A absolvit Facultatea de Bioștiințe Medicale și un master, dar și-a dorit să nu rămână doar în cercetare- drept care, urmează acum cursurile Facultății de Chirurgie Stomatologică, la Aberdeen. A avut și câte 2 slujbe part-time în timpul facultății, a fost reprezentantul campusului sau al colegilor de curs în relația cu profesorii; a organizat activități de promovare a României, când evenimentele și atmosfera din jurul comunității românești au cerut-o. Este organizat, entuziast și pare neobosit. La finalizarea studiilor, vrea să revină în țară, să schimbe ceva!
Invitatul ediției, Vlad Iliescu, aproape doctor, încă student la Facultatea de Chirurgie Dentară a Universității din Aberdeen
R-Bine-ai venit, Vlad!
VI-Este o plăcere și o onoare! da, încă student, momentan nu știm încă pentru cât timp, din cauza pandemiei, vom vedea…sper să definitivez acest statut de student, pentru că în curând se vor împlini 10 ani de studenție!
R-Da, o să vorbim despre asta; tu, în același timp, ești student și fost student-pentru că ai făcut deja o facultate la Universitatea din Aberdeen: Științe Biomedicale, iar acum ești student la Dental Surgery
„…primul degree făcut la Științe Biomedicale- mi-ar fi oferit doar ocazia de a lucra într-un laborator și a mă axa pe cercetare, ceea ce-mi plăcea, dar totdeauna mi-am dorit să am și partea clinică la îndemână, să fiu față în față cu pacientul, nu doar în laborator, cu niște probe.”
VI-Da, este singura universitate din Scoția pe acest domeniu care acceptă doar studenți ce au obținut deja o diplomă de licență, nu acceptă ca studenți tineri care au terminat liceul.
R-Remarcasem și eu că cele 2 facultăți au fiecare câte 5 ani de studii, sunt 2 specialități complexe, împreună se adună 10 ani de studii. Mă-ntrebasem de ce amândouă, dar uite, pentru cea de-a doua facultate, nu se putea proceda altfel…Totuși, de ce și a doua facultate?
VI-Am vrut, în principiu, să merg pe partea clinică; primul degree făcut la Științe biomedicale, cu un placement în industrie, concretizat într-o licență și un master, cu experiență de cercetare la Universitatea Sapienza din Roma- mi-ar fi oferit doar ocazia de a lucra într-un laborator și a mă axa pe cercetare, ceea ce-mi plăcea, dar totdeauna mi-am dorit să am și partea clinică la îndemână, să fiu față în față cu pacientul, nu doar în laborator, cu niște probe. De aceea am aplicat la următorul curs, care s-a îmbinat foarte bine cu ceea ce am învățat înainte- am intrat direct în partea clinică, la Aberdeen avem contact cu pacienții din semestrul II al primului an.
R-Acest an de placement în industrie, de care ai pomenit, in cadrul primei specializări- este un an în care lucrezi în domeniul în care studiezi. Cum a fost experiența de la Roma, ce a însemnat pentru tine?
VI-A fost o experiență foarte frumoasă; a fost o perioadă de respiro, anul precedent, când aplicam pentru placement, a fost destul de încărcat…laboratoare, cursuri, examene…și lucram în același timp, la un moment dat aveam 2 joburi part-time; eram de 3 ani în Scoția, vremea nu era cea mai blândă, și-am vrut să merg undeva unde să fie mai călduț și mai însorit, plus că voiam să văd ce m-ar aștepta după ce aș termina licența. Puteam alege între partea universitară și cea de companii farmaceutice, am ales partea universitară pentru că la momentul respectiv, asta îmi planificam să fac după absolvire. Am ales Universitatea Sapienza, departamentul de Medicină experimentală. M-am canalizat foarte mult pe virusul Epstein-Barr, cel care provoacă mononucleoza, „boala sărutului”- acel virus a fost testat în mai multe feluri, în anumite boli, atât pe distrugerea ADN-ului cât și în cancere; primul meu proiect a fost legătura dintre acest virus și scleroza multiplă. Eu trebuia să țin legătura cu profesorii din Aberdeen și să trimit câte un proiect în fiecare semestru,cu un raport despre ceea ce am făcut acolo și o prezentarea rezultatelor cercetării, cu aprobarea supervisor-ului de la Roma.
R-Cât de util este un astfel de an în pregătirea academică a unui student?
VI-M-a ajutat foarte mult, deoarece în anul următor am discutat acele tehnici pe care eu deja le făcusem în laborator: de a „hrăni” acele celule, de a le studia la microscop, de a extrage ceva din ele- de a rula anumite experimente, și mi-a fost mult mai ușor. Practică, în facultate se face în principiu în cadrul lucrării pentru licență- eu, am mers atunci pe altceva decât în anul de la Roma, am vrut să mă dezvolt și pe altă parte, pe partea de anatomie, știind că vreau să aplic la următoarea specializare, am mers pe nevralgia de trigemen.
„…este o dorință personală de a fi doctor, și de-a putea avea această relație cu pacienții- de a interacționa, de a stabili un plan de tratament și de a-i ajuta. Am multă empatie și mă implic, îi ascult ca să le înțeleg povestea, ce este în spatele ei, emoțional.”
R-Care este visul care te susține, te-a susținut de-a lungul acestor aproape 10 ani?
VI-Nu este neapărat un vis, este o dorință personală de a fi doctor, și de-a putea avea această relație cu pacienții- de a interacționa, de a stabili un plan de tratament și de a-i ajuta. Am multă empatie și mă implic, îi ascult ca să le înțeleg povestea, ce este în spatele ei, emoțional. Și este și o satisfacție pentru părinți, pentru că ei au fost cei care m-au susținut să plec; a fost ideea mea, am plecat printr-un program din liceu, prin cei de la Edmundo Educativa, care se ocupă de aplicațiile liceenilor, acesta a fost planul A.
R-Și ai vrut să ajungi în Marea Britanie? În Scoția, cu precădere, la Aberdeen? Sau așa a fost să fie, o întâmplare?
VI-Scoția a fost în plan, deoarece părinții mi-au spus: ar fi bine să nu pornești cu un împrumut în viață, așa de devreme. În Anglia este un alt sistem guvernamental de taxe, 9000 de lire/an, se adună anii de facultate și-apoi, în momentul când atingi un anumit plafon al salariului va trebuie să-i returnezi. În Scoția, până acum, taxele pentru studenții europeni și scoțieni, cu rezidență aici, au fost de 1820 de lire/an, nerambursabili. Acesta a fost un criteriu; eu am vrut la Universitatea din Edinburgh, dar au fost mai pretențioși, au cerut anumite note înainte de a susține bacalaureatul, n-au înțeles notele prezise de profesori și atunci, am ales Aberdeen. Și în liceu, la Colegiul Național Unirea din Focșani, la laboratorul de engleză aveam o hartă cu Aberdeen-ul înconjurat; când am făcut aplicația pe UCAS, mi-am amintit de acea hartă, m-am uitat pe lista de cursuri și facultăți de la Aberdeen și mi-a plăcut cursul de Științe Biomedicale și Anatomie- am zis, ok, vreau să merg aici! Au fost și primii care mi-au răspuns!
R-Ai spus că ai lucrat, chiar au fost momente când ai avut 2 slujbe, în timplul facultății; cum te-ai descurcat?
„Primul job a fost la o cafenea, și nu mi-a fost rușine să spăl pe jos și să strâng cești de cafea folosite”
VI-Privind înapoi, aș spune că n-a fost ușor. Primul job a fost în anul II de facultate, deoarece în anul I, românii și bulgarii trebuiau să obțină un permis de muncă, yellow card. La acel moment era destul de greu de obținut ( restricția se aplica 7 ani de la data aderării la UE)- a durat mai multe luni. Primul job a fost la o cafenea, și nu mi-a fost rușine să spăl pe jos și să strâng cești de cafea folosite; apoi am promovat la partea de casierie, și apoi, întâmplarea m-a ajutat să ajung să lucrez la recepția unui hotel Radisson, în Aberdeen. Am lucrat și la un departament din oraș al firmei Apple- am fost chemat la 2 ani după ce le trimisesem o aplicație! Am făcut trainingul pentru acest post în paralel cu slujba de la hotel, cu aplicațiile pentru anul de placement, învățam și pentru sesiune…La un moment dat, profesoara care se ocupa de programul Erasmus Plus m-a intrebat: tu mai dormi?
R-Când reușeai să le faci pe toate?
VI-Nu știu! Știu că aveam o agendă și erau planificate pe ore; acum, cu lockdownul și tot programul dat peste cap, n-am mai apucat să fac la fel și regret, pentru că eram foarte calculat. Am uitat să spun, între cursuri, fugeam la un profesor care-mi este foarte drag și este neurochirurg în spital, în Aberdeen, mă schimbam ca să-l observ pe profesor în sala de operație la neurochirurgie.
R-Multă energie ai consumat în acea perioadă; nu știu dacă poți s-o ții în ritmul ăsta pe termen lung, cu activități calculate la minut, dar, deocamdată, ai trecut peste perioada aceea grea, ai reușit să acumulezi și să realizezi ceea ce ți-ai propus! Ai fost, în facultate, și student ambassador, nu?
VI-La Universitate am fost Class Reprezentative inițial, reprezentam o parte dintr-un curs, aveam întâlniri în fiecare semestru cu profesorii și discutam ce feed back am primit de la colegi; apoi am fost reprezentant pe tot campusul medical. Student ambassador am fost ca reprezentant al părții numărul 2 din Educativa din Edmundo: Reviro. Noi, cei care am aplicat și am plecat în 2012, știm că sloganul era: Pleacă, studiază, întoarce-te și schimbă! Edmundo se ocupa de partea Pleacă, studiază; Reviro, de partea Întoarce-te și schimbă! Noi aveam întâlniri în București și căutam studenții care se apropiau de anul terminal, ca să fie recrutați de anumite companii din România, să ia legătura, să ia direcția României după ce își terminau studiile în Marea Britanie.
R-Am înțeles că ai fost unul din membrii fondatori ai primei asociații de studenți români, aici, în Scoției?
„Și-am zis atunci: trebuie să promovăm cumva România, partea bună a lucrurilor! În fiecare an, am început să facem evenimente de Ziua Națională, de 1 Martie…Am avut un proiect numit I love Romania because…”
VI-Corect, Aberdeen University Romanian Society; a pornit în 2013, la momentul respectiv eram o comunitate foarte mare de studenți români, reprezentați doar pe un grup pe facebook. Atunci era o campanie destul de neplăcută despre români, 2013 spre 2014, pentru că se preconiza că valul de români și bulgari care vor veni, la încheierea restricțiilor, va fi similar cu cel al polonezilor. Au pornit o campanie destul de urâtă la un post de televiziune, au filmat în zone defavorizate din București și-au spus: uitați, genul acesta de persoane vor veni aici…și oamenii cu care aveam de-a face la muncă întrebau: chiar așa de rău e la voi? Atâta mizerie? Erau și oameni care știau să facă diferența între românii care veneau aici să studieze, să muncească, știau limba foarte bine și un altul, care n-a venit cu același scop…Și-am zis atunci: trebuie să promovăm cumva România, partea bună a lucrurilor! Partea turistică, de distracție, marea, muntele, cultura…Și așa ne-am fondat! În fiecare an, am început să facem evenimente de Ziua Națională, de 1 Martie, unde prezentam obiceiurile noastre și celorlați studenți, cumpărau mărțișoare, le spuneam ce este cu ele…Am avut un proiect numit I love Romania because…și fiecare își scria ideea, făcea o poză și noi o puneam pe pagina de facebook. Am avut surpriza să descoperim că erau mulți cei care știau despre România!
R-Ai simțit în timp, că s-a schimbat ceva? Că efortul vostru a schimbat ceva din eticheta lipită comunității românești?
VI-Eu zic că da! Foarte mulți scoțieni au fost surprinși de câte similarități există între România și Scoția: și noi spunem că avem castelul lui Dracula, și scoțienii spun că au castelul lui Dracula, la Slains, de exemplu…dar comunitatea a evoluat într-un fel ciudat. După explozia de studenți, foarte buni vorbitori de engleză, au apărut comunități de români care vorbeau engleza puțin spre deloc. De exemplu, când lucram la hotel, echipa de curățenie era formată din români, dar nu comunicau cu restul angajaților. Mă întrebau pe mine, în română, ce au de făcut, unde…le-am spus: trebuie să vă integrați, cumva! Le-am spus de anumite cursuri, care se desfășurau la colegiul din oraș, să facă un nivel de bază de engleză pentru a-i ajuta în integrare…Aveam experiența să fii „în afara cercului”, să nu înțelegi ce vorbesc oamenii în jurul tău, la primul hotel unde am lucrat eram singurul român printre polonezi.
„Când sunt aici, îmi este dor de România; când sunt în România, îmi este dor de Scoția- este un sentiment foarte ciudat!”
R-Tu în momentul acesta, te simți acasă, simți că te-ai integrat în societatea scoțiană?
VI-Și da, și nu. Când sunt aici, îmi este dor de România; când sunt în România, îmi este dor de Scoția- este un sentiment foarte ciudat! Am vorbit despre asta cu părintele-duhovnic de-aici, din Aberdeen, și îmi spunea că atunci când pleci din locul tău de baștină, de-acasă, din cuib și te duci în altă parte sau chiar într-o țară străină, nu te mai simți la fel nicăieri: nici când te-ntorci acasă, nici acolo unde locuiești. Dar, engleza o știam de la 3 ani, părinții mi-au adus un profesor acasă, mi-au pus casete, povești, cărți…și am învățat-o! Accentul de aici a fost izbitor în 2012, când am ajuns, l-am prins puțin…niște scoțieni pe care i-am întâlnit mai târziu, când am fost la Roma, cu care am vorbit mi-au zis chiar că am accent de pescar aberdonian! Acum, de 1 an, sunt și părinții aici, în Scoția, dar tot mi-e dor de aleea copilăriei, blocul în care am stat, apartamentul bunicii…Cam la 6-7 luni apare sentimentul de dor de casă, dar e la fel și când sunt în România, și vreau să mă întorc aici.
R-România are vreun loc în gândurile și planurile tale de viitor? Drumul ar putea fi cu dublu sens?
„Da, am în plan să mă întorc, să fac ceva în țară, să merg pe partea de la Reviro: Întoarce-te și schimbă! Nu o să-mi uit niciodată rădăcinile, și niciodată nu o să mint că nu sunt român, sau că sunt altceva!”
VI-A fost și este în continuare; prima diplomă mi-am echivalat-o în România imediat ce am terminat, chiar dacă nu aveam mari speranțe în domeniul cercetării, în România…Intenționez să-mi echivalez și a doua diplomă, când o voi primi. Ideea a rămas, numai că fiind atât de mulți factori, unul fiind actuala pandemie, altul fiind Brexitul, nu știu acum care sunt cerințele și criteriile de echivalare dintre UE și UK. Dar răspunsul este: da, am în plan să mă întorc, să fac ceva în țară, să merg pe partea de la Reviro: Întoarce-te și schimbă!
R-Probabil că nu este ușor, după atâția ani, să schimbi din nou culturile, societățile, obiceiurile…dar este îmbucurător și dătător de speranță dacă tinerii care au plecat să studieze în străinătate, au învățat, s-au specializat…s-ar întoarce în România. S-ar putea schimba multe!
VI-Da, eu i-am promis mentorului meu, profesorul de limba română din liceu, care a fost oarecum dezamăgit că părăsesc România, că voi încerca, cât de mult posibl, să urmez modelul pașoptiștilor și să fie altceva. I-am spus: nu voi pleca definitiv, nu o să-mi uit niciodată rădăcinile, și niciodată nu o să mint că nu sunt român, sau că sunt altceva! În partea de cultură, eu le-am îmbinat: Scoția are și bune și mai puțin bune, țara perfectă nu există! România ar putea fi, dacă ar împrumuta anumite bucățele din Scoția, din mai multe domenii.
Am încercat să aduc și eu câte ceva, din ce am învățat în România: nu am putut să renunț la tradiția de a oferi mărțișoare de 1 Martie, sau, dacă nu aveam, ofeream câte un fir de lalea- i-am surprins, nu se așteptau la așa ceva…În același timp, am împrumutat și eu de la ei, în partea culinară, ce mănâncă ei specific, dar și dansurile lor scoțiene- poate voi participa la nunțile colegilor mei de facultate și nu vreau să mă fac de râs…Recunosc că în cei 10 ani nu am îmbrăcat încă un kilt, dar este pe lista mea!
R-O viață deja ca o poveste, deși este de-abia la început având în vedere vârsta ta, nu la-nceput, prin prisma tuturor celor acumulate și tuturor experiențelor; ceea ce ai povestit tu astăzi este mai mult decât motivațional, este o dovadă vie că atunci când vrei, se poate! Chiar dacă pare greu, chiar dacă pare aglomerat…se poate! Și se poate la standarde ridicate!
Realizator: Ioana Brușten
Producător: Beatrice Vasile