tu, tu ce-ai vrea, ce-ți dorești? Nu știu. Pentru că nu au această orientare școlară.

 

„Lumea asta a diversității ne unește și ne îmbogățește mai mult decât ne-am putea închipui!”

 

R-Gianina, mediatorul cultural cu ce se ocupă? Ai făcut și asta, în Scoția?

GL-Da, am deschis o asociație în ideea de a ajuta comunitatea românească, și nu numai- se numește The Romanian Multicultural Center in Scotland. Noi suntem români, născuți în România, dar putem fi de etnie evreiască, maghiară, rromă, tătară, macedoneană…Asta înseamnă mediere culturală, să reușești să abordezi persoana de altă etnie, chiar dacă este cetățean român, să înțelegi foarte bine ce-și dorește, ce simte, și ce i-ar plăcea să facă, în comunitatea românească. Lumea asta a diversității ne unește și ne îmbogățește mai mult decât ne-am putea închipui! Medierea culturală se referă și la religie, și la apartenența politică…este o ramură minunată! Ar trebui să facă mediere oricine, măcar să citească ce înseamnă a fi mediator. În familie, când copiii se ceartă, mama mediază conflictul…La școală, dacă un profesor este și un bun mediator, este cadrul didactic ideal!

R-Gianina, pe oriunde ți-a purtat viața pașii, tu ai fost un promotor al tradițiilor și al folclorului românesc: c-a fost Italia, sau Scoția, ai înființat și ai condus ansambluri folclorice care să aducă în prim plan portul popular românesc, muzica și dansurile românești…tu și Ariadna, fetița ta, cântați și voi! Mă gândeam care a fost gândul initial, ce ai vrut să le arăți italienilor, scoțienilor, despre români?

 

„Scoțienii…sunt respectuoși în legătură cu culturile celorlalte popoare; ar trebui să învățăm și noi asta!”

 

GL-Sunt o iubitoare de folclor în general, nu numai a folclorului autentic românesc; am eu așa, o afinitate…pentru a înțelege mai bine un popor, trebuie să-i cunoști cultura. Chiar sunt o culegătoare de folclor, nu numai de cântec, ci și vestimentar. Când promovez cultura noastră este ca și cum m-aș promova pe mine, personal; spun cine sunt eu și în spatele meu, o întreagă Românie! Chiar dacă eu sunt din Moldova, din Bacău, am încercat să aduc câte puțin din fiecare regiune a țării,ca să ne înțeleagă mai bine ceilalți. E ușor să te înțeleagă când tu îți expui idealurile, istoria poporului, cânți ceea ce te doare și ceea ce ți-ar plăcea să faci…și unește! În Italia am colaborat și cu alte ansambluri folclorice, cu cei din Ucraina, India, Spania, cu toate etniile care sunt în Roma- am încercat și în Scoția, la fel! Acum 2 ani am prezentat cântece tradiționale de Crăciun, colinde și am cunoscut grupuri folclorice internaționale din Franța, Ucraina, Rusia…am cântat împreună cu Ariadna, fetița mea, O, ce veste minunată! și a fost frumos. Ceea ce-mi place mie foarte mult la scoțieni este că ei chiar își promovează cultura, oriunde ar fi! La orice colț, se cântă la faimosul cimpoi, poartă costumul lor traditional, kiltul- am făcut câteva cercetări și mi-am dat seama că fiecare culoare înseamnă ceva anume și aparține unui clan…Toate acestea spun ceva despre identitatea lor!

R-Da, și încă ceva; pe lângă castele, situri…fiecare pietricică, dacă a avut importanță de-a lungul istoriei acestui pământ, este expusă, i se  pune povestea la îndemâna tuturor, sunt invitați oamenii s-o viziteze…o deschidere de a prezenta și promova istoria neamului lor, fabuloasă!

GL-Am fost invitați de 8 martie cu Ansamblul folcloric din Edinburgh la un home care în Drummond Grange, unde manager este o româncă, și am cântat- din nai, Raymond Balașca, el a făcut parte din ansamblul folcloric și în Italia și în Scoția, au dansat călușarii, au prezentat portul popular, iar eu am cântat Trandafir de la Moldova; nu vă spun cât de interesați erau să ne cunoască, cât le-a plăcut! Sunt respectuoși în legătură cu culturile celorlalte popoare; ar trebui să învățăm și noi asta!

R-O atitudine sănătoasă și normală! Gianina, cum ți s-au părut scoțienii în comparație cu italienii, cu românii?

 

„Chiar am vrut să arăt oamenilor că România este o țară frumoasă, cu oameni inteligenți și copii deștepți!”

 

GL-Da, am fost și în Irlanda, acum 2 ani, la un festival multicultural, unde am cântat și în limba română, cântece populare românești, dar am cântat și în hindi, în urdu, mai exact; am o afinitate pentru cultura indiană, de mică…pot să spun că atât cei din Irlanda de Nord, Scoția, Italia- au un raport puternic emoțional cu culturile celorlalte popoare. În Italia mi-a fost mai greu, în primii ani, pentru că am ajuns într-un moment de criză și pentru Italia, și pentru România. Câțiva români violaseră o italiancă și italienii erau supărați pe noi; am suferit și am fost atinși direct de așa-zisul rasism. Chiar dacă nu ne băgau pe toți în aceeași oală, se născuse acea râcă: e român, gata, trebuie să plătească! A fost complicat anul acela 2008-2009, și de aici s-a născut dorința de a arăta că nu toți românii sunt la fel. Copiilor li se vorbea urât la școală, fetița chiar refuza să mai meargă la școală, pentru că o jigneau și atunci am zis: trebuie să iau atitudine! Mi-am deschis asociația, am luat legătura cu Primăria, m-am implicat politic și am prezentat primul spectacol românesc în Guidonia-Montecelio. Am arătat că și cultura noastră este la fel de bogată ca și a lor, că suntem și noi un popor cu bune și cu rele, ca și fiecare, și că nu trebuie să fim judecați după faptele câtorva, toți. Chiar m-am ambiționat și am făcut un proiect Comenius în școlile din regiune, un schimb de experiență cu o școală din Botoșani- a avut un impact extraordinar! Copiii au mers în vizită în țara parteneră- italienii care nu cunoșteau România au avut surpriza să constate că nu este Africa…le fusese foarte teamă, părinților în special, de acest necunoscut numit România. M-am mândrit cu acest proiect despre care au scris și ziarele locale din Italia și din România. Chiar am vrut să arăt oamenilor că România este o țară frumoasă, cu oameni inteligenți și copii deștepți!

R-O persoană activă, implicată, de-a dreptul efervescentă!

GL-În Italia sunt mulți copii din Rusia, Bulgaria, din Asia: India, Pakistan…pe lângă cei români; ca mediator cultural, am realizat un proiect foarte mare- am adus toți copiii să învețe despre culturile celorlalți. În fiecare săptămână le prezentam muzica, limba, portul din alte culturi. Își prezentau fiecare cultura, celorlați. Am respectat la italieni faptul că preoții catolici au deschis bisericile lor, permițând și ortodocșilor să-și țină slujbele religioase.

R-După tot acest traseu, ca un serial cu multe episoade, unde te vezi peste 5 ani, să spunem?

 

„Toată viața avem de învățat, tot timpul vom fi într-o continuă formare, schimbare; trebuie doar să ne adaptăm, să încercăm să-i înțelegem pe ceilalți. Să fie mai multă educație…”

 

GL-Aș dori să-mi termin acest doctorat de cercetare; după care, sincer, m-aș întoarce acasă! Aș dori să aduc din mica mea experiență din cele 2 țări, câte ceva bun în țara mea; aș dori să fiu ajutată, de cei „de sus”, pentru a face posibilă această schimbare. Este necesar, este prioritar să facem asta în învățământul românesc! Rădăcinile sunt rădăcini; pe oriunde te-ai duce, gândul tot acolo este…

R-Cred că ar putea fi benefic un astfel de proiect, o astfel de întoarcere- care să aducă cu ea multă experiență și să determine măcar o mică schimbare, sau, o schimbare pas cu pas, nu neapărat mică.

GL-Toată viața avem de învățat, tot timpul vom fi într-o continuă formare, schimbare; trebuie doar să ne adaptăm, să încercăm să-i înțelegem pe ceilalți. Să fie mai multă educație, inclusiv în limbaj…Trebuie să facem ceva să ne aducem tinerii acasă! Cei formați afară, care au plecat din România să-și facă studiile în străinătate- ei trebuie să se întoarcă să aducă ceva nou! Să fim lăsați să punem în practică, să fim ascultați, să facem reuniuni între noi…sunt foarte mulți colegi de-ai mei care își doresc o schimbare, chiar dacă n-au plecat niciodată în altă țară! Dar au citit, au văzut, au făcut comparații…

Mi-ar plăcea să am această ocazie, pe viitor, în țară, să ne adunăm mai mulți, să ne așezăm la masă și să vedem ce-am putea face pentru noi!

R-Mult succes, și aici, și pentru viitor, când va fi să fie!

 

Realizator: Ioana Brușten

Producător: Beatrice Vasile