A vrut mai mult de la viitor, și de aceea a schimbat România pe Scoția; și-a dorit să-și împlinească visul din copilărie, de a avea o afacere proprie, și a schimbat  IT-ul cu o brutărie. Face covrigi și alte bunătăți în Glasgow, greutățile  nu fac decât să-l ambiționeze și mai tare, iar viitorul arată din ce în ce mai bine!

 

 

Invitatul ediției este Petru Blaj.

R-Petru a absolvit Facultatea de Computer Science în România, la Galați, la Universitatea „Dunărea de Jos” iar asta este o specialitate care îți oferă șansa de a găsi un loc de muncă oriunde în lume, IT-iștii sunt invidiați din punctul acesta de vedere; nu numai șansa de a găsi un loc de muncă, ci și de a fi bine plătit! Tu ai lucrat după absolvirea facultății în țară, nu ai plecat direct…

PB-Da, am lucrat pentru o scurtă perioadă după ce am terminat facultatea, 18-20 luni, cam așa; cât despre domeniu, într-adevăr, îți oferă oportunități și ăsta a fost și gândul meu când am ales-o…

 

„… îmi doream mai mult pe viitor, știam că pot să fac mai mult, să mă dezvolt, să învăț mai multe”

 

R-De ce ai ales să pleci din țară? Foarte multă lume, când face pasul ăsta, îl face pentru că în România nu găsește locul potrivit( de muncă) în care să se desfășoare, sau sunt probleme financiare, iar domeniul tău, ofertant peste tot în lume, ar fi putut să fie ofertant și în țară.

PB-Povestea mea nu e diferită de a altor români care au luat această decizie; nu situația financiară în momentul plecării, a fost primul motiv, ci mai ales faptul că îmi doream mai mult pe viitor, știam că pot să fac mai mult, să mă dezvolt, să învăț mai multe, și îmi doream ca atunci când voi întemeia o familie, când voi avea copii să aibă mai multe oportunități de dezvoltare, un sistem educațional ceva mai bine pus la punct, un sistem medical ceva mai bine pus la punct- pentru mine, asta a contat foarte mult! Astea au fost principalele motive pentru care am luat decizia…

R-Ai plecat către mai mult și mai bine, ceea ce este absolut firesc

PB-Nu aveam de unde să știu la momentul acela dacă va fi mai mult sau mai bine…la fel ca mulți alții, vorbeam cu prieteni plecați în afară, vedeam exemple din afară, citeam pe internet despre cum se desfășoară anumite lucruri și am crezut că o să fie mai bine și pentru noi.

R-În drumul vostru spre o altă viață, prima oprire în UK a fost în Anglia

PB-Când am luat decizia de a pleca- am cântărit opțiunile vreo 2 luni- aveam de ales între Norvegia și Marea Britanie, implicit Anglia. În ambele locuri aveam pe cineva la care să putem sta primele săptămâni, până ne stabilim, până vedem ce e de făcut…Când am luat noi decizia, în 2016, în domeniul în care lucrează soția mea era puțin dificil, era puțin criză…pe lângă faptul că nu cunoșteam norvegiana, o limbă mai dificilă, nici piața muncii nu era foarte atractivă în momentul ăla. Așa că am decis să venim în Marea Britanie, implicit în Anglia, într-adevăr. Am vorbit înainte cu un prieten foarte bun din copilărie stabilit acolo, mi-a explicat ce și cum și am luat hotărârea să încercăm. Inițial am plecat doar eu, cu înțelegerea că atunci când îmi găsesc eu un job o să-și dea și ea demisia, să vină încoace. Din fericire, procesul ăsta a durat doar câteva luni.

R– O alegere calculată, aranjată, făcută cu cap, cu un plan; nu v-ați aruncat cu capul înainte, cum se spune

PB-Îmi place să cred că în principiu, facem mișcări calculate, de cele mai multe ori; bineînțeles că apar și lucruri neașteptate…Ea avea mai multă experiență în muncă, câștiga un pic mai bine și-atunci am zis: ok, rămâi tu acasă deocamdată, mie IT-ul îmi permite să plec, să încerc, dacă nu se poate și nu găsesc, eu mă întorc dar unul dintre noi rămâne într-un punct fix, stabil. Deci, încercăm câteva luni, când eu îmi gasesc ceva în domeniu, își dă și ea demisia și vine încoace și îi căutăm și ei un job. Lucru pe care l-am și făcut!

R– Cum s-a făcut că ați ajuns în Scoția?

PB-Eu lucram în Manchester, a venit și ea, a început să aplice la joburi…nu a durat mult și a primit o ofertă din Glasgow- în domeniul ei, nu găsești oriunde slujbă, trebuie să fie în vecinătatea unui șantier naval. Deci știam că va trebui să ne mutăm, nu construiește nimeni vapoare la Manchester…și așa am ajuns în Glasgow.

 

„…eu de mic copil mi-am dorit să am un business al meu pe care să-l dezvolt. A fost o pasiune, mereu m-a interesat și am studiat treaba asta cu antreprenoriatul„

 

R-Ai găsit și tu o slujbă de analist, în domeniul tău, ai lucrat o vreme, după care a venit mutarea surprinzătoare- când ai pus IT-ul în cui și ai deschis o afacere proprie, o brutărie, Brave Bakers! Este cu adevărat neobișnuit, tocmai datorită acestei reputații, acestei aure de succes pe care o are specializarea de IT-ist!

PB-Bine, aici ține din nou de planificarea fiecăruia; eu de mic copil mi-am dorit să am un business al meu pe care să-l dezvolt. A fost o pasiune, mereu m-a interesat și am studiat treaba asta cu antreprenoriatul, îmi doream de când eram acasă, cu părinții, îi tot băteam la cap: haideți, măcar un magazin micuț, haideți să deschidem, să facem ceva, să fim noi pe cont propriu! Asta mi-am dorit întotdeauna și IT-ul pentru mine a fost o etapă pe care mi-am asumat-o; nu pot să spun că era ceva ce îmi doream neapărat să fac, dar mi-am asumat că e o etapă care îmi va permite mai târziu să fac pasul către ceea ce-mi doream cu adevărat. E dificil, dar când îți descoperi pasiunile, trebuie să muncești și să ai răbdare ani de zile, să ai o țintă!

R-Câtă lume are curajul să facă o schimbare de genul ăsta? La o competiție covrigi, prăjituri și alte bunătăți versus programe, rețele și analiză de date, n-ar paria multă lume pe covrigi și bunătăți!

 

„Cât e Glasgow-ul de mare, cu toată zona metropolitană, nu am găsit un loc unde să se facă sau să se vândă covrigi! Să găsești o nișă într-o comunitate de aproape 2 milioane de oameni e ceva! Am zis că este o oportunitate, să încercăm.”

 

PB-Da, e cu totul altă lume…Întâmplarea, pur și simplu, a făcut să fie o cafenea-brutărie în Glasgow; tocmai ce ne mutasem de vreo 2-3 luni în Scoția, nu cunoșteam pe nimeni…La un moment dat, ni se făcuse poftă de covrigi; fiind într-un weekend, având timp, am zis să căutăm un loc unde găsim covrigi. Cât e Glasgow-ul de mare, cu toată zona metropolitană, nu am găsit un loc unde să se facă sau să se vândă covrigi! Găsisem ceva, dar erau dulci, cu totul diferiți față de ceea ce facem noi…Și-am zis: uite o nișă! Uite ceva nou! Să găsești o nișă într-o comunitate de aproape 2 milioane de oameni e ceva! Am zis că este o oportunitate, să încercăm. Discutând, am ajuns la concluzia că putem să încercăm și de-acolo a început toată distracția: cu plan, ce să facem, cu planificare- și lucrăm la asta în continuare. Sunt vreo 3 ani de-atunci.

R-Înțeleg perfect ideea care a stat la baza acestei afaceri, pentru că de câte ori ajung acasă, în România, cumpăr niște covrigi, de care mi-e foarte dor…Avem noi ceva, în ADN-ul nostru, legat de covrigi!

PB-Cultural vorbind, pentru noi, covrigul are un loc special și trebuie să recunoaștem asta…Noi am plecat de la ideea asta, covrigul este și acum unul din cele mai bine vândute produse, dar avem multe altele pe lângă și urmează multe altele, pentru că schimbăm tot timpul și învățăm, evoluăm. Încă avem primul covrig pe care l-am făcut și a ieșit din cuptorul pe bandă- a fost primul produs făcut efectiv în spațiul brutăriei- l-am păstrat, e pus la vitrină.

R-O să fie valoros într-o bună zi, trebuie păstrat!

PB-Da, sperăm!

 

„Pe mine mă ambiționează când dau de greu; trebuie să vrei și să fii dispus, să-ți asumi.”

 

R-Cât de greu a fost să dezvoltați o afacere, aici, în Scoția? Este o altă cultură, probabil alte reguli…

PB-Nu știu, pe mine mă ambiționează când dau de greu; trebuie să vrei și să fii dispus, să-ți asumi. De la bun început mi-am asumat că s-ar putea să nu meargă, pentru că ești într-o țară nouă, cultură nouă, concept nou…am zis că dacă nu se poate, pot să mă întorc oricând în câmpul muncii și să încerc mai târziu, cu altceva. Asta a făcut lucrurile mult mai ușoare. A avut mare impact și nu am luat în calcul asta, partea culturală; nouă ne place mirosul de pâine proaspătă dimineața, noi trăim lucrurile astea. Aici, e cu totul și cu totul diferit. Când am amenajat spațiul, tot ceea ce am cumpărat: cuptoare, mese, mobilier pentru bucătărie le-am pus pe roți și le-am învârtit, încercând să ne folosim cât mai eficient de un spațiu mic- și având un geam foarte mare, să ne poți vedea prin el efectiv, cum lucrăm! Asta era parte din conceptul inițial- treceai pe stradă, te uitai pe geam și efectiv vedeai cum facem produsele! Unul din cuptoare, cel cu bandă, era cu ieșirea spre geam- deci, efectiv vedeai cum îți iese produsul și puteai să intri, să-l comanzi. Nouă, românilor, ne plac lucrurile astea; aici, cultural, lumea nu e obișnuită. Venind și cu produse noi în piață, a trebuit să pun la punct niște strategii prin care, cel puțin în primele câteva luni, să ne educăm clienții; să ținem prețurile cât mai jos, ca să atragem lumea să încerce, să facem tot felul de promoții ca să-i atragem…Acum merge din ce în ce mai bine!

R-Comunitatea românească cred că a reacționat pozitiv; dar scoțienii?

PB-Sunt români care ne vizitează destul de des, și vreau să le mulțumesc cu ocazia asta; aduc un aport important. Însă, nu știu dacă 10% din clienții pe care-i avem fac parte din comunitatea românească. Noi am plecat de la început cu ideea că da, ne adresăm implicit și românilor, dar vrem să creștem într-o altă țară- am încercat să ne adaptăm și să ne adresăm mai ales localnicilor. Pentru că vrem să creștem, să ne francizăm- suntem mulți români, e adevărat, dar nu-l văd ca pe un model de business care s-ar putea adresa doar românilor. Asta înseamnă că ne bazăm foarte mult pe localnici, ascultăm feed back-ul lor și ne adaptăm. Ne ținem esența noastră, ceea ce știm și vrem să facem, dar în același timp ne și adaptăm la cerințe.

R-Înseamnă că i-ați și învățat pe localnici ce înseamnă mirosul de covrigi proaspeți, anumite prăjiturele, brioșe…

PB-Acum e mai simplu, la-nceput a fost un pic dificil, pentru că era ceva nou. Acum merge foarte mult pe recomandări, începe să crească de la sine, ceea ce mă bucură enorm. Trebuie răbdare și planificare, în loc să te plângi că nu merge treaba încearcă să-ți spui: ok, cum pot să fac să meargă? Și adaptează-te! Știam că trebuie să-i atragem pe localnici, să încerce; după ce încearcă, avem o rată de revenire a clienților străini în magazin de peste 80%. Ceea ce înseamnă că ce aducem noi cultural, bunătăți de pe meleagurile mioritice, prind foarte bine! Și le place, pentru că e ceva diferit! Aici, marea diferență față de ceea ce noi încă facem acasă este următoarea: sunt multe business-uri mari, care preferă să facă o fabrică undeva și de-acolo să trimită marfă congelată la magazine, unde doar o încălzesc și o vând mai departe. Ca model de business, este ideal; fac o treabă excelentă, dar calitativ, nu este ca atunci când le faci proaspăt, în ziua respectivă. Și atunci când mănânci o viață-ntreagă ceva care vine congelat și încălzit și-apoi încerci ceva proaspăt, făcut ca acasă, atunci vezi diferența instant. Noi, ca business, trebuie să găsim tot timpul metode prin care să ne adaptăm și să-i facem pe oameni să încerce.

 

„Aici, business-urile mici primesc ajutor ca să meargă mai departe și să treacă prin nebunia asta”

 

R-Mă gândeam de câte ori ai rostit, pe parcursul acestei discuții, cuvântul planificare; ca și cum ai fi un pic neamț…Chiar cred că lucrurile nu pot să meargă bine decât planificându-le: fiind ordonat, încercând să prevezi, să ai o strategie…Pandemia din păcate, nu aveam cum s-o prevedem; v-a afectat foarte tare? Restricțiile, închiderea spațiilor publice…

PB-Da, ne-a afectat clar; și acum magazinul este închis. Suntem în al 3 –lea lockdown și înțeleg de ce trebuie să facem sacrificiile astea. Uite, apropo de ce am luat decizia să plec din țară: mai discutam cu oameni care au business-uri în România și făceam comparație cu ceea ce se întâmplă aici. Aici, business-urile mici primesc ajutor ca să meargă mai departe și să treacă prin nebunia asta; Guvernul și legislația de aici ne spun: stați închiși! dar vă plătim noi parte din salarii, chiria- și asta a contat foarte-foarte mult!

Am avut și noroc, pentru că dacă reușeam să ne dezvoltăm mai repede, ne-ar fi fost mai dificil acum; linia aceea de ajutor poate nu ar fi fost suficientă să ne ajute să mergem mai departe. De aceea, câteodată, răbdarea este ce trebuie! Noi ne doream anul trecut un al doilea spațiu, ceea ce ne-ar fi împovărat destul de mult, așa că, ne-am luat un car-mobil- ceea ce ne puteam permite! Am zis: mai avem răbdare și creștem treptat și cum trebuie! A fost o decizie foarte bună, ne-a ajutat acum, nu avem cheltuieli foarte mari și reușim să ținem echipa împreună, ceea ce pentru mine contează foarte mult.

 

„O brutărie de români, făcând covrigi în Glasgow, având covrigi dulci danezi pe care-i vinde o franțuzoaică din Paris! E ceva!”

 

R-Echipa este formată din români sau din scoțieni?

PB-Acum suntem 3, toți români; am primit câteva CV-uri și de la scoțieni, dar fix în momentele când nu aveam nevoie de ajutor. Dar interesați au fost studenții, în general, localnici sau din afară- a colaborat cu noi o fată din Slovacia, una din Franța, din Paris, o fată din Olanda…care veneau aici, să studieze pentru 6 luni, sau cu un program de tip Erasmus- din care din păcate, Marea Britanie nu mai face parte acum- și aveau nevoie de joburi, să se întrețină, pentru acele luni.

R-Cred că această colaborare internațională a fost interesantă în ambele sensuri

PB-De la fiecare ai ceva de învățat, asta-i părerea mea; am luat contact cu oameni din diferite țări, asta a ajutat și ajută în continuare. O brutărie de români, făcând covrigi în Glasgow, având covrigi dulci danezi pe care-i vinde o franțuzoaică din Paris! E ceva!

R-Petru, cum vezi tu afacerea ta în următorii 5 ani?

PB-Să spun ce-mi doresc sau cum cred că va fi, realist? E clar că afacerea va crește în următorii 5 ani, suntem dispuși să continuăm. E clar că este un model de business care funcționează, drept dovadă- e drept, cu oarece ajutor- reușim să trecem prin nebunia asta de pandemie, iar planul este să creștem. Vreau 2-3 spații noi, și mă gândesc foarte serios la francizare, după ce va trece pandemia. 5 ani, pentru mine, cel puțin, e un termen scurt- mediu. Cam asta îmi doresc. Mulți clienți de ai noștri merg la evenimente organizate, la târguri-acolo merge foarte bine carul nostru mobil, am testat lucrurile astea… vreau să ajungem la o echipă de măcar 10-12 oameni. Depinde foarte mult de ce se mai întâmplă, trecem acum prin Brexit, prin pandemie, trebuie să fim și realiști, să ne adaptăm la vremuri.

R-Noile spații la care te gândești vor fi tot în Glasgow? Mie, în Edinburgh, îmi lipsește tare mult un magazin românesc, produsele românești pe care le găsesc, eventual, la magazinele polonezilor

PB-Depinde foarte mult de dimensiunea comunității, de cei care sunt în comunitatea respectivă, dacă vor sau nu să-și deschidă un business…În ceea ce ne privește, Edinburgh, pentru ceea ce facem noi și recunosc asta, ar fi o piață mai potrivită. Glasgow e mai industrial, sunt, într-adevăr, turiști și aici, sunt foarte multe birouri și aici, dar Edinburgh e mai cochet în privința asta. Îmi doresc foarte mult să ajungem și acolo, dar cred că următoarele 2 spații vor fi în Glasgow- pentru că e mult mai ușor de manageriat, în prima fază. Mai târziu, când vom avea niște baze solide, îmi doresc să ajung și în Edinburgh și nu numai!

R-Să ajungeți în toate colțurile Scoției, exact unde visați! Vă doresc succes, să nu vă părăsească niciodată pasiunea și spiritul de planificare, această combinație de nota 10!

 

Realizator: Ioana Brușten

Producător: Beatrice Vasile