A pariat cu el însuși că poate mai mult- și a câștigat! A pornit de la munca de jos, pe șantiere de construcții și a știut că va crește. Nu cele două birouri de contabilitate pe care le deține în prezent sunt cele care reprezintă cea mai mare mândrie a lui, ci activitatea de caritate- acțiunile în sprijinul și beneficiul copiilor fără posibilități din România. Și planurile pentru viitor sunt generoase și ambițioase!
Invitatul ediției, Ciprian Ursache.
R-Ciprian a venit în Scoția de vreo 10 ani, a-nceput de la munca de jos, în construcții, pe șantiere, a urcat pas cu pas, are acum 2 birouri de contabilitate dar, după cum declară el, cel mai mult și mai mult ține la activitatea de charity, de caritate- pe care o desfășoară în beneficiul copiilor cu posibilități reduse, cu probleme, mai necăjiți, din România.
Înainte de toate, cum se face că ai ajuns în Scoția?
CU– Am venit din dorința de-a putea face mai multe; am făcut un fel de pariu cu mine, că pot mai mult- și-a trebuit să-mi dovedesc. Am avut ocazia să ajung în Marea Britanie, nu credeam că am să ajung până în această parte, în Scoția, dar norocul, că am avut și noroc în viață și cred că o să am în continuare- m-a făcut să ajung aici, în Scoția, și mi-a plăcut foarte mult! Pentru că se apropie și de România, un pic…
R-Prin ce?
CU-Partea de sud a Angliei mi se pare un pic mai rece, oamenii sunt mai reci; aici, în Scoția, oamenii sunt mai calzi, contrar vremii lor…
R– Da, compensează și ei cum pot vremea!
„…în Aberdeen, zone din oraș și din împrejurimi aduc cu România, mi-aduc aminte de România”
CU-Da; aici sunt oameni care se văd poate, pentru prima dată, și se opresc să discute, nu e o problemă. În drum spre muncă, dacă mă întâlnesc cu oameni din cartier, care locuiesc la distanță de mine…surprinzător, ei te salută! Par mai prietenoși; cât am stat în Londra nu mi s-a întâmplat niciodată așa ceva, parcă lumea te respinge, ceilalți nu te cunosc…aici, oamenii discută cu un străin, nu e o ofensă…sunt mai aproape de felul nostru de a fi, al românilor. Lumea tot spune că scoțienii sunt așa și pe dincolo, dar pentru mine, ei sunt mai omenoși.
R-Poate că spune așa lumea care nu-i cunoaște; tot ce-am auzit eu de la oamenii care stau de ani mai mulți aici, în Scoția, au fost aproape exclusiv cuvinte de laudă și de apreciere. Poate că priviți din afară, transmit altceva decât sunt, de fapt.
CU-Am contacte cu destul de multe persoane; scoțienii mi s-au părut întotdeauna corecți. Poate n-am dat eu de cei ciudați, să spun așa, dar am avut de-a face, în mare parte, cu oameni corecți și asta m-a făcut să-mi placă Scoția și mai mult. Este și o țară foarte frumoasă…
R-Așa este!
CU-Aici unde stau eu, în Aberdeen, zone din oraș și din împrejurimi aduc cu România, mi-aduc aminte de România.
R-Ai putea spune că ai câștigat pariul acela pus cu tine însuți, când ai plecat din țară?
CU-Da! Da, chiar mai mult decât atât.
R-Ai lucrat pe șantiere, în construcții, acum lucrezi în contabilitate și totuși, spui că cel mai mult și mai mult ții la activitatea de caritate. Pe care, evident, o faci ca voluntar.
„Noi vrem să ajutăm copiii care au oarecum șansa a doua de reușită în viață”
CU-Corect! Cea mai mare satisfacție este atunci când ajut pe cineva care nu se așteaptă să fie ajutat; noi vrem să ajutăm copiii care au oarecum șansa a doua de reușită în viață. Pentru că nu vin dintr-un mediu în care să aibă șanse de reușită, să se poată ajuta singuri. Atunci când îi dai o mână de ajutor unui copil care nu se așteaptă și îi vezi recunoștința în ochi, merita 100%! E un sentiment pe care n-am crezut că l-aș putea simți, bucuria, când ajuți un copil. Nici nu trebuie să-ți spună „mulțumesc”; sunt unii care au o viață atât de grea, nu știu ce înseamnă ajutorul și-atunci nu sunt obișnuiți să spună „mulțumesc”. Lumea îi arată cu degetul, nu-i ajută! Am intrat în casele unor familii și le-am dus jucării copiilor- erau captivați, nu mai vedeau nimic în jurul lor…
R– Cred că ajung să-ți rupă sufletul imaginile de felul acesta; copii care n-au avut parte de lucruri atât de obișnuite în mod normal, pentru un copil…
CU-Pe moment, surprinzător, nu simți durerea din ochii lor; atunci când le dai ceva, sunt veseli, vezi bucuria, lumina din ochii lor și îți alungă sentimentul care te copleșește când vezi un copil pe care nu-l poți ajuta. Când vrei să ajuți și nu poți…poate pentru unii nu-i atât de important, dar eu nu pot să stau…mi-e foarte greu să nu ajut, mai ales copiii. Intri în case în care te întrebi: cum pot să trăiască? Și le dai jucării care pentru noi sunt o nimica toată, iar pentru ei, înseamnă foarte-foarte mult.
R– Probabil că această nevoie de a oferi, de a întinde o mână, a stat la baza înființării grupului din care faci parte: Help the Children of Romania.
CU-Da, noi avem aici destul de multe resurse pentru a ajuta, trebuie doar să vrem, că de putut, putem cu siguranță! Oricine poate să ajute un copil să meargă la școală- la noi, în România, cu 100 de lire ai echipat un copil pentru școală. Decent, nu lux, dar ca să poată merge la școală. Nu-i o mare sumă pentru noi, dar pentru el înseamnă accesul la școală.
R-Cum funcționează acest grup de charity?
CU-Până acum, a fost doar un grup ad-hoc, între noi, avem o pagină de Facebook: Help the Children of Romania, dar mergem mai departe și înființăm o asociație de charity, legal; e o chestiune în lucru, așteptăm de pe o zi pe alta să primim confirmarea pentru înființarea charity-ului legal, să fim Romanian-Scottish Charity.
„Trăim în mileniul III și știm că educația diferențiază. Dacă nu le dăm o șansă la educație, și noi suntem de vină- degeaba îi arătăm cu degetul pe ei, nu e vina lor! Noi, cei care știm că putem să-i ajutăm, avem datoria de a-i ajuta!”
R-Asta, din punct de vedere al actelor; dar, practic, cum organizați activitatea, efectiv? Cum ajung donațiile voastre la copiii din România? Cum alegeți copiii la care să ajungă?
CU-Nu avem, în momentul de față, persoane care să caute familiile nevoiașe în România, cineva dedicat, din grupul nostru; așa că ne alăturăm celor care îi ajută pe alții- sunt grupuri în România care ajută copiii să aibă tot ce au nevoie pentru școală, în primul rând, și ajută familiile nevoiașe. Colaborăm în momentul de față cu preotul Dan Damaschin din Iași; chiar zilele astea a ajuns la dânsul un transport de donații. Firma cu care colaborăm pentru transport, Cabritur Ltd. fac de foarte mult timp transporturi din Marea Britanie- ei s-au oferit să ne ajute cu trasnportul donațiilor ori de câte ori avem nevoie: le ridică de la sediul nostru din Aberdeen și le trimit în România, unde avem noi nevoie.
R-Transporturile acestea sunt lunare, din câte știu eu…
CU-Încercăm, pe cât posibil; în ultimul timp, cu pandemia de coronavirus, nu s-a mai putut…a fost mai greu, trimitem la câteva luni. Sperăm pe viitor să fie ceva constant, să avem o colaborare cât mai apropiată cu cei din România. Noi suntem contactați, din când în când, când este vorba de cazuri mai puțin mediatizate, despre care nu știe multă lume; am ajutat înainte de Crăciun o familie, nu aveau lemne de foc și erau într-o stare destul de rea…le-am mai trimis și bani și îmbrăcăminte pentru copii. Despre ce aflăm, dezbatem în grupul nostru și alegem destinatarul.
R-Se donează bani, de obicei, și voi cumpărați diverse lucruri, sau le trimiteți bani celor de acasă, să cumpere ei?
CU-În mare parte, până acum, s-au donat haine și jucării, bani, mai puțin. Noi mai facem și activități de charity: de Crăciun, grupul nostru a făcut ornamente pentru Crăciun și le-am vândut în două magazine românești, din Aberdeen și Glasgow. S-au strâns și de acolo fonduri, banii i-am trimis în România la cazurile pe care le urmărim.
R-Tu spuneai că un popor trebuie să fie educat, ca să ajungă să fie civilizat- asta, apropo de grija să trimiți la școală copii care nu-și permit asta…
CU– Da, fără educație nu reușești în viață! Trăim în mileniul III și știm că educația diferențiază. Dacă nu le dăm o șansă la educație, și noi suntem de vină- degeaba îi arătăm cu degetul pe ei, nu e vina lor! Noi, cei care știm că putem să-i ajutăm, avem datoria de a-i ajuta! Îi ajutăm pe copiii noștri, e datoria noastră; atunci când ajuți pe cineva pe care nu ești obligat să-l ajuți, dar vrei, din inimă, mulțumirea sufletească e mult mai mare.
„Visul meu este să ajungem să facem case pentru copii și pentru familii dezbinate, pentru cei care au grijă de copiii respectivi.”
R-Visurile tale legate de educație sunt mari, tu ți-ai dori mai mult decât am spus până acum
CU-Visul meu, care s-a înfiripat în timp și mi s-a fixat în minte- a devenit un scop pentru mine… pentru că, am spus, am văzut cazuri și cazuri, am intrat în case, cu donații și am văzut familii dezbinate, copii cu tot cu mame, alungați de-acasă și care nu au unde să stea…Știm cum e viața în România, nu-i ajută nimeni…
R-Violența domestică este foarte prezentă, în România…
CU-Visul meu este să ajungem-undeva, unde avem noi posibilitatea asta- să facem case pentru copii și pentru familii dezbinate, pentru cei care au grijă de copiii respectivi. Unui copil, chiar dacă are tot ce-i trebuie, fără măcar unul dintre părinți aproape, îi e greu…Eu știu ce-nseamnă mama pentru un copil, eu am 3 copii și oricât aș sta cu ei, tot la mama lor trag. Încerc să canalizez ajutoarele, cât putem- nu mă las, atunci când dau de greu atunci mă ambiționez mai tare și-mi dovedesc că se poate!
R-Ăsta este încă un pariu!
CU-Este al doilea pariu; primul a fost să vin în UK, al doilea, să fac ceva, să dau înapoi României ceea ce m-a învățat.
R-Cum reacționează oamenii la acest gen de acțiuni? Empatizează, reacționează la poveștile legate de copiii defavorizați? Se adună în jurul tău? Noi, românii, nu avem o tradiție extraordinară în ceea ce înseamnă voluntariatul.
CU-Într-adevăr, la noi, charity-ul este oarecum la început. Multă lume a spus: ajutăm! Am fost plăcut surprins de reacția lor și știu că vom avea susținerea celor din jur, vom reuși mult mai mult față de ceea ce am reușit până în momentul de față. Oricui i-aș sugera să meargă la o familie necăjită, și pur și simplu să-i dea ceva, ce pot ei; mult, puțin, nu contează. Și-n momentul acela o să înțeleagă sentimentul acela, că ți se încălzește inima.
R-Timp fizic, ca să te ocupi de toate astea, ai? Pe lângă birourile de contabilitate, copiii de acasă…viața noastră se desfășoară într-un ritm suficient de alert ca să ne facă să ne plângem, mai mereu, că nu avem timp. Bunele intenții, categoric, există- ai și cum să te ocupi de toate astea?
CU-Teoretic, nu am timp, pentru că lucrez destul de mult; dar, trebuie să-mi fac! Oricând pot să-mi rup puțin timp, sunt dispus să-mi las câteva ore treaba…când e nevoie, sunt prezent!
R-Sunt convinsă că ai nevoie de ajutor; poate cei care ne urmăresc vor vrea să ia legătura cu tine, cu voi. Unde vă găsesc?
CU-Avem în momentul de față pagina de facebook Help the Children of Romania, care va fi transformată în Romanian Scottish Charity, când actele societății vor fi gata; acolo găsiți toată activitatea noastră de până acum, proiectele de viitor și postăm și cazuri susținute de alții, care fac același lucru ca și noi. Cel mai bine este când colaborăm! Așteptăm și sugestii, idei…
R-…și poate ies la iveală cazuri care, cum spuneai, nu sunt mediatizate, cunoscute. Când vei trage linie și îți vei spune, ție însuți, că și acest pariu a fost câștigat?
CU-Aș putea spune că este deja, câștigat; oricum, activitatea de charity m-a cucerit și nu pot să stau deoparte. Planurile mele de viitor sunt doar o chestiune de timp, știu ca pot- nu mă las, știu că dacă renunțăm, atunci pierdem timpul degeaba.
R– Scoțienii din jurul tău s-au implicat și ei?
CU-Da, am discutat cu unii dintre ei, câțiva ne-au și ajutat; când actele societății vor fi gata, vom mediatiza mai intens activitatea noastră
R-Ați pornit de la o inițiativă personală, care a crescut, se va transforma într-o activitate reglementată legal, astfel încât să puteți folosi toate pârghiile care vă stau la dispoziție.
„Suntem toți tineri, știm ce vrem, drumul nostru este cumva, stabilit deja, și pe toți ne unește activitatea de charity. Vom reuși, cu siguranță!”
CU-Da, atunci putem accesa și fonduri pentru charity și putem colabora cu firme locale, care deja și-au exprimat această intenție. Mă întrebai despre scoțienii din jurul nostru: le-am prezentat poze, filmulețe pe care le-am făcut când am fost cu donații în țară, și-au fost foarte impresionați. Au promis că ne vor ajuta cu tot ceea ce pot. Le-am mai explicat planul meu de viitor, cu casele pentru copii, și foarte mulți au spus: anunță-ne când vrei să începi, și o să punem și noi umărul la treabă! Unora le-am propus chiar și o vacanță în România, pe care s-o organizăm noi, grupul de charity, și să mergem în zone unde e nevoie de ajutor și să le spunem: uite, asta vrem noi să facem! La fața locului, e altfel când ai contact direct cu realitatea! Când vorbești cu persoanele respective și vezi live, reacția lor…
R-Să ținem minte: Romanian Scottish Charity!
CU– Romania Scottish Charity is coming! Vom realiza multe; din păcate anul trecut a fost cu covidul, noi aveam destul de multe activități plănuite: tradiții românești de Paști, în vară, o sărbătoare de Ziua Copilului, niște activități pentru începutul anului școlar…să strângem fonduri, dar n-am putut să facem nici o activitate în comunitate, s-au amânat pentru anul acesta, sper, dacă va fi totul ok.
R-Restricțiile din cauza acestui virus au dat peste cap planurile întregii omeniri! Dar o să se termine și această etapă din istoria noastră globală, și-o să revenim la lucrurile, proiectele rămase în standby.
CU-Și să recuperăm timpul pierdut!
R-Voi, grupul vostru, sunt sigură că veți face asta…
CU-Suntem toți tineri, știm ce vrem, drumul nostru este cumva, stabilit deja, și pe toți ne unește activitatea de charity. Vom reuși, cu siguranță!
R-Sper să vorbim din nou, cândva, în viitorul apropiat, și tu să spui: am început să facem, să ridicăm, să construim, suntem tot mai mulți și lucrurile merg tot mai bine!
CU-Corect! O să vă prezentăm, pe viitor, planurile noastre, ce vrem noi să facem, ce am făcut deja, ce cazuri au apărut și le-am rezolvat, cum am reușit să ne atingem scopul cât mai bine.
Realizator: Ioana Brușten
Producător: Beatrice Vasile